La început de iunie trag o fugă la Sibiu, unde are loc, între 27 mai și 5 iunie, Festivalul Internațional de Teatru. N-am să reușesc să stau și să văd atât cât mi-am planificat inițial, dar iată cum arăta acum câteva zile selecția mea. N-o luați ca pe o recomandare avizată (nu este), ci mai mult ca pe o invitație de a răsfoi programul de anul acesta. Veți găsi în el tratamente excelente pentru minte și terapii eficiente pentru suflet.

Miercuri, 1 iunie, 18:00, Sala Studio TNRS

Herzfleisch (Carne de inimă)

Spectacolul de teatru muzical este un colaj cu evenimente din viața fraților Schrammel, fondatorii unui gen de muzică popular în Viena sfîrșitului de secol XIX și încă gustat în Austria zilelor noastre. Formația Neue Wiener Concert Schrammeln, una dintre cele mai interesante formații de gen, acompaniază reprezentația.

Miercuri, 1 iunie, 22:00, Vintage Pub

Faceți loc

În regia lui David Schwartz, un regizor din tânăra generație, despre care v-am mai vorbit. Un spectacol cu o tematică extrem de actuală, ca mai tot ce pune Schwartz în scenă. Faceți loc este despre oamenii care nu mai au locuințe, despre oamenii care și le-au recuperat, despre evacuări și despre locurile de parcare, simbolul suprem al dreptului de proprietate la români.

Joi, 2 iunie, 14:00, Tramvai Sibiu – Rășinari – Sibiu

Un tramvai numit Popescu

Este un proiect de spectacol comunitar, itinerant, neconvenţional, experimental, alternativ. Scenariul este o dramatizare a textelor aparţinând operei antume şi postume a poetului Cristian Popescu. Este un spectacol multi-lingvistic: român – francez – german – englez.

Joi, 2 iunie, 18:00, Sala Studio TNRS

InTime

5 dansatori într-un spectacol de excepţie, cu tranziții fascinante între rolurile feminine şi masculine și cu soluţii tehnice inovatoare care comprimă dansul clasic cu cel modern.

Joi, 2 iunie, 22:00, Vintage Pub

Breaking Up

O piesă de Michael Cristofer, jucată de Alexandra Ioniţă (Alice) şi Cătălin Babliuc (Steve). Este o poveste despre iubire, relaţii, sex şi faptul că ceea ce îi aduce pe doi oameni împreună nu este neapărat şi ceea ce îi ţine împreună.

“Când sexul e minunat, pasiunea e intensă și iubirea puternică, e timpul pentru… despărțire. O piesă comică despre un subiect trist. Doi oameni care se iubesc prea mult și se înțeleg prea puțin, o piesă în care te regăsești măcar odată.”

Miercuri, 1 iunie, 22:00, Oldies Pub

Blondie of Arabia (Blondina din 1001 de nopți)

Un one woman show care merită văzut. În regia Laurei Newman, cu Monica Hunken.

Vineri, 3 iunie, 17:00/20:00, Sala Studio TNRS

O lume pe dos

O nouă colaborare a actriței Iarina Damian cu fiul ei, Tudor Chirilă. Cei doi nu se întâlnesc doar pe scenă în calitate de actori, mama semnează și regia, iar fiul și ilustrația muzicală. Este un spectacol ce descrie fără menajamente lumea în care trăim, o lume bolnavă de singurătate, în care oamenii recurg la soluții limită, fiindcă nu-și mai găsesc locul, liniștea, măsura, sentimentele sau identitatea. Cele trei piese scurte care formeaza O lume pe dos sunt: Preludiu și Liebestod, Problema, Naomi în camera de zi.

Vineri, 3 iunie, 19:00, Teatrul Național Radu Stanca

Coplas a la muerte de su padre
(Cuplete pentru moartea tatălui său)

Cea mai cunoscută operă a poetului Jorge Manrique, interpretată de chitaristul și compozitorul Amancio Prada.

