Posted by dragos bucurenci on February 18, 2010
Exilul
Ai plecat din România cu câteva luni înainte de revoluţie, înainte de ’89. N-ai regretat că nu ai prins revoluţia?
Mihai Ghyka: În clipele acelea ba da, enorm, sigur că da. Eram la verii mei primari, la Washington, în momentul în care s-a întâmplat ce s-a întâmplat şi lucrurile s-au răsturnat, cred că ne amintim cu toţii, în câteva ore practic.
Eu, fiind cu bani puţini, nu aveam bani să mă duc de la Montreal la Washington cu avionul, m-am dus cu trenul. Când m-am suit în tren lucrurile erau neclare, se trăsese la Timişoara şi era o stare de tensiune şi de îngrijorare pentru ceea ce se întâmplă în ţară, dar Ceauşescu rezista şi reprima manifestaţiile. Am plecat pe 21 şi, în clipa în care am ajuns la Washington, deja Ceauşescu fugise, fusese răsturnat şi arestat. Deci, practic, când am ajuns acolo, lucrurile arătau altfel.
Cumva a fost bine pentru că, atunci când trăieşti nişte evenimente, contează întotdeauna împrejurul cui stai. Era părintele Calciu acolo, care era foarte activ, era o comunitate românească coagulată de mulţi ani. Dar sigur că nu era lesne, adică aveam mulţi prieteni aici, abia plecasem, regretam cumva că nu sunt martor activ.
Şi nu ai vrut să te întorci?
Da, am şi făcut-o. În iunie ’90 de îndată ce am luat vacanţă. Intrasem într-un sistem, tocmai îmi dădusem examenele, au fost 6 luni de dat echivalenţele. Mai întâi am dat examenele greşit. Pe urmă mi s-a spus: „Nu, domnu’ Ghyka, examenele astea pe care le-aţi dat sunt pentu cei care termină seralul şi care nu vor să mai facă colegiul şi facultatea, sunt alte examene pentru cei care vor să meargă la colegiu”. Bun, hai să o luăm de la capăt. Şi iar le-am dat şi între timp nu mă primiseră la colegiu decât la seral, deci eram într-un sistem deja.
Pe de altă parte, aici nu terminasem anul. Clasa a XI-a eu nu am terminat-o pentru că plecasem între timp. Deci, am mers pe un făgaş cumva, cum să spun, îndoit fiind că sunt acolo. Şi am simţit-o mai mult decât oricând ca un exil pentru că chiar aveai posibilitatea să te întorci. Ceea ce am şi făcut, pentru că m-am întors în fiecare vară. Stăteam aici din 15 mai până în 1 septembrie. În fiecare vară. Mai călătoream puţin prin Europa şi lucram în timpul anului şi economiseam ca să am din ce să trăiesc vara în România să îmi fac vacanţele. Eram foarte legat de România şi dovadă că m-am şi întors 7 ani mai târziu.
Revin la momentul 1989. Ştiu că nu se pleca uşor pe vremea aia. Cât de greu a fost să plecaţi?
Foarte greu. Cinci ani de zile a durat, practic. A durat 5 ani, a trebuit să vindem apartamentul pe care îl aveam. În momentul în care făceai cerere de plecare în străinătate pierdeai beneficiul studiilor universitare pe care le-ai făcut, adică mama a fost reîncadrată, nu i s-au mai recunoscut studiile. Au reîncadrat-o în post cu salariu mai mic chiar dacă făcea the same job. Nişte lucruri pe care, poate eu, copil fiind, nu le înţelegeam atunci, dar le-am înregistrat şi, ulterior, uitându-mă la ele, mă gândesc că, da, n-a fost uşor.
Gulagul povestit copiilor
În timpul când ai fost copil şi adolescent, ai resimţit ceva din persecuţiile la care a fost supusă familia ta în anii ’50?
Din plin. Dar nu numai pe cele din anii ’50, ci şi pe cele din anii ‘80. Îmi amintesc foarte bine. Stăteam într-un bloc din Baltă Albă la capătul Bucureştiului şi îmi amintesc cum mama venea acasă şi s-a întâmplat de câteva ori să găsească în cutia poştală invitaţia de la Securitate pentru a veni la un interogatoriu, că de fapt despre asta era vorba. Şi ţin minte că era un carton reciclat maroniu. De fiecare dată mama se albea şi spunea: „Iar mă cheamă ăştia şi iar mă ameninţă”. Că de fapt ei ce căutau? Să câştige colaboratori. Şi mama, care m-a crescut singură, s-a ţinut tare şi nu a semnat. Ţin minte că pentru ea era o încercare, fără-ndoială.
