Luni voi merge la Buzău pentru o dezbatere cu liceeni și cu elevi pe tema rasismului, a discriminării şi a stereotipurilor sociale negative.

Evenimentul va avea loc luni, 6 iunie la Aula Bibliotecii Judeţene ‘Vasile Voiculescu’ din Buzău, la ora 11:00. Înscrierile se pot face prin sms la 0740048508 (număr cu tarif normal) sau prin trimiţând un email la caravana@policycenter.eu, care să conţină numele complet, vârsta şi oraşul în vrei să participi.

Evenimentul face parte din Caravana Naţională ‘Provocare la Nediscriminare’ organizat de Policy Center for Roma and Minorities, în parteneriat cu ARDOR, PATRIR şi Cărturești. Între 27 mai – 8 iunie caravana se va opri în București, Buzău, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara.

Seria de evenimente face parte din cadrul campaniei REACT, implementată în România și Italia de Policy Center for Roma and Minorities și susţinută de Comisia Europeană. REACT este o campanie pilot de conştientizare care se concentrează pe implicarea activă a cetăţenilor romi şi a majorității în viața civică, aceasta fiind dezvoltată de trei ONG-uri din România, Italia, Bulgaria şi Albania sub coordonarea European Roma Grassroots Organisation.

Pentru mai multe informaţii despre caravană o poţi contacta pe Raluca Banciu la tel 0740048508 sau e-mail: raluca.banciu@policycenter.eu.

Între 12-13 martie are loc la București Târgul de Universităţi Internaţionale RIUF 2011. La eveniment vei putea cunoaște reprezentanți a peste o sută de instituţii educaţionale de prestigiu din douăzeci de ţări vest-europene şi din SUA.

Mihaela Feodorof va susține o prezentare despre cum să-ți alegi facultatea care ți se potrivește duminică, 13 martie, la sala  C (etajul II al Sălii Palatului) începând cu ora 15.00.

Toţi cei interesaţi de studiile internaţionale şi de oportunitatea specializării în medii educaţionale performante pot vizita târgul pe 10-12 martie , la Sala Palatului din Bucureşti,  pe 15 martie la Timișoara, Hotel Continental, și pe 17 martie la Iași, Hotel Moldova. Pentru înscriere trebuie să completezi formularul de aici.

Tinerii pot intra în contact direct cu lumea academică internaţională la workshop-uri, seminarii şi sesiuni de prezentare ale universităţilor prezente la RIUF. În plus, au şansa să fie admişi pe loc la o universitate internaţională prin interviurile de 15 minute din cadrul Spot Admissions.

Foto: Cosmin Bumbuţ

Toate fondurile strânse vor fi folosite pentru a achiziţiona proteze auditive, în absenţa cărora aceşti copii nu pot distinge sunetele şi riscă să devină surdo-muţi. Anul trecut, turneul Stradivarius a reuşit să strângă 120.000 de euro pentru nevăzători.

Concertele care vor mai avea loc sunt: Oneşti (6 mai), Braşov (10 mai), Sibiu (12 mai), Baia Mare (14 mai), Bistriţa (15 mai), Timişoara (18 mai), Constanţa (20 mai), Piteşti (21 mai), Bucureşti (25 mai). Detalii aici.

Chiar dacă nu ajungeţi la concert, puteţi dona pentru această cauză umanitară:

Requiem pentru fraieri

Aveam 8 ani la Revoluţie. N-am înţeles mare lucru din ce s-a întâmplat. De atfel, nici n-am fost la Bucureşti. Eram la ţară, la Lereşti, satul natal al lui Vasile Milea. Tot ce mi-aduc aminte e ziua când l-au înmormântat. Dealurile erau albe de la caschetele forţelor speciale, mormântul era din marmură neagră, întreaga solemnitate cu care Vasile Milea era condus pe ultimul drum avea pentru mine mai multă concreteţe decât semnificaţia unor cuvinte ca “martir”, “sacrificiu”, “masacru”, pe care le tot auzisem la televizor.

Dar când ne-am întors la Bucureşti, cineva ne-a dus, pe mine şi pe sora mea, la Piaţa Romană, unde oamenii improvizaseră un imens sanctuar. Mi-aduc aminte imaginea lumânărilor care ardeau, topite unele în altele, ca nişte mici făclii. Rudele celor morţi împărţeau mici pomeni. Eram copil şi nu înţelegeam foarte bine ce e moartea. Coliva era pentru mine un desert mai special pe care-l primeam în ocazii pe care adulţii le numeau triste.

La Piaţa Romană, o femeie al cărei copil fusese ucis mi-a întins un pahar cu colivă. Bocea, dar ochii ei priveau stins, nu mai aveau lacrimi, avea faţa schimonosită de ură, o ură mută, o ură care nu mai voia să priceapă nimic, o ură deznădăjduită care părea s-o hăituie. În mintea mea de copil moartea a început să însemne ceva, am început să pricep ce pierdere poate fi moartea neaşteptată, moartea nedreaptă, moartea cu zile. Când am ajuns acasă, prima gură de colivă avea gust sărat, plângeam, dar nu-mi lăsam lacrimile să curgă. Mi se părea că plânsul e pentru morţii care mor la vremea lor. Să plâng mi s-a părut atunci un sacrilegiu.