Lope de Vega a afirmat despre “Coplas” că “merecía estar escrita en letras de oro.”

Vineri, 3 iunie, 22:00, Hala Libra – Balanța

Faust

S-a scris și s-a vorbit enorm despre această montare a lui Purcărete. Eu merg să-l văd a doua oară tocmai pentru că ce-am văzut prima dată nu m-a convins. Dar cred că acest mare regizor (și opiniile celor mai mulți dintre prietenii mei) merită o reflecție suplimentară. În plus, Ofelia Popii este amuțitoare în rolul lui Mefistofel. Spectacolul este de neratat, fie și numai pentru această performanță actoricească.

Marți, 31 mai, 19:00, Teatrul Național Radu Stanca

Felii

Piesa Felii, scrisă de Lia Bugnar și care o are în rolul principal pe aceeași Ofelia Popii, a fost intrepretată prima dată la ediția de anul FITS de anul trecut. Mi-ar fi plăcut să o văd, atât pentru autoare (e unul dintre dramaturgii mei preferați), cât și pentru actriță, dar la aceeași oră susțin o conferință la Cluj.

‘Felii’ e o înlănțuire de povești, o intersectare de destine care gravitează în jurul unui bărbat cu a cărui moarte începe piesa. ‘Felii’ , adică mai puțin decât bucăți și mai mult decât firimituri”, o descrie Lia Bugnar.

Marți, 31 mai, 22:00, Vintage Pub

Capete înfierbântate

Spectacolul realizat de David Schwartz despre Piaţa Universităţii şi despre mineriade. Un singur actor care nu se ridică de pe scaun. Aţi zice că e o reţetă sortită eşecului. Dar Alexandru Potocean e un actor atât de versatil, încât aproape ai senzaţia că în faţa ta apar, pe rând, Vlase de la Zob, Cristi Paţurcă, Doru Marieş, Marian Munteanu, Miron Cozma, Ion Iliescu şi Mircea Dobrovicescu.

Cred că lui Schwartz și Michaelei Michailov le-a reuşit una dintre cele mai digerabile poveşti prin care oamenii care habar n-au ce s-a întâmplat în Bucureşti acum 20 de ani pot lua contact cu acele evenimente.

Sâmbătă, 4 iunie, 19:00, Teatrul Național Radu Stanca

D’ale carnavalului

Este al șaptelea spectacol montat de Silviu Purcărete la Sibiu, o montare fidelă a textului lui Caragiale. Sunt curios dacă l-a văzut în aceeași cheie burlescă suprarealistă în care a montat Faust. O referință vintage interesantă – muzica e interpretată live de actori. De văzut.

Sâmbătă, 4 iunie, 21:00, Casa de Cultură a Sindicatelor

Les parfaits inconnus

Înarmaţi cu o biciletă, o masă, un butoi, o tablă, o scară şi câteva bile, 6 personaje excentrice se întâlnesc pe scenă şi încearcă să se depăşească într-un concurs de trăznăi din ce în ce mai scandaloase. O oră cu Anonimii celebri este o oră de încântare pură, de comedie, de acrobaţii, de momente “forţate”, jonglerii şi muzică pe placul sufletului oricui, zice anunțul. Eu m-aș duce să-i văd.

Duminică, 5 iunie, 20:00, Teatrul Gong

Portretul lui Dorian Grey

Spectacolul transpune pe scenă vitraliul poveştii extrem de actuale a lui Wilde în viziunea unui tânăr regizor vienez de origine germană.

Duminică, 5 iunie, 18:00, Sala Studio TRNS, Casa de Cultură a Sindicatelor

Me (Mobile / Evolution)

Un one woman show ce se constituie din poveşti scurte, pline de umor, în care orice urmă de sentimentalism e ştearsă cu o doză de sarcasm scoţian. Cu câştigătoarea premiului Herald Angel la Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh în 2009, coregrafa şi dansatoarea Claire Cunningham. Cristina Bazavan zice că nu trebuie ratată.

