Cică acum vreo două secole, trăia în Moldova un boier mare, respectat şi iubit de toată lumea, Dumitrache Cantacuzino Paşcanu. El se iubea mult cu soaţa sa, coana Profiriţa. O problemă avea însă: nu aveau copii. Dar nu era mare supărare, că erau darnici şi omenoşi cu restul lumii. Aveau o mulţime de robi ţigani cu care se purtau omenos, iar pe cei mai răsăriţi îi luau pe lîngă casă. Aşa se face că Maria, o frumuseţe de ţigancă cu ochii negri, ajunse fată-n casă. Cum era obiceiul pe vremea aceea, picioarele de boier erau spălate şi masate seara. Se pare că Maria avea un talent special, că Profiriţa noastră a insistat să se ocupe ea şi de conu Dumitrache. Azi aşa, mîine la fel, Maria rămase grea.
Rămas bun, domnule Președinte!
by dragos bucurenci on 24 Jun 2011 in cu stangu-n dreptu, focus
O mică lecție de istorie recentă și o posibilă explicație (dar nu și scuză) pentru gestul inelegant al Președintelui la adresa Regelui. Un text pe care aș fi preferat să nu fiu nevoit să-l scriu. Mi-e penibil când trebuie să strig în gura mare că 2 și cu 2 nu fac 5, așa cum insistă Președintele tuturor românilor.
Ipocritica românească
by dragos bucurenci on 24 Oct 2010 in cu stangu-n dreptu, in media
Pentru că a stârnit o groază de reacţii (ca să folosesc un eufemism), îmi face plăcere să reiau aici “Ipocritica românească” realizată de Andreea Oagana la Apropo TV despre ţigani şi despre manele. Am revăzut emisiunea şi susţin în continuare fiecare cuvinţel pe care l-am spus despre aceste subiecte şi despre ipocrizia unui popor care [...]
Cele mai bune comentarii
by dragos bucurenci on 22 Sep 2010 in ars longa vita brevis
Din păcate, aceasta este ultima săptămână în care comentariile pe care le lăsaţi aici pe blog pot câştiga o carte de pe okian.ro. Aşa că, cel puţin până duminică seară, siliţi-vă să fiţi inteligenţi, savuroşi, echilibraţi şi instructivi Câştigătorii săptămânii trecute Karin Budrugeac: The Theatre of the Face: Portrait Photography Since 1900 De Crăciun, în [...]
Răbdarea Comisarului
by dragos bucurenci on 17 Sep 2010 in mergi pe mana mea
De mult nu am mai auzit un eurocrat vorbind în termeni atât de categorici. Viviane Reding, Vicepreşedinte pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie al Comisiei Europene, a ţinut marţi la Bruxelles un discurs în care condamnă atât expulzarea romilor de către Franţa, cât şi felul în care guvernul francez a încercat să mascheze aceste acţiuni [...]
Leslie Hawke despre problema romilor în The Economist
by maimultverde on 16 Sep 2010 in mergi pe mana mea
As France and Romania play human ping-pong, hundreds of thousands of children are getting even less schooling than their parents received a generation ago. Another whole generation of Roma is going to be unemployable unless they start school at the same age as other European children. :: în The Economist, Leslie Hawke semnează o scrisoare [...]
Viaţa bate filmul
by dragos bucurenci on 10 Jul 2010 in elle
Eu când vreau să fluier, fluier mi-a lăsat un gust dulce-amărui. Lui Florin Şerban i-a reuşit performanţa de a face un film aproape ca un reportaj despre puşcăriile româneşti, această subterană barbară despre care preferăm, în general, să ştim cât mai puţin. Pelicula e atât de veridică, încât am avut de câteva ori reflexul de [...]
Constatare la faţa locului
by dragos bucurenci on 12 Jun 2010 in ars longa vita brevis, mergi pe mana mea
Între 12 şi 27 iunie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Fundaţia Konrad Adenauer propun bucureştenilor un exerciţiu de memorie asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Pasajul Universităţii va deveni pentru două săptămâni un loc al memoriei contestate, printr-o expoziţie intitulată Constatare la faţa locului, care îşi propune să [...]
Au uitat că suntem fii din popor
by dragos bucurenci on 28 Apr 2010 in cu stangu-n dreptu, mergi pe mana mea
Subscriu (via Simona Tache) la opinia lui Alin Ionescu despre gluma francezilor care ne-a isterizat până la apoplexie. M-am cam plictisit de reacţia asta, pe cît de corectă politic, pe atît de stupidă. Dacă o luăm aşa, ambasadele n-ar trebui să se ocupe decît cu redactarea de scrisori de protest adresate glumeţilor şi comedianţilor, care [...]
Minuni omeneşti
by dragos bucurenci on 08 Sep 2009 in ars longa vita brevis
Am fost săptămâna trecută martorul a două miracole: concertul domnului Leonard Cohen şi spectacolul “Pasărea de foc”. Despre primul am să povestesc pe îndelete în numărul “Elle” din octombrie. Până atunci, vă las în compania unui interviu (mulţumesc, Simina): “Pasărea de foc” este un spectacol de dans cu 100 de copii care acum 6 săptămâni [...]
Cele mai comentate
Viață sănătoasă
- Cori Grămescu, antrenoarea mea
- LadyFit, first gym for delicate women
- Olivia Steer (rețete vegetariene)
- Cristi Mărgărit (dietă și fitness)
- Suplimente nutritive
- Cardiomix, anti-aging fitness
- Târgul Țăranului
- Ture cu bicicleta
Voluntari pentru mediu
Cursuri pentru manageri
Noile însemnări pe mail
Se non è vero, è ben trovato
je pense que c'est pour mourir plus vite.



Comentarii