de ce-am citit astăzi (deşi a fost publicat cu ceva vreme în urmă) negru pe alb pe blogul lui Ioan T. Morar:
Eu cred că mai bine riscăm să fie chinuit un nevinovat decît să fie ucişi într-un atentat zeci de şi mai nevinovaţi!
Stau şi mă întreb, Ioan T. Morar, pe care-l ştiu om cu frica lui Dumnezeu, îşi mai aduce aminte oare de povestea lui Abraham:
Şi apropiindu-se Avraam, a zis: “Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit? Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi: pierde-i-vei, oare, şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla în cetate? Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de Tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?”
Am început acum ceva vreme, împreună cu sora mea, Simina, să săpăm în trecutul recent al familiei. Nişte documente făcute publice de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România ne-au făcut din nou curioşi în legătură cu un episod foarte puţin cunoscut din viaţa bunicului nostru patern.
În septembrie 1948 a fost arestat pentru implicarea într-o mişcare de rezistenţă militară. A cunoscut bătăile crunte din beciurile Securităţii craiovene, dar a negat totul şi ancheta nu l-a putut lega de celelalte grupuri de partizani. În august 1950 a fost condamnat la doi ani de puşcărie pentru “uneltire contra ordinii sociale”, din care a ispăşit aproape trei. A fost la Jilava, Aiud, Văcăreşti, Poarta Albă. Nu toţi camarazii lui au primit sentinţe la fel de “blânde”. Alţii au ieşit abia după 15 ani, iar alţii n-au mai ieşit niciodată.
Aşa arăta lumea pe care am pornit s-o cercetez împreună cu Simina. În adolescenţă, am citit amândoi foarte multă memorialistică de detenţie, dar miza e acum acum una personală, iar emoţia e mult mai puternică. Pe măsură ce Simina descoperă noi documente, fie că sunt amintiri ale celor care au supravieţuit, fie că sunt documente oficiale ale organelor de represiune, ne dăm tot mai bine seama că nu vom înţelege niciodată cu adevărat lumea acelor ani.
“Ai luat cina. Şi, oricât de bine ar sta ascuns abatorul în depărtarea graţioasă a milelor, o complicitate există.” – Ralph Emerson
Fă-ţi o cană mare de cafea sau de ceai şi acordă-ţi un răgaz să vezi documentarul ăsta. Crede-mă, după ce treci de introducere, nu-ţi mai poţi lua ochii de la ecran. Nu imaginile sunt cele mai şocante, ci deconstrucţia metodică, fără drept de apel, a ipocriziei şi cinismului cu care transformăm zi de zi milioane de fiinţe simţitoare în lucruri care pot fi dispreţuite, terorizate, torturate şi căsăpite.
Potenţialul viitor Procuror General al Statelor Unite, Michael Mukasey, o scaldă în legătură cu legalitatea metodei de anchetă cunoscute ca “tortura apei” (”waterboarding”).
Pe vremea Inchiziţiei, Bernardo Guy se interesa ca, indiferent cât de multă durere era indusă inculpatului, mădularele acestuia să nu fie schilodite, iar oasele să nu-i fie cumva rupte. Atâta vreme cât cele două condiţii erau îndeplinite, orice era permis bunului Inchizitor pentru a obţine mult dorita mărturie.
Potenţialul viitor Procuror General al Statelor Unite, Michael Mukasey, o scaldă în legătură cu legalitatea metodei de anchetă cunoscute ca “tortura apei” (”waterboarding”).