Tudor Chirilă şi Ad Libitum – unul din cele mai premiate cvartete româneşti – vor cânta împreună în cadrul ultimului concert din seria Cruciada Culturii.

Programul cuprinde lucrări de Mozart, Schubert, Dvorak, Dimitrescu, Mahler, Pucini, Sibelius, J. Strauss, G. Bregovici, A. Piazzola, Beethoven, Brahms şi Haydn, iar darul special al serii va fi colindul interpretat în compania lui Tudor Chirilă. Concertul va avea loc în seara de 18 decembrie, ora 19:00, în sala ArCub (pe Batiştei, vis-à-vis de Ambasada SUA) şi este primul concert din seria “cruciadelor” care are drept invitaţi artişti români.

Ad Libitum a cântat de-a lungul timpului pe scene din Germania, Franţa, Spania, Olanda, Italia,  Rusia, Croaţia, Estonia şi Finlanda, a fost recunoscut drept cvartet de stat, iar la ediţia din 1997 a celei mai prestigioase competiţii internaţionale pentru cvartete de coarde – care s-a desfăşurat la Evian, în Franţa – a câştigat premiile de la toate secţiunile. Din componenţa ansamblului fac parte Adrian Berescu – vioară I, Serban Mereuţă – vioară II, Bogdan Bisoc – violă şi Filip Papa – violoncel.

Biletele pentru evenimentul “The Sound of Christmas” se găsesc online pe eventim.ro, în librăriile Humanitas şi în reţelele de magazine Germanos, Vodafone şi Orange.

Îi înţeleg perfect pe oamenii pentru care serviciul nu e mai mult decât o necesitate, un mod de a-şi asigura existenţa. Nu mi se pare nepotrivit să-ţi orientezi viaţa în jurul familiei, al călătoriilor, al muzicii sau al unei alte pasiuni în raport cu care serviciul nu este mai mult decât un mijloc de finanţare.

Deci nu despre diferenţa dintre a fi sau a nu fi pasionat de muncă vorbesc. Ci dintre a-ţi plăcea sau nu ceea ce faci la serviciu. Cred că e posibil să ai o slujbă doar din nevoia de a avea un salariu şi în acelaşi timp să faci această slujbă cu plăcere. După cum cred că e posibil să fii un om pentru care activitatea profesională contează mai mult decât aproape orice altceva şi, în acelaşi timp, să ai un serviciu unde nu-ţi mai face nicio plăcere să mergi. În acest din urmă caz mă aflam şi eu în urmă cu peste 5 ani aşa că ştiu despre ce vorbesc.

Cineva spunea că

tot ceea ce posedăm cu adevărat în viaţă sunt alegerile noastre.

Cred că atât datorită, cât şi din cauza lor ajungem să ne placă sau să detestăm ce facem la serviciu. Dar multe dintre aceste alegeri le facem cu o cârpă pe ochi.

În liceu cei mai mulţi ne alegem o facultate vizând o meserie generică pentru care există, în mod real, doar câteva locuri de muncă. Foarte puţini elevi încearcă să afle cum arată cu adevărat o zi de muncă a profesionistului cu care visează să devină colegi, încă şi mai puţini au acces la servicii de orientare profesională. Acum câţiva ani, studiile arătau că peste două treimi din forţa de muncă din Europa lucra în cu totul altul domeniu decât cel în care îşi obţinuse licenţa.

În timpul facultăţii, sunt încă mulţi studenţi care refuză să ia contact cu piaţa de muncă şi află abia după ce-şi iau licenţa cum arată cu adevărat slujba pentru care s-au pregătit între 3 şi 5 ani.

Dar cârpa nu le cade cu totul de pe ochi nici măcar când ajung aici. Chiar şi când ai ajuns să ai o slujbă pentru care eşti calificat, dar care nu-ţi place, ai mai multe opţiuni la îndemână. Poţi încerca să schimbi locul de muncă, poţi să-ţi cauţi altul sau te poţi adapta. Din nefericire, cei mai mulţi aleg a treia opţiune. Pentru că, pur şi simplu, primele două nu li se par nişte opţiuni reale. E o formă de orbire.

