“Ai luat cina. Şi, oricât de bine ar sta ascuns abatorul în depărtarea graţioasă a milelor, o complicitate există.” – Ralph Emerson

Fă-ţi o cană mare de cafea sau de ceai şi acordă-ţi un răgaz să vezi documentarul ăsta. Crede-mă, după ce treci de introducere, nu-ţi mai poţi lua ochii de la ecran. Nu imaginile sunt cele mai şocante, ci deconstrucţia metodică, fără drept de apel, a ipocriziei şi cinismului cu care transformăm zi de zi milioane de fiinţe simţitoare în lucruri care pot fi dispreţuite, terorizate, torturate şi căsăpite.

Tolstoi spunea că, atâta vreme cât există abatoare, vor exista şi câmpuri de luptă. Eu sunt adeptul ideii că dacă fiecare om ar trebui să-şi măcelărească şi să-şi tranşeze singur carnea pe care o mănâncă, ar mai rămâne foarte puţini gurmanzi care să nu fie vegetarieni. În documentar, am găsit ideea asta simplificată: dacă abatoarele ar avea pereţi de sticlă, am deveni cu toţii vegetarieni. Dar abatoarele nu au pereţi de sticlă, pentru că naturelul nostru simţitor nu se poate confrunta cu suferinţa prin care alte fiinţe vii trebuie să treacă pentru a ajunge în farfuria noastră.

Se zice că de Crăciun trebuie să încercăm să fim mai buni. Cred că e un moment potrivit să urmăreşti acest film. Neştiinţa nu te scapă de vinovăţie, o face doar mai abjectă. Fă-ţi un cadou adevărat de Crăciun: o oră şi jumătate de luciditate. Poftă bună!