Tag Archives: simina badica
Dragos Bucurenci TEDx Eroilor

Alegerile care contează

În aprilie mi-am îndeplinit un vis, acela de a vorbi de pe scena unui eveniment TED. A fost vorba despre conferința TEDx Eroilor, organizată la Cluj de niște tineri cu care aș vota oricând.

Din păcate, cu doar două ore înaintea conferinței, primisem vestea plecării lui Alex. Leo Șerban, cu care urma să mă văd în iunie tot la Cluj. Am fost foarte tulburat în seara aceea (mi-am și uitat niște lucruri la Cluj, de care mi-am adus aminte abia peste două săptămâni; prima oră după primirea veștii mi se ștersese cu totul din memorie) și lucrul acesta se simte în ușorul tremur al vocii.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 5 }

Merită să vedeţi

Felicia, înainte de toate filmul lui Răzvan Rădulescu şi al Melissei de Raaf. Este un film care redă cu o precizie dureroasă efectele procesului prin care părinţii controlează destinul copiilor, lipsindu-i şi de libertate şi de demnitate. În timpul proiecţiei, m-am gândit obsesiv la poemul lui Philip Larkin, This be the verse, cel care începe [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 2 }
Banner-net-13-15-iunie

Constatare la faţa locului

Între 12 şi 27 iunie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Fundaţia Konrad Adenauer propun bucureştenilor un exerciţiu de memorie asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Pasajul Universităţii va deveni pentru două săptămâni un loc al memoriei contestate, printr-o expoziţie intitulată Constatare la faţa locului, care îşi propune să [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 6 }
sparta_simina-4

Cu bicla pe bloguri

Şi-a luat soru-mea o frumuseţe de bicicletă Batavus recondiţionată, de mi-a lăsat gura apă. Mă rog, dacă e să-l cred pe cumnatu-meu, el o foloseşte mai des, dumneaei se dă cu bicla mai mult pe bloguri. Aşa că am zis s-o dau cu bicla şi pe blogul meu. Cu ocazia asta am aflat de băieţii [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 4 }
vlad_badica1

10 luni cu Vlăduţ

Acum o lună, băieţel Bădică făcea 9 luni de la ieşirea din burtică. Am ratat aniversarea pe blog la vremea ei, aşa că o punctez acum, la 10 luni de ţâţă şi măreţe împliniri.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 4 }

Ce blogger vreau să fiu când o să mă fac mare

A circulat mai demult o întrebare scornită de Manafu: cu ce blogger ţi-ar plăcea să semeni? Cu întârziere, răspund şi eu. Mi-ar plăcea: să am talentul cu care Tolo pune în scris nu doar întâmplări şi idei, ci mai ales emoţii (nu m-a interesat niciodată sportul, dar i-am devorat însemnările de la JO 2008) să [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 1 }
treibadica

Cum se naşte în România

Ştiam de povestea, deloc veselă, a naşterii lui Vlăduţ, nepotul meu, de la Simina, mama lui. Am şi citit despre ea pe blogul ei şi-al lui Mihai, dar am făcut-o oarecum în treacăt. Cred că pe undeva încercam să nu mă confrunt cu experienţa prin care Simina trecuse în vreme ce eu strângeam gunoaie la [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 8 }
vladioanbadica

Un Bădică, doi Bădică, treibădică.blogspot.com

Oţi fi fost câţiva cei care aţi urmărit împreună cu mine, care spărgând o sămânţă, care cu sufletul la gură, aventura Siminei şi a lui Mihai în aducerea pe lume a lui Vlad Ioan (poreclit băieţel Bădică, nepotu, de…, ăl de-l aduse pe lume sor’mea de ziua mediului, păi nu-ţi spusei?). Ei bine, personajul dual [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 3 }