Eu nu cred în noroc atunci când vine vorba de locul de muncă. Mă consider un om foarte norocos atunci când mă gândesc la oamenii extraordinari pe care am bucuria să-i număr printre prietenii mei. Dar nu norocului trebuie să-i fiu recunoscător pentru că astăzi merg cu plăcere la muncă aproape în fiecare zi.

În ultimii 5 ani luat am schimbat mai multe locuri de muncă şi am renunţat la mai multe proiecte profesionale şi emisiuni de televiziune. Am cumpănit de fiecare dată riscurile şi mi-am asumat alegerea făcută. Nu întotdeauna am făcut bine. Unele dintre riscurile estimate s-au concretizat şi a trebuit să suport consecinţele acţiunilor mele. Dar cele mai multe dintre alegerile pe care le-am făcut au fost corecte. Şi m-au adus aici.

Dacă ai sub 18 ani şi citeşti aceste rânduri, gândeşte-te bine unde vrei să fii când o să ai 30 de ani şi întreabă-te care e cea mai potrivită cale pentru a ajunge acolo. Dacă nu poate fi descrisă în cuvinte sau nu rezistă la cea mai mică chestionare din partea cuiva care a ajuns deja acolo, crede-mă pe cuvânt, calea ta nu există cu adevărat.

Indiferent unde vrei să ajungi, nu fă prostia să pleci la drum fără o hartă. Când urci pe munte, nu ajunge că vezi culmea ca să poţi ajunge pe ea. Fără hartă, fără marcaje şi fără trasee, adică fără alegeri, cei mai mulţi se trezesc la căderea serii că bâjbâie tot undeva pe la poale.

:: Tudor Chirilă începe un turneu în licee, al cărui mesaj este “Descoperă ce-ţi place”. M-a provocat să scriu şi eu despre asta. Am făcut-o cu plăcere.

Mihaela Berciu şi fotograful Alex Gâlmeanu reunesc în cadrul unei expoziţii de fotografie 24 de bărbaţi fotografiaţi în ipostazele deloc de invidiat în care ajung prea multe femei din România din cauza indiferenţei noastre.

Ilie Năstase, Dan Bittman, Elan Schwartzenberg, Răzvan Ciobanu, Lucian Mândruţă, Andi Moisescu, Tudor Chirilă, Alexandru Abagiu, Cătălin Botezatu, dr. Constantin Stan, Răzvan Mazilu, Andrei Gheorghe, Florin Piersic Jr., Cristian Mungiu, Edi Petrosel, Horia Brenciu, Tudor Giurgiu, Dan Chisu, Smiley, Mihai Petre, Cătălin Ştefănescu, Vlad Craioveanu, Mihai Dobrovolschi şi cu mine ne-am lăsat fotografiaţi în rolurile de bătuţi, alungaţi şi chiar decedaţi.

Proiectul 112 îşi propune să obţină fonduri pentru Programul CASABLU, proiect iniţiat în mai 2002, în cadrul căruia funcţionează un centru de consiliere socială, psihologică şi juridică şi un adăpost, cu adresă confidenţială, în care femeile şi copiii victime ale violenţei în familie pot fi găzduiţi între 1 şi 6 luni.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 25 martie – 8 aprilie în Holul Aulei Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, (luni-vineri 12.00 – 20.00, sâmbătă 10.00 – 18.00, duminică 10.00 – 16.00).

În data de 30 martie va avea loc un eveniment restrâns şi o licitaţie de tip silent auction. Fondurile strânse în urma Proiectului 112 vor fi donate în întregime Programului CASABLU, urmând a fi folosite pentru administrarea şi întreţinerea adăpostului din Bucureşti, pentru găzduirea şi consilierea femeilor şi copiilor victime ale violenţei în familie.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Textul integral îl găsiţi aici.