Citeşte mai departe… »
Posted by dragos bucurenci on January 21, 2010
Pentru penultima achiziţie făcută cu cardul BRD ePayment, mi-am pus colegii de la MaiMultVerde să aleagă între o maşină de pâine şi un expressor. Toată lumea a votat pentru maşina de pâine, mai puţin Doru, directorul nostru, aşa că, cu toate că-l iubim foarte mult pe d-l director, m-am văzut silit să iau şi maşină de pâine şi expressor.
Pe dinafară-i vopsit Mastercard-ul şi-năuntru e RomCard-ul
Dar aceste ultime cumpărături n-au fost lipsite de peripeţii. Pentru prima, am zis să folosesc din nou emag.ro, ca să verific şi experienţa clientului care revine. Lucrurile au decurs rapidissim de data asta, pentru că toate informaţiile fuseseră salvate.
Când să introduc, însă, codul de securitate MasterCard, aflu că e greşit. Nu se poate, îmi zic. Sigur e corect codul. Cer indiciul creat de mine, primesc textul “VHWndeS8TckusM+xBPp0+w== hoyQlzaPYgmSV/xSrveB4y6uhyCB1A3xuqvn9QmR/uc=”. Sun la BRD, sunt trimis la RomCard. Acolo un nene îmi spune că bănuieşte despre ce e vorba, promite să verifice şi să mă sune înapoi. Peste vreo oră şi ceva, sun eu din nou. Răspunde un portar: “staţi să vedeţi, că nu mai e nimeni pe-aici” (era ora 5 şi ceva). Într-un târziu, găseşte pe cineva care-mi spune că s-a rezolvat, îmi şi explică ce s-a întâmplat, ce probleme au avut ei cu serverele şi mă pune să încerc din nou. Încerc din nou şi merge. Ce n-am înţeles e de ce mi-a explicat ceva ce nu-l rugasem să-mi explice şi de ce nu m-a sunat omul care a zis că mă sună?
Achiziţia cu ghinion nu s-a oprit aici. Azi, când am pus în funcţiune maşina Rohnson R295, am constatat, după ce pusesem toate ingredientele în cuvă, că nu-i funcţiona una dintre cele două palete. Am sunat la service, m-au îndrumat către eMag, de unde m-au trimis la formularul online de pick-up & return. Am împachetat maşina la loc, cu tot cu aluatul nedospit în ea, iar acum aştept să vină s-o ridice.
Mai mult electro, mai puţin fun
Expressor-ul l-am luat de pe electrofun.ro, site găsit tot în lista asta. Procesul de achiziţie e gândit oleacă cu picioarele. După ce introduci o dată datele tale, datele de facturare şi datele de livrare, formularul GeCAD ţi le mai cere o dată şi nu le preia decât fragmentar şi eronat pe cele deja introduse. Le-am completat conştiincios ca nu cumva, Doamne fereşte, să ajungă expressorul prin vecini.
Citeşte mai departe… »
Posted by dragos bucurenci on December 10, 2009
Vă spuneam acum ceva vreme că mi-am făcut un card BRD ePayment. Am răspuns unei invitaţii venite din partea celor de la BRD care vor să-şi promoveze noua soluţie pentru cumpărături online.
Am acceptat în primul rând pentru că cele mai multe dintre activităţile mele bancare au loc online, aşa că eram curios să văd ce mai oferă şi alte bănci în această privinţă. În plus, cumpăr frecvent lucruri de pe Internet şi mi-au ajuns şi mie la urechi poveşti de groază cu conturi golite peste noapte sau ţepuite regulat vreme îndelungată.
Citeşte mai departe… »
Posted by dragos bucurenci on October 18, 2009
De fiecare dată când mă nimeresc la un serviciu religios unde oficiază părintele Justin Marchiş, aştept cu nerăbdare predica.
