Tag Archives: responsabilitate sociala
Anatomia unei idei luate de-a gata

Anatomia unei idei luate de-a gata

Am fost onorat de propunerea de a deschide rubrica “invitatul lunii” cu textul Anatomia unei idei luate de-a gata pe noua platformă de dezbateri RaiffeisenComunități.ro lansată de Raiffeisen Bank.

Am scris despre o temă care mă preocupă de multă vreme, dar pe care m-am abținut până acum să devin foarte vocal:

Ipocrizia companiilor care derulează programe de CSR e una dintre acele idei luate de-a gate, care merită demontate din când în când măcar de dragul anecdotei, dacă nu și al bunului simț. Să vedem, așadar, din ce se compune acest automatism mental.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 2 }
Despre media şi voluntariat

Despre media şi voluntariat

Mâine seară, 1 februarie, de la 19:00, în Club A, vorbesc despre voluntariat şi responsabilitate socială cu studenţii de la Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, la invitaţia Asociaţiei Consumatorilor de Media. Gazda întâlnirii va fi Horea Bădău. Intrarea este liberă pentru toţi cei interesaţi de subiectul dezbaterii.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 10 }
Telemedicină din „Respect pentru viaţă”

Telemedicină din „Respect pentru viaţă”

Douăsprezece judeţe din ţară vor beneficia de o reţea de asistenţă medicală de urgenţă la distanţă prin intermediul programului „Respect pentru viaţă”, susţinut de Petrom în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii. Beneficiarii noului sistem de telemedicină vor fi nu mai puţin de 7,5 milioane de români.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 5 }
marina-sturdza

Marina Sturdza

Rar mi-a fost dat să întâlnesc un destin mai spectaculos şi mai bogat. A plecat din România pe vremea când era copil pentru a scăpa de persecuţiile la care noul regim i-ar fi supus familia. Şi-a făcut o carieră strălucită în lume, în care managementul s-a îmbinat cu televiziunea, artele plastice cu moda şi jurnalismul [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 19 }

Bilanţul Responsabilităţii Sociale

Pe ultima sută de metri răspund şi eu întrebărilor puse de Bilanţul Responsabilităţii Sociale. Citeşte şi răspunsurile lui Doru, colegul meu de la MaiMultVerde. 1. Care sunt primele 3 companii din Romania pe care le apreciezi cel mai mult pentru implicarea in societate si de ce? Sunt foarte multe companii pe care le apreciez pentru [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 3 }
charity_gift_ro

Caritate Online

Primul magazin online caritabil din România și-a deschis adresa la www.charitygift.ro. CharityGift.ro este un proiect de voluntariat  dedicat responsabilizării sociale și individuale, susținut, între alţii, şi de MaiMultVerde. O parte din valoarea încasărilor obținute din vânzarea produselor magazinului virtual este donată unor ONG-uri active în domeniile mediu, artă și cultură, sănătatate, protecția animalelor sau minorități.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 11 }
bucurenci-zilele-biz

La ce bun CSR-ul în timp de criză?

:: Zilele BIZ, 27 noiembrie 2008 Doamnelor şi domnilor, Mă numesc Dragoş Bucurenci şi lucrez la MaiMultVerde, o organizaţie ecologistă care a plantat anul acesta peste 100,000 de copaci, a strâns peste 80 de tone de gunoi şi a lucrat cu peste 8,000 de voluntari. Şi care a făcut toate lucrurile astea cu bani strânşi [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 16 }
verde003

Verde003 pe responsabilitatesociala.ro

Verde003, proiectul sădit şi plantat de Tăşuleasa Social împreună cu MaiMultVerde şi cu Coca-Cola Hellenic, a ajuns studiu de caz pe responsabilitatesociala.ro. Îi ţin companie alte două ştiri referitoare la MaiMultVerde: cea despre manualul “Cartea Dunării Albastre” şi cea despre lansarea Fundaţiei Unilever. Despre Verde003 mai poţi citi aici pe blog.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 2 }

Proiectul lunii pe responsabilitatesociala.ro

“Pune capac mizeriei din Deltă!”, proiectul derulat de “Salvaţi Dunărea şi Delta” în parteneriat cu URSUS Breweries, a fost ales prin vot popular proiectul lunii februarie pe www.responsabilitatesociala.ro. În cadrul proiectului, 900 de voluntari au colectate 5,5 tone de PET-uri din zona Mahmudia-Murighiol. PET-urile au fost compactate cu ajutorul presei donate de URSUS Breweries şi [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 0 }

Responsabilitatea socială în RO

Am răspuns, la invitaţia lui Dragoş Dehelean, la o anchetă despre CSR în România. Au mai răspuns Sorin Roşca Stănescu, Victor Ciutacu, Pavel Lucescu şi Andreea Roşca. Întrebările au fost: Care sunt primele trei companii pe care le apreciati pentru implicarea lor sociala si de ce? Care este cauza sociala in care ati vrea ca [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 0 }