Discriminarea cred că începea în casă, auzind 24 de ore din 24 că „noi suntem ţigani, iar ăia sunt gagii”. Când ajungi afară eşti deja discriminat prin ceea ce a făcut familia. Eşti deja într-un cerc vicios şi ai nişte lucruri care îţi sunt clare, nişte prejudecăţi. Şi când te duci să inviţi o fată la dans te gândeşti că eşti ţigan şi că ea nu va vrea să stea cu tine. Când eram la şcoală am stat în bancă cu o fată. Primul lucru care îmi venea în minte, la 8-9 ani, era: „Eu sunt ţigan”. Noi suntem ceea ce părinţii noştri au dat creierului nostru atunci când eram mici.

(…) Credeţi că până nu se va întâmpla ceva la nivel mondial, se va schimba felul în care părinţii noştri ne cresc? Deseori suntem distruşi din cauza părinţilor. Pentru că fiecare lucru care ne pune jos respectul de sine e din cauza părinţilor şi a celor din familie care, cândva, ne-au spus: „Ce tâmpit eşti, nu o să faci niciodată nimic în viaţă! Ia uite, ai nasul mare!”.

Toate astea ne-au făcut pe noi, astăzi, să citim mii de cărţi ca să ne schimbăm. Nu avem respect faţă de sine. Dacă unui copil de mic îi spui: „Eşti cel mai bun, eşti deştept, inteligent!”, devine un om luminos pentru că a crescut pe o bază foarte puternică. Am băieţi în trupă cărora le spun să se ducă să-şi facă actele şi ei îmi spun că nu ştiu să facă asta pentru că „sunt treburi de gagii”, adică de români. Şi sunt băieţi cu liceul, care ştiu să scrie! Eu ştiu că ei pot, dar îi opreşte altceva, la nivel psihic.

Şi Mircea Cărtărescu a publicat săptămâna asta în EvZ un editorial pertinent despre etnia romă:

Ţiganii din România sunt fiinţe umane şi cetăţeni români ca fiecare dintre noi. E uimitor că trebuie reamintite din când în când asemenea lucruri. Putem discuta avantajele şi dezavantajele democraţiei sau ale declaraţiei universale a drepturilor omului. Dar dacă am căzut de acord cu principiile lor, nu mai putem să le negăm ţiganilor umanitatea şi deplina cetăţenie. Nu-i mai putem descrie la nesfârşit ca pe o etnie de psihopaţi şi criminali, un grup apatrid, primitiv şi nenorocit, aşa cum foarte mulţi români îi consideră azi.

De fapt, statul român este multietnic şi fiecare cetăţean al său e la fel de cetăţean ca oricare altul. În orice condiţii, statul are datoria să-şi protejeze cetăţenii, înăuntrul şi în afara graniţelor sale. Tot statul trebuie să aplice şi legea în fiecare caz individual în parte.

Textul lui Cărtărescu mi se pare comparabil, atât ca mesaj, cât şi ca singularitate, cu editorialul publicat în martie de Umberto Eco în La Repubblica, Blestemaţii de români.

Dar motivaţia ei vine direct din anticamera fascismului: confuzia rom/român trebuie eliminată grabnic pentru că nu e drept să sufere toţi românii pentru crimele pe care le comit nişte etnici romi în Italia.

Nu, drept e să sufere toţi romii, pare să creadă autoarea articolului, şi, împreună cu ea, nenumăraţii comentatori ai articolului, bravi apărători ai neamului românesc, care dovedesc, odată în plus, că nu suntem cu nimic mai prejos de xenofobii şi rasiştii din Peninsulă.

Am semnat un drept la replică redactat de Alianţa Civică a Romilor din România şi trimis de mai multe organizaţii civice lui Marius Tucă. Îl reiau aici:

Stimate domnule redactor-şef,

Am luat cunostinţa din ediţia de ieri, 2 martie a.c., despre o iniţiativă legislativă a cotidianulului Jurnalul Naţional. Este lăudabil atunci când mass media se implică în campanii publice menite să îmbunătăţească lacunele existente în societatea noastră. Este o dovadă de implicare totală atunci când un cotidian iniţiază un proiect legislativ care va îmbunătăţi, bunăoară, viaţa a aproximativ 21 de milioane de cetăţeni români, cu naţionalităţi dintre cele  mai diverse, 19 mai exact, câte sunt recunoscute prin Constituţia României.

Profităm de acest prilej să precizăm că, în conformitate cu prevederile Constituţiei României (art. 6) şi ale Convenţiei Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (art.3), România recunoaşte dreptul la identitate al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Practica monitorizării aplicării Convenţiei cadru de către Comitetul Consultativ arată fără echivoc faptul că minorităţile au dreptul să solicite autorităţilor dreptul de a le fi recunoscută denumirea pe care o doresc.