Are părintele Marchiş un dar de a vorbi despre lucruri care n-au nicio legătură cu slujba, de mă pomenesc trepidând de fiecare dată în aşteptarea subiectului: oare încotro îi vor mai fugi şi astăzi ideile?
Odată eram la o înmormântare. În predică, părintele i-a criticat aspru pe ecologişti, care se îngrijesc mai tare de salvarea planetei, decât de salvarea omului. Vă jur, habar n-avea cine eram şi cu ce mă ocup, predica n-avea nicio legătură cu mine. Dar nici cu răposatul, nici cu altcineva din îndoliata adunare. Era doar unul dintre obişnuitele sale derapaje.
Săptămâna trecută la o cununie. Părintele Justin face referire la pasajul buclucaş din Efeseni (5:22) şi precizează:
Eu le atrag mereu atenţia enoriaşelor că femeia nu a fost făcută dintr-o coastă a lui Adam, ci dintr-o parte a lui. Şi, de aceea, abia aici, în taina cununiei, femeia redevine egală în drepturi cu bărbatul. De aceea, le tot spun feministelor: veniţi la Biserică şi vă cununaţi dacă vreţi egalitate!
Evident, s-a produs ceva rumoare, doamnele din audienţă au schimbat zâmbete, eu i-am urat miresei “Libertate, Egalitate, Fraternitate!”, mă rog, momentul a trecut, cum trec toate excentricităţile părintelui Justin.
Citeşte mai departe… »
Posted by dragos bucurenci on August 13, 2009
Am dat acu ceva vreme peste blogul lui Dan Voiculescu, lăudat recent pentru calitatea scriiturii şi de Julius pe blogul lui Petreanu. Recunosc că fusesem şi eu impresionat. Mogulul are haz. Uneori, are chiar un haz nebun, ca în ultima postare de pe Twitter:
Extra. Daca as fi dintre cei care traiesc pe seama tampeniei CNSAS, m-as juca cu un titlu gen: NOU. D.V. is following you also on Twitter!
Cineva mi-a şoptit că se pregăteşte chiar o emisiune pe Antenă cu nişte dinaozauri din presă, care ar urma să se cheme La Felix Motanul.
Asumarea întregii poveşti cu turnătoria şi bagatelizarea ei în pas de poante mi se pare una dintre cele mai inteligente mişcări de imagine pe care le-am văzut în ultima vreme. Nu ştiu cine îi face rebrandingul lui Dan Voiculescu, dar eu aş vrea să-l scot la o bere pe omul ăsta. Dincolo de rezervele pe care le am faţă de opţiunile lui morale, tipul chiar ştie ce face.
Posted by dragos bucurenci on April 8, 2009
Am început acum ceva vreme, împreună cu sora mea, Simina, să săpăm în trecutul recent al familiei. Nişte documente făcute publice de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România ne-au făcut din nou curioşi în legătură cu un episod foarte puţin cunoscut din viaţa bunicului nostru patern.
În septembrie 1948 a fost arestat pentru implicarea într-o mişcare de rezistenţă militară. A cunoscut bătăile crunte din beciurile Securităţii craiovene, dar a negat totul şi ancheta nu l-a putut lega de celelalte grupuri de partizani. În august 1950 a fost condamnat la doi ani de puşcărie pentru “uneltire contra ordinii sociale”, din care a ispăşit aproape trei. A fost la Jilava, Aiud, Văcăreşti, Poarta Albă. Nu toţi camarazii lui au primit sentinţe la fel de “blânde”. Alţii au ieşit abia după 15 ani, iar alţii n-au mai ieşit niciodată.
Aşa arăta lumea pe care am pornit s-o cercetez împreună cu Simina. În adolescenţă, am citit amândoi foarte multă memorialistică de detenţie, dar miza e acum acum una personală, iar emoţia e mult mai puternică. Pe măsură ce Simina descoperă noi documente, fie că sunt amintiri ale celor care au supravieţuit, fie că sunt documente oficiale ale organelor de represiune, ne dăm tot mai bine seama că nu vom înţelege niciodată cu adevărat lumea acelor ani.
Citeşte mai departe… »
Comments:
Filed Under: elle
Ai plecat din România cu câteva luni înainte de revoluţie, înainte de ’89. N-ai regretat că nu ai prins revoluţia?
