Bărbatul mic de statură întins cu fața în sus pe marginea drumului are capul năclăit de sânge. Lângă oamenii adunați în jurul lui, se vede un scuter căzut. Omid, tovarășul cu care mă întorceam dintr-o escapadă în Carpați, scoate un „Îghhhh…” și întoarce instinctiv capul. Încetinesc puțin, arunc o privire și decid să merg mai departe, ca să nu mai îngroșăm și noi mulțimea de gură-cască. În secunda în care depășesc locul accidentului, înregistrez mai bine ce-am văzut, sau, mai bine zis, ce n-am văzut. Două chipie de polițist, dar niciun paramedic. Îmi dau seama că șansele ca cineva să știe cum să acorde primul ajutor sunt minime. Trag pe dreapta, îl rog pe Omid să închidă mașina și alerg.
Tag Archives: the one
Frica cea mare
Despre o spaimă dătătoare de viață
La limanul câte unei mări, am dormit, am cântat și am petrecut cu prietenii, am făcut dragoste, am iubit, am plâns, am citit, dar cel mai adesea am stat de vorbă cu mine însumi. Am avut naivitatea să cred, cum spune în “Autoportret” același Paler, că “la mare nu există decât prezent”. E adevărat, urmele trecerii noastre nu rămân multă vreme pe nisip și nu se văd decât pentru câteva clipe în apă, dar astăzi mi se pare că abia această ștergere face ca trecerea noastră să pară nu doar ireversibilă, ci și neînsemnată. În prezentul continuu al mării nu e loc pentru trecutul nici unuia dintre noi.
Despre smerenie
À propos de femei excepționale, am citit zilele astea în The One (de mai) un interviu pe care Doru Iftime i l-a luat Anei Ularu, actrița pe care o știți, poate, din spectacolul “Lolita” în care juca acum mulți ani alături de Ștefan Iordache sau dintr-un scurt-metraj mai vechi de-ale lui Cristian Mungiu, inclus în filmul-omnibus “Amintiri din Epoca de Aur”, sau pe care o puteți vedea zilele acestea pe marile ecrane în rolul principal din “Periferic”.
Ana Ularu joacă de la 9 ani și nu și-a dorit niciodată să devină altceva decât actriță. Are deja ani buni de actorie serioasă în spate, iar la Festivalul de Film de la Locarno de anul acesta a primit Premiul pentru cea mai bună actriță.
Infidelio
Am avut întotdeauna o slăbiciune pentru cuplurile clandestine, chiar şi atunci când cei sau cele cărora li se “puneau coarne” îmi erau apropiaţi.
Poate pentru că judecata publică tinde mai mereu să-i culpabilizeze pe noii îndrăgostiţi, ceva în mine tinde să le ia partea şi să vadă partea bună a lucrurilor: în loc să îngroş rândurile celor care bocesc la ruinele unei vechi pasiuni, prefer să mă bucur de dimineaţa care le zâmbeşte noilor îndrăgostiţi.
Efectul florilor şi al neurotransmiţătorilor
Aceleaşi rotiţe care-i fac să viseze pe varzomanii din Vamă şi să danseze pe aladinii de club din Mamaia sunt cele care ne pun un zâmbet tâmp pe faţă şi ne fac să plutim la începutul oricărei poveşti romantice.
Totuşi, o diferenţă majoră între droguri şi îndrăgosteală este că efectul primelor nu durează foarte mult. Sigur, nici euforia romantică nu are termen de garanţie nelimitat, dar trei luni sau trei ani sunt cu siguranţă de preferat celor câteva ore de distracţie pe care ţi le pot oferi drogurile.
Prima revistă românească pe iPad
Sunt un partizan necondiţionat al noilor media şi, aşa cum cred că viitorul cărţilor stă în cititoarele tip Kindle, sunt convins că viitorul revistelor glossy este asigurat de dispozitivele tip iPad. Dacă aţi folosit aplicaţia Time pentru iPad, ştiţi despre ce vorbesc. Glossy publishing is dead. Long live glossy publishing!
Elle ne m’aime plus
Am primit miercuri un e-mail din partea Roxanei Voloşeniuc prin care mă anunţa că se vede nevoită să renunţe la colaboratori sau rubrici “pe care paginile noastre înjumătăţite nu îi/le mai pot susţine”. Este şi cazul editorialului meu: “Trei editorialişti sînt prea mulţi pentru un număr atât de mic de pagini.” Roxana mi-a spus că [...]
Elogiu femeilor adevărate
Femeile celor mai buni prieteni. Prietenele celor mai bune femei. Femeile-cele-mai-bune-prietene. Femeile care se gândesc la futut la fel de mult ca şi noi, dar au decenţa să nu vorbească la fel de des şi de urât despre asta. Femeile care ne trimit cadouri, care ne-aşteaptă cu luminile stinse în maşina parcată la colţul străzii, [...]
Luna de toleranţă
Şi tot în numărul de martie, The One publică un grupaj de opinii despre “luna femeii”, coordonat de Doru Iftime. Mai semnează Florin Dumitrescu, Dragoş Vasile şi Ciprian Stoianovici. Reiau mai jos opinia mea. Luna de toleranţă Eu n-aş vrea s-o cunosc pe tanti – mama – bărbatului – român – care – se – [...]
Adriana Săftoiu one year after
The One, numărul de martie, publică un interviu cu Adriana Săftoiu, la un an după plecarea de la Cotroceni. O analiză foarte pertinentă a scenei politice româneşti şi câteva “insight-uri” neaşteptate. “Din nefericire, în politică femeile tind să copieze modelul bărbaţilor şi îşi pierd feminitatea. Sigur, Mona Muscă are problema ei, dar trebuie să recunoaştem [...]
Comentarii