Când am crescut, am aflat că Revoluţia n-a fost Revoluţie. Că în stradă s-a ieşit de-a-n pulea. Că s-a murit degeaba. Că copilul mamei care încremenise de durere la Piaţa Romană a fost un fraier care s-a lăsat manipulat de Securitate, de CIA, de KGB, de cripto-comunişti, de Armată şi de toţi şmecherii care au făcut Revoluţia la televizor şi care au plecat de-acolo direct la Palatul Victoria, la Cotroceni, la Parlament. M-am maturizat şi am descoperit că rentează să fii mai degrabă şmecher decât fraier.

Pe 22 decembrie şmecherii depun coroane de flori, înconjuraţi de SPP-işti şi de Armată, la monumentele pe care le-au ridicat în amintirea fraierilor. Mi se pare obscen că o armată care, de peste 60 de ani, n-a luptat decât împotriva poporului său, are tupeul să tragă salve de tun în ziua când ar trebui să se retragă în cazărmi şi să tacă.

Pe 22 decembrie merg de mai mulţi ani cu sora mea şi cu câţiva prieteni la Universitate şi aprind o lumânare la troiţe. De obicei în faţa Teatrului Naţional concertează nişte fete stridente sau nişte băieţi oxigenaţi. Acum câţiva ani mi se părea că e lipsit de pioşenie ca Primăria să dea aviz pentru aşa ceva. Astăzi sunt mai îngăduitor: fraierii au murit şi pentru asta.

Când îi spun unui străin care vizitează centrul Bucureştiului că “aici s-a murit pentru libertate”, mi-aduc aminte de lumânările aprinse şi de ochii stinşi de la Piaţa Romană şi mi se face pielea de găină. Şmecherilor cred că li se face doar frig. Lăsaţi SPP-iştii, girofarurile şi coroanele de flori şi aprindeţi o lumânare pe 22 decembrie. Pe fraieri n-o să-i încălzească cu nimic. Dar vouă o să vă ţină de frig.

(Evenimentul Zilei, decembrie 2006)

Tinerii arhitecti şi peisagişti pot participa cu idei de design şi reamenajare. Competiţia face parte din programul de responsabilitate socială „Parcurile Viitorului”, iniţiat de Petrom.

În cadrul aceluiaşi program, au fost reconstruite până acum cinci parcuri publice din România: „Parcul Lunca Florilor” din Bucureşti,  „Parcul Central” din Moineşti, „Expo Parc” din Piteşti, „Parcul Libertăţii” din Ploieşti  şi „Parcul Adolescenţilor” din Timişoara.

Nani, nani, copilas,
Mergem maine la oras
Sa ia mama bani de-a gata
Poate-l intalnim pe tata
Nani, nani, copilas,
Mergem maine la oras
Cu dovada pentru bani
Dus e tata de doi ani

A, E, I, O, U – Nu e bine sa spui NU
A, E, I, O, U, – Am facut ce se putu

Nani, nani, copilas,
Mergem maine la oras
Mergem sa-l catam pe tata
Haide, mama, eu sunt gata
Luam si-altoiul de cires
Spune tata unde esti?
Si de ce ne ocolesti?
Si de cin’ te mai feresti?
Sunt de-acuma baiat mare
Am luat zece la purtare
Dupa voia dumitale
Si-am ajuns si la vocale

Te-am vazut cu ochii uzi
Cum dadeai cu pietre-n duzi
Spune tata, un’ te-ascunzi?
Mama spune c-ai plecat
Si pui banii prin mandat
Cand ajungem la rascruce
Mama plange lang’o cruce

A, E, I, O, U – Invatati sa spuneti NU
A, E, I, O, U – Invatati sa spuneti NU

Dragul mamii, copilas,
N-ai noroc de-un tata las
Sa te vada flacaias
Dragul mamii, dragul mamii,
Tot e bine ca vin banii
Sa poti creste, copilas
Printre cei cu tatii lasi
Printre cei cu tatii lasi!
D’aia au murit golanii
Sa ne aduca posta banii
…
A, E, I, O, U – Invatam sa spunem NU

Mi se pare ironic că a trebuit să treacă aproape 20 de ani pentru ca doi militari vinovaţi de uciderea a 72 dintre conaţionalii lor în decembrie 1989 să fie condamnaţi la 15 ani de închisoare. Dacă atât de greu se mişcă justiţia pe timp de pace şi democraţie, mă întreb cum s-ar fi mişcat ea într-un regim mai puţin democratic. Dacă Ion Iliescu ar mai fi astăzi la putere, s-ar mai fi dat, oare, această sentinţă?

Mă gândesc la morţii de acum 20 de ani. Încerc să-mi imaginez familia fiecăruia, oamenii cărora le-au fost dragi, cu care au râs sau s-au certat cu o seară înainte, şi care i-au văzut apoi la morgă. Sau la televizor. Sau nu i-au mai văzut deloc. La “copiii de eroi” care au crescut fără mamă sau fără tată. Mă gândesc că au ajuns astăzi oameni mari şi nu mă pot opri să nu mă întreb: câţi dintre ei au ajuns până astăzi oameni întregi?

Mi-e greu să-mi fie milă de cei doi generali…

:: fotografiile sunt din albumul “Libertate Roumanie”, publicat de Denoel Paris, şi sunt libere de copyright. Le găsiţi şi aici.