Posted by dragos bucurenci on April 3, 2009
6,500 de voluntari au plantat aproape 40,000 de puieți de pin, salcâm și sălcioară pe suprafața de 8 ha a unui teren despădurit, la ieșirea din municipiul Iași, spre localitatea Sculeni. Pe 27 martie, ”România prinde rădăcini” a înregistrat la Iași cel mai mare număr de voluntari și puieți plantați într-o zi de campanie.
”România prinde rădăcini” este o campanie Realitatea TV susținută de Petrom, cu sprijinul MaiMultVerde și în parteneriat cu RNP Romsilva, care are ca scop replantarea pădurilor românești din zonele afectate de inundațiile din iulie 2008 sau care sunt ameninţate de deşertificare.
Posted by dragos bucurenci on March 23, 2009
350 de voluntari MaiMultVerde s-au alăturat ieri celor peste 3,500 de voluntari locali împreună cu care au plantat 35,000 de puieţi de salcâm în solurile deşertificate de la Dăbuleni.
La sfârşitul zilei, voluntarii veniţi din Bucureşti au mai cerut două parcele în plus faţă de cât le fuseseră alocate şi au rămas până când le-au terminat şi pe acestea.
A fost cel mai mare număr de voluntari înregistrat până acum într-o singură zi în cadrul campaniei “România prinde rădăcini” şi asta dovedeşte că românilor nu le-a lipsit niciodată dorinţa de a lucra în folosul comunităţii. Ceea ce au lipsit (şi încă sunt foarte puţine) au fost oportunităţile, adică proiectele în cadrul cărora ei să poată face voluntariat.
Am spus-o şi ieri pe Realitatea, o reiau şi aici: voluntariatul nu e gratis, costurile organizării proiectelor cu voluntari sunt foarte ridicate. Şi încă nu ne permitem să le cerem, ca în Germania, voluntarilor să-şi acopere singuri aceste costuri.
Citeşte mai departe… »
Posted by dragos bucurenci on March 16, 2009
200 de voluntari MaiMultVerde s-au alăturat astăzi celor 2,000 de voluntari care au plantat 35,000 de puieţi la Sudiţi în judeţul Ialomiţa, în cadrul celei de-a doua ediţii a programului “România prinde rădăcini”.
Am fost azi la Sudiţi mai mult ca să privesc (doctorul zice că n-am voie să ridic, să mă aplec, să răcesc, să tuşesc, să strănut – în fine, e bine că mă lasă să respir…) şi mi-a crescut inima să văd atâţia voluntari veniţi pe cont propriu (alţi 200), cu autocarele MaiMultVerde, ale Petrom sau aduşi de ministrul mediului de la Constanţa.
O menţiune specială pentru Cardinal Motors, care a devenit transportatorul oficial al voluntarilor MaiMultVerde şi care şi-a mobilizat întreaga echipă la plantarea de azi.
“România prinde rădăcini” este o campanie Realitatea TV susținută de Petrom, cu sprijinul MaiMultVerde și în parteneriat cu RNP Romsilva, care are ca scop replantarea pădurilor românești din zonele afectate de inundațiile din iulie 2008 sau care sunt ameninţate de deşertificare.
Posted by dragos bucurenci on March 10, 2009
Din 15 martie reîncep plantările la ‘România prinde rădăcini‘. MaiMultVerde te vrea voluntar. Află cum te poți înscrie de pe maimultverde.ro!
“România prinde rădăcini” este o campanie Realitatea TV susținută de Petrom, cu sprijinul MaiMultVerde și în parteneriat cu RNP Romsilva , care are ca scop replantarea pădurilor românești din zonele afectate de inundațiile din iulie 2008.
Posted by dragos bucurenci on November 17, 2008


Comăneşti, jud. Bacău, ultima zi de plantări din cadrul campaniei “România prinde rădăcini”, iniţiată de Realitatea TV, împreună cu RNP Romsilva, MaiMultVerde, Petrom şi Consiliile Judeţene Bacău, Neamţ şi Suceava.
Povestea fotografiilor e aici.