Inutil să menţionăm că prevederile unei legi nu pot “bate”, ca forţă juridică, prevederile constituţionale sau pe cele ale unor tratate internaţionale la care un stat este semnatar. Ori să amintim faptul că, într-un regim democratic autentic, un astfel de proiect legislativ nu ar primi aviz de constituţionalitate din partea Consiliului Legislativ, în eventualitatea în care s-ar strecura pe culoarele Parlamentului.

Există numeroase argumente de ordin ştiinţific, istoric şi lingvistic pentru susţinerea denominaţiei “rom” ca fiind cea corectă. În limba romani cuvântul “ţigan” nu există. Termenul ţigan nu a reprezentat niciodata autoidentificarea în limba romani a etniei romilor, ci este un exonim profund peiorativ folosit de mulţi neromi, cu scop de insultă. Termenul “ţigan” este, din perspectiva romilor, echivalentul unor termeni dispreţuitori folosiţi de publicul larg, însă nu la fel de vocal, cum ar fi “bozgor”, “jidan”, “broscar”, “poponar”, “muiere/fătucă/păsărică” ş.a. Este comun acceptat că  minoritarii maghiari, evrei, italieni, gay ori femeile nu se identifică cu denominaţiile profund jignitoare folosite de o anumită parte a populaţiei. Termenul “ţigan” este uneori folosit, din nefericire şi de unii romi, în special de cei nevorbitori de limbă romani, din necunoaştere, dar şi de unii romi vorbitori de romani, ca o formă de captatio benevolentiae, spre a mulţumi (citiţi a nu deranja) interlocutorul nerom.

Memoria colectivă a generaţiilor adulte de romi (atrocităţile Holocaustului, deportările în Transnistria şi pogromurile îndreptate împotriva romilor în perioada Celui de-al Doilea Război Mondial, cuplate cu stigmatul social şi marginalizarea, adâncite în perioada comunistă), i-a determinat pe aceştia, în lupta pentru supravieţuire, să internalizeze stigma şi să accepte resemnaţi un etnonim impus de populaţia majoritară.

Faptul că autoarea nu s-a documentat îndeajuns atunci când a redactat materialul, necăutând şi argumente lingvistice – atât de dragi oricărui om de litere -, mărginindu-se la asamblarea unor citate, nu îi este imputabil în totalitate. O astfel de abordare reprezintă rezultatul cel mai durabil al politicii asimilaţioniste forţate pusă în aplicare de regimul comunist în aproape jumătate de secol, prin care minorităţii rome i-a fost interzisă folosirea limbii şi i s-a negat existenţa (prin simplă ignorare sau “diluarea” în sintagma “minorităţile conlocuitoare”).

E de la sine înţeles de ce în mentalul colectiv al populaţiei României – şi, implicit, şi al jurnalistei -, s-a înrădăcinat adânc şi “natural” faptul că ţiganul nu are cum să se numească altfel decât ţigan. Este rezultatul lipsei de expunere la diversitate a populaţiei şi a fost alimentată ideologic în mod constant de eficienta maşină de propagandă comunistă, populaţie care “cunoaşte” doar o faţetă a realităţii în care trăieşte, atunci când se raportează la alteritate. Este, de altfel, şi “rodul” politicii de “promovare” a diversităţii culturale şi a multiculturalismului din ţara noastră în aproape 20 de ani de ucenicie într-ale democraţiei.

Iniţiativa legislativă promovată de Jurnalul Naţional, nu poate fi interpretată decât prin prisma unui demers jurnalistic de o calitate îndoielnică, redactată cel mai probabil în grabă, pentru a prinde închiderea ediţiei, pentru ca refuzăm cu tărie să credem că Jurnalul Naţional şi trustul de presă “Intact” au abdicat de la principiile deontologiei profesionale, lăsându-se pradă partizanatului politic, ori încercând, în goana după audienţă/tiraj, cu falsa premisă că oferă “poporului” ceea ce ar dori să audă – asocierea etniei cu fenomenul infracţional, folosită cu apetenţă de mass media în ultimii ani. Drept mărturie stau comentariile rasiste şi homofobe şi idolatrizarea criminalilor de razboi care se înmulţesc ceas de ceas pe forumul www.jurnalul.ro, de la publicarea “propunerii” Jurnalului Naţional a unui “banal” proiect legislativ, care va contribui, de bună seamă, la rezolvarea marilor probleme ale naţiunii şi a relaţiilor bilaterale ale României cu statele europene.

Refuzăm să-i credem pe cei care afirmă că jurnaliştii profesionişi pot cădea în capcana politicienilor interesaţi de alimentarea în spaţiul public a unor atitudini intolerante împotriva minorităţilor de orice fel şi de promovarea principiului inegalităţii.

Organizaţiile membre ale Coaliţiei Anti-Discriminare şi susţinătorii acestui demers, invită instituţiile mass media la responsabilitate şi profesionalism în reflectarea subiectelor de presă care pot amplifica fenomenele de intoleranţă în societatea noastră.

De asemenea, organizaţiile semnatare încurajează instituţiile mass media să deruleze campanii de promovare a multiculturalismului şi recuperarea istoriei recente, în beneficiul întregii societăţi.