“gandurile despre separarea indelungata sau ireversibila de un partener cu care avem o relatie apropiata determina o mai mare accesibilitate a gandurilor legate de moarte, intr-o mai mare masura decat alte tipuri de despartiri”

Mickulincer et al, 2002, cit. de Taubman-Ben-Ari O et al. in Death Studies, vol. 32, No. 8, 2008, p. 742

:: de aici

Lucru care-mi aduce aminte de nişte versuri ale lui Topârceanu:

(traducerea e a lui Romulus Vulpescu)

Nu am deosebit niciodata iubirea de cuplu de aceea care se naste intre prieteni. Calitativ, mi se par foarte apropiate. Consider la fel de valoroase iubirile scurte, intilnirile puternice, de tipul blitz-krieg, in care oamenii se devoreaza, se consuma, produc o combustie foarte speciala si se despart; imi plac situatiile in care oamenii se despart cu loc de buna-ziua desi, daca iubirea este foarte mare, nu mai incape buna-ziua.

Sint apoi iubirile de cursa lunga, care dureaza o viata si care se intretin foarte greu. Imi amintesc de un cintec total idiot: „iubirea se cere pazita cu zel, cu sabii de otel si de ea si de el…“. Pe cit de idiot, pe atit de adevarat, pentru ca am intilnit relatii care aveau toate sansele sa dureze, dar s-au stricat din suficienta. Oamenii credeau ca pe ei nu-i poate desparti nimeni, ca sint altfel si ca pot duce pina la capat cursa, ceea ce s-a dovedit fals.

Exista felurite ispite, dracesti si nedracesti, care fac sa se desparta doi oameni ce se inteleg bine. Fiecare trebuie sa fie pregatit sa ierte, sa rabde, sa iubeasca. Pentru ca e greu sa iubesti cu tandretea nesfirsita din Romeo si Julieta. De aceea se spune citeodata ca bine a facut Shakespeare ca i-a omorit, ca sa nu mai arate cum se termina. Ei bine, eu am intilnit cupluri in care Romeo si Julieta nu au fost omoriti la tinerete, dar s-au iubit cu tandrete. Nu stiu insa cum si-au aparat iubirea. Sint sigura ca au trebuit sa lupte.

Pe mine m-a ajutat Dumnezeu sa nu-mi ia mintile si sa nu-mi placa altul cit imi place al meu. Spun – si el se va supara ca o divulg – ca el mi-a cerut mina la 20 de minute dupa ce ne-am cunoscut si tot dupa 20 de minute eu am spus „da“.

Apoi, am fost foarte ferita de ispite. Cit priveste gusturi, optiuni diferite, am cedat. Si am injurat. Am injurat si am spart farfurii. In primul deceniu de casnicie am spart trei servicii de masa de faianta galbena. Luam cite doua-trei farfurii, le spargeam si ma linisteam (sint pe jumatate grecoaica). Ma linisteam, stringeam cu farasul si reuseam sa merg mai departe.

(din interviul luat de Raluca Alexandrescu pentru Observatorul Cultural)

To make a mistake once is human. To make it twice is a coincidence.To make it three times is a pattern. You might want to see a shrink about that.

Am fost la două workshop-uri susţinute de John Parr la Conferinţa AT. John e un psiholog britanic care a locuit ceva vreme în România şi a format cam toată şcoala de analiză tranzacţională de la noi.

Redau câteva dintre ideile pe care mi le-am notat. N-am mai stat să le traduc. Oricum, literatura AT în limba română e plină de inadvertenţe. Recomand cu căldură sursele originale.

Sadness is about past, anger is about present, fear is about future. If people are sad about the future, they’re pbbly not experiencing a real feeling.

When you are sad about a loved one dying, you are experiencing the loss of security, not of a loved one.

The opposite of romantic love is a real relationship with a real person, not with a projected image.

We’re not using our emotions to heal, we’re using our emotions to feel dumb.

The homeostasis for human beings is being healthy and happy. We must be pretty emotionally unintelligent if we don’t quite succeed at being happy.

The appropriate cycle for anger: I tell you what I feel – I tell you what I need – We negotiate – I experience being heard.

If I shout at you, you don’t hear me.

Romanians have a tabu against disturbing one another. But if I don’t disturb you and you don’t disturb me, we don’t have a relationship.

They also have a tabu against expressing anger. That’s why we easily switch from calm to rage, either because we accumulate a lot of unexpressed anger and then we burst or because we carry a lot of archaic anger from childhood.

The less we disturb one another, the more we disturb one another and the environment.

The appropriate cycle for grief: Denial – Anger – Crying / Sobbing / Deep Sadness – Anger – Happiness.

If you do not receive nurturing during grieving, you end up with guilt or depression.

“What are you depressed about? You have everything, pull yourself together, think of your children” are not nurturing, but guilt-inducing statements.

Romanians’ objective is to lose their parents, not to fulfil their lives. Romanian parents expect their children to be the best. The result? Everybody feels fucking miserable.

Shame and guilt are not feelings, they are thoughts combined with either anger and fear or anger and sadness. Shame – “There’s smth wrong with me and nobody needs to know”. Guilt – “I’ve done smth wrong”.

When we feel ashamed, there’s a rapture in the relationship. The thing to do is not to look upon the same, but to provide protection.

In Genesis, when Adam and Eve realize they are naked, God covers them in darkness.

Anxiety is based in shame stimulating a chained reaction of fear. Anxious people need covering and protection.