Totuşi, sfaturile mele preferate încep cu “Wear sunscreen!”:

[youtube_1]sTJ7AzBIJoI[/youtube_1]

Se mai anunţă cineva, că organizatorul se plânge că s-au înscris numai fete? Eu unul nu mă plâng.

Pe lângă Cabral, pe care l-a anunţat Chirilă, eu îi mai chem şi-i rog să dea de ştire pe blog pe Mihai, pe Florin şi pe Huidu. Haideţi, fraţilor, că dacă lăsăm aşa uşor femeile să ne-o ia înainte, cine ştie ce mai urmează? Mâine, poimâine se trezeşte o femeie că vrea să formeze guvernul…

Am să fac o paranteză înainte de a-i răspunde, pentru că relaţia mea cu sportul e una specială. Am fost obişnuit încă de mic să nu pun mare preţ pe sport şi să disociez între performanţa fizică şi performanţa intelectuală. Părinţii mei şi cei mai mulţi dintre prietenii lor erau genul de oameni pentru care corpul n-a însemnat niciodată mai mult decât un mijloc de locomoţie pentru creier. Prin conversie, am trăit multă vreme cu prejudecata că cei care fac sport au o activitate intelectuală redusă.

Pe de altă parte, firea mea hiper-competitivă m-a făcut să mă eschivez mereu din faţa luptelor pe care n-am fost sigur că le pot câştiga. Cele mai multe sporturi practicate în şcoală erau competiţionale, eu n-aveam chef şi nici cu cine să mă perfecţionez, aşa că orele de educaţie fizică au fost prilej de nenumărate eschive.

Ani de zile m-am mândrit cu faptul că nu practic nici un sport. Mândria asta mergea mână în mână cu excesele de la 20 de ani. Apoi, când m-am lăsat prima dată de fumat, m-am hotărât să-mi depăşesc prejudecata. M-am apucat de un sport de luptă, pentru că lupătorii mi se păruseră întotdeauna nişte oameni foarte limitaţi intelectual.

Evident, am descoperit că sportul, şi cu atât mai puţin un sport de luptă, nu te prosteşte, ci, dimpotrivă, te echilibrează şi te împlineşte. Antrenorului nu-i venea să creadă când îi spuneam că nu făcusem niciun fel de sport timp de 24 de ani. Până la urmă m-am întrebat şi eu de ce n-o făcusem şi am conchis că în toţi aceşti ani prostul fusesem eu, nu sportivii.

De când m-am apucat de kickbox, nu-mi mai imaginez viaţa fără mişcare şi fără o privire critică în legătură cu ce mănânc şi cu mediul în care trăiesc. Nu sunt dependent de sală, nu fac excese, doar că sportul a devenit o constantă a vieţii mele. Asemenea lecturii, asemenea Internetului.

N-am nicio fotografie de la antrenamente şi nu-mi propun să am vreuna vreodată. Fotografia asta mi-a făcut-o Roald acum doi ani la Câmpulung Muscel. Abia mă apucasem de kick şi vorbeam foarte mult (şi probabil foarte sâcâitor) despre asta. Când am văzut mesajul de pe panou, mi s-a părut ironic să mă fotografiez în faţa lui. Era tot ce dispreţuiam mai mult când eram mic şi astăzi e un îndemn (lemnos, e-adevărat) în care mă regăsesc (textul de pe panou, nu citatul din Voltaire de pe piept :

Foto: Roald Aron

Dar kick-ul e departe de a fi un sport de performanţă pentru mine. E cel mult un pretext pentru a face mişcare. Singura performanţă pe care mi-o conced în domeniul sportiv este în mânuirea poi-urilor:

Foto: Paul Diaconu

Aici nu mai e niciun divorţ de copilărie. De mic mi-a plăcut să mă joc cu focul.

Sunt curios dacă au ce să răspundă la leapşa asta Manafu, Petreanu sau Bobby Voicu. Eu m-am străduit.

Bucureşti, România, iulie 2008: