Pina azi n-am dorit sa intru in discutia legata de deplasarea in Noua Zeelanda organizata de Rosia Montana. Fiecare organizatie de media are propriile reguli si de aceea nu culpabilizez pe nimeni. Intervin pentru ca firma de PR Links Associates a facut o declaratie falsa in numele RMGC.

Oamenii de acolo au lansat explicit teoria ca de-a lungul vremii toata lumea a participat la asemenea excursii si au venit cu exemplul ca acum au invitat 16 jurnalisti, din care 14 au participat, ceilalti doi spunind ca sint in concediu in august.

Ca sa fie clar: acum aproximativ o luna m-a sunat Lucian Mindruta si mi-a spus ca sint pe lista RMGC pentru Noua Zeelanda. Am refuzat din primul moment, explicind ca in cultura de organizatie a Gazetei Sporturilor asemenea deplasari nu se fac. “Banuiam ca asa vei raspunde, le-am zis si lor, dar au dorit sa lanseze invitatia”, mi-a spus Lucian.

Repet, am tacut mai bine de o saptamina pentru ca nu agreez false eroisme, n-am facut decit un lucru normal refuzind, dupa cum cei care au acceptat au actionat conform propriilor reguli, dar nici nu accept ca Rosia Montana sa transforme refuzurile intr-un mare consens. Media are suficiente probleme reale astfel incit nu e cazul sa tacem cind o mare companie vrea sa acrediteze, prin minciuna, ideea unei coabitari generale cu jurnalistii.

Cătălin Tolontan citat de Hotnews

Azi am recitit-o într-o amintire cu Radu Cosaşu, semnată de Tolo:

Ne-am întîlnit undeva incomod, aproape pe scări. L-am rugat să ne dea un sfat. N-a zîmbit deloc, a luat lucrurile foarte în serios. Citindu-l, mă aşteptam să aibă o îngăduinţă superioară faţă de ţîfna unor ziarişti atît de tineri. A rămas o clipă concentrat, abia a clipit, bine că se scurgeau repede secundele că altfel aş fi avut nevoie de un tub de oxigen, şi a spus: “Poţi face compromisuri pînă la a te compromite”. Am plecat de lîngă el, în aceeaşi zi de la “Gazetă” şi am publicat ancheta în echipa unde director era Ovidiu Ioaniţoaia. Sîntem şi azi tot aici.

Şi mi s-a făcut dor de domnul Cosaşu.

Îmi spunea un diplomat străin acum câteva zile – “Ştiu că nu vă vine să credeţi, dar a fost o campanie democratică. Asta e esenţa democraţiei. Sigur, a democraţiei à la roumaine. La voi, politica un fel de ceartă în familie:

- Tu nu speli niciodată vasele!
- Tu nu ridici niciodată capacu’ la veceu!
- Mi-a zis ăla micu că l-ai pocnit!
- Parcă tu nu vii beat acasă!
- Unde-s banii de lumină?
- Ce-ai făcut cu ăia pe care ţi i-am dat?
- Nu fi obraznică, te pocnesc!
- Săriţi, mă violeaaază!

Dar şi asta e democraţia…”

Avea dreptate. Şi nu doar cu privire la dezbaterea electorală dintre candidaţi şi dintre partidele lor. Toată societatea pare să se fi înrolat în tabăra cuiva (ori în tabăra anti-cuiva), iar lupta se dă peste tot cu aceleaşi arme şi cu aceeaşi brutalitate. Se trage deopotrivă în steagurile albe, în personalul medical şi în ostatici.

Îţi vine să-ţi iei câmpii când te gândeşti că tot acest entuziasm belicos ar fi demn de o cauză mai bună şi că urmează alţi patru ani de lâncezeală. Prea ne-am înfierbântat, ia să ne mai şi odihnim o ţâră…

Îndrăznesc să spun că aproape nu mai contează cine va câştiga, pentru că de pierdut am pierdut cu toţii: campania asta ne-a arătat mai limpede ca niciodată cum stăm, cine suntem şi cât ne taie capul.

Votez, nici nu încape vorbă, dar, vorba lui Jeg, nu-mi fac iluzii.

*

P.S. Între puţinele momente de decenţă şi normalitate ale acestei campanii, vreau să punctez interviurile luate de Tolo lui Traian Băsescu şi lui Mircea Geoană. Avem nevoie ca de aer de oameni politici care să merite astfel de jurnalişti.

Totuşi, am să fac o excepţie, pentru că începătorii trebuie îndreptaţi cu duhul blândeţii.

Aşadar, Simona Tache vrea să ştie ce am făcut în premieră (sau după o pauză îndelungată) în ultimele şapte zile. Păi ar fi aşa:

• am pozat (cu canotieră şi velociped) pentru o fotografie de epocă realizată de Eugen Ciocan, Maître Photographe de la Belle Epoque
• am mers patru zile consecutive la sală
• mi-am făcut un card BRD ePayment powered by GeCAD
• am călătorit la business class fără să plătesc şi fără să cer asta
• am văzut un spectacol de teatru montat de David Schwartz (“România, te pup!”, excelent, nu-l rataţi!)
• am decis, după un an şi ceva, să-i mai dau o şansă iPhone-ului (despre asta voi povesti pe larg altă dată)

Dan Voiculescu e curios să afle care sunt, după părerea mea, cele mai bune condeie din online-ul românesc. Îmi displac topurile, aşa că ceea ce urmează nu este un top. Sunt primele nume care-mi vin în minte, cu siguranţă am omis pe cineva important.

Din blogosferă, îi citesc cu cea mai mare plăcere şi sufăr ca un câine când treburile mă ţin departe de Google Reader şi de textele lor, pe următorii:

• Cabral, de departe cel mai savuros, spumos şi efortless
• Petreanu, simţ enorm, văz monstruos şi verb pe măsură
• Tolo, singurul jurnalist sportiv care mă face să regret că nu mă pricep la fotbal
• Cosmin Alexandru, newcomer, un om care are ce spune şi care s-a adaptat foarte uşor şi firesc la online
• Mihai, din trio-ul TreiBădică (o să strigaţi “Nepotism!”, o să vă corectez, “Cumnătism!”, pentru “nepotism” trebuie să mai treacă nişte ani şi să înceapă şi Vlăduţ să scrie)

Ceea ce mă subjugă la toţi aceşti cinci este că reuşesc să transmită de foare multe ori emoţii, iar asta este, cred eu, o virtute esenţială a condeierilor.

Nu i-am trecut în listă pe oameni pe care îi citesc şi îi admir în offline, dar care, în textele scrise exclusiv pentru blog, rămân prea adesea nemuritori şi reci (ştiu bine, de altfel, că reproşul îmi poate fi contrapus în oglindă).

În fine, a treia leapşă: tot Simona Tache vrea să-i spun dacă sunt vampir, că prea sunt mort după ţoale. Evident că nu avem voie să răspundem la toate curiozităţile muritorilor, aşa că o să sar peste întrebare, dar nu mă pot abţine să nu pun şi eu una:

• Ce e mai bine? Să fii mort după ţoale sau să umbli cu ţoale de mort? Răspunsul la post restant. Gratis, mamă soacră!

:: via Zoso

Citesc şi mă cutremur cum a cumpărat Monica Ridzi ştiri de 270.000 de euro cu ea şi cu Elena Băsescu pe canalele ProTV, ale Antenelor şi ale Realitatea TV.

Limba lui de lemn se plimbă-ncet prin vechea noastră limbă:

Una dintre cele mai interesante intalniri pe care le-am avut a fost cea cu Sunil Gupta, directorul catedrei de Marketing de la Harvard Business School. Cu doua zile in urma fusese vizitat de primul-ministru al unei tari asiatice, preocupat si el de imaginea brandului de tara. Mi-as fi dorit sa fi fost si Emil Boc pe aici.

Gupta vede patru domenii ale brandingului de natiune: turismul, investitiile straine, exportul, dar si „mandria nationala”. Un branding intern fara de care nu se poate construi ceva viabil in exteriorul tarii. Profesorul crede ca cele patru capitole trebuie sa fie reprezentate de un singur simbol, care sa dea forta si sa lumineze imaginea Romaniei.

Cele mai reusite campanii de branding national in America s-au sprijinit pe filme de mare succes. Crocodile Dundee defineste Australia si astazi, la 12 ani de la lansarea filmului. Spre disperarea australienilor, care au incercat, prin campanii succesive, sa dea o noua dimensiune brandului de tara, folosind simbolul Operei din Sydney, ori, mai nou, un alt film, cu Nicole Kidman – „Australia”. Pe de alta parte, turismul in Noua Zeelanda a crescut cu 30% dupa lansarea filmului „Lord of the Rings”.

Cel putin deocamdata, solutia de promovare a Romaniei in America nu pare a veni dinspre cinematografie.

:: Mihai Ghyka semnează o meditaţie pertinentă despre brandul “România” în ZF. Tolo are şi el un comentariu despre asta.

Tolo face o constatare amară în legătură cu asta şi cu componenţa noului Guvern.