Am lansat ieri la apă, pe lacul Băneasa, echipajele voluntarilor și vedetelor care s-au întrecut la vâsle pe cele șase plute construite din sticle de tip PET și adunate din țară în urma proiectului Grătar Curat 2011, organizat de MaiMultVerde cu sprijinul Golden Brau.

Voluntarii Grătar Curat au construit cu talent și igeniozitate plutele aliniate la start din aproximativ 7000 de PET-uri, lemn, sfoară şi pânză. Echipele au reprezentat cele şase zone în care s-a desfăşurat proiectul (Arad, Brăila, Galaţi, Craiova, Iaşi și București) şi au fost formate din voluntari MaiMultVerde, vedete, jurnaliști și bloggeri.

De pe pluta echipei craiovene, m-am întrecut la vâslit PET-ul cu Alina Pușcaș și Gina Maican, căpitanele plutei ieșene, Antonia Ionescu și Andrei Aradits, actori în serialul „Narcisa sălbatică” și căpitanii plutelor echipei brăilene, respectiv a celei arădene, Mihaela Călin și Crina Abrudan (Antena 1), căpitanele plutelor gălățenilor, respectiv bucureștenilor.

Susţinător al vedetelor a fost Silvian Ionescu, comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu.

Cu chef de vâslit și cu pluta de plastic sub picioare, concurenții au arătat că locul PET-ului nu este în natură și că e nu doar mai civilizat și mai responsabil, ci și mai distractiv dacă încercăm să-l refolosim.

La sfârșitul cursei, mai mulți vâslași și căpitani de bărci ne-am aruncat în apă, unii ca să sărbătorească victoria, alții ca să ne răcorim după înfrângere.

Câştigătorii cursei de plute din PET-uri au fost: echipa din Iaşi condusă de Alina Puşcaş şi Gina Maican – locul I, echipa din Brăila condusă de Antonia Ionescu – locul II şi echipa din Galaţi condusă de Mihaela Călin – locul III.

La finalul cursei, toți participanții au primit diploma de ‘vâslaș cu PET-ul’ și au fost premiați de MaiMultVerde și Golden Brau.

Peste şase tone de gunoaie au fost adunate din principalele zone de picnic și petrecere a timpului liber din România în cadrul celei de-a doua ediții a programului de responsabilizare socială “Grătar curat”.

Proiectul are ca scop responsabilizarea participanților la activitățile de recreere în natură, în special grătar, în legătură cu importanța păstrării curățeniei în aceste zone naturale de petrecere a timpului liber.

Programul „Grătar Curat”, organizat de Asociația MaiMultVerde și Golden Brau, a mobilizat până în prezent, în cele două ediţii, peste 600 de voluntari din toată țara. Aceștia au strâns peste 20 de tone de gunoaie lăsate în urmă de participanții la activitățile de recreere în natură. Ediția a doua a proiectului a scos în evidență scăderea semnificativă a cantității de deşeuri din zonele vizate, dovedind că acțiunile repetate de responsabilizare a participanţilor la activităţi de recreere dau rezultate.

:: vezi mai multe fotografii de la cursa plutelor din PET-uri pe pagina de Facebook Grătar Curat

După ce a curăţat gunoaiele şi a educat grătaragiii în şase judeţe din ţară, Grătar Curat 2011 lansează la apă echipele voluntarilor şi vedetelor în cursa plutelor din sticle de tip PET duminică, 4 septembrie, de la ora 14:00, pe lacul Băneasa din Bucureşti.

Dacă vrei să navigăm împreună pe sticlele de plastic strânse anul acesta la Grătar Curat și să susținem echipele voluntarilor și căpitanilor de plute invitați, trimite un e-mail de confirmare a participării la voluntar [at] maimultverde.ro și hai la marea îmbarcare!

Cursa va avea loc între stăvilarul dintre Lacurile Băneasa şi Herăstrău şi pontonul de la restaurantul Laguna Blu (vezi harta).

MaiMultVerde şi Golden Brau vor anunţa în prezenţa voluntarilor, a vedetelor, a autorităţilor şi a publicului de pe malul lacului Băneasa, rezultatele Grătar Curat 2011.

„Grătar curat” este un proiect de conştientizare şi responsabilizare a grataragiilor şi picnicarilor derulat de MaiMultVerde şi Golden Brau.

În 2011, activităţi de informare şi responsabilizare au avut loc la Snagov (Complex Astoria), Iaşi (Pădurea C.A. Rosetti), Galaţi (Pădurea Gârboavele), Brăila (Pădurea Lacul Sărat), Arad (Pădurea Ceala), Dolj (Pădurea Bucovăţ).

Pe site-ul proiectului „Viaţa după colectare”, demarat în 2009 cu sprijinul Coca-Cola HBC România, vizitatorii au la dispoziţie modele de scrisori care pot fi trimise către primărie și, mai nou, către reprezentanţii lor din Parlamentul României.

Zâna din Sticluţă, Balerina Origami şi Cavalerul Metalo-Plastic, ambasadorii proiectului, alături de numeroase vedete, au încercat să convingă românii, în diferite ocazii, că deşeurile nu sunt gunoaie şi că pot fi reciclate, astfel economisindu-se resurse importante.

Un angajament al României față de Uniunea Europeană prevede un procent de deșeuri valorificate de până la 60%, un obiectiv ambițios ce nu poate fi atins decât cu susținerea reprezentanților noștri.

Cetăţenii le pot cere acum deputaţilor care îi reprezintă să acorde mai multă importanţă colectării selective a deşeurilor, să susţină iniţiativele legislative favorabile acesteia şi să adopte măsuri care să înlesnească aplicarea colectării selective de companiile de salubritate şi de autorităţile locale.

Adevărul istoric e că Nixon a vizitat Bucureştiul cu zece ani înainte ca metroul să fie construit, dar bancul are haz pentru că spune ceva despre noi şi despre felul nostru de a argumenta.

Ne place să fim Gică-contra. Confruntaţi cu o idee nouă, cei mai mulţi reacţionăm prompt – “N-o să meargă.” Apoi depunem un efort considerabil ca să demonstrăm de ce nu poate să meargă, în niciun caz ca să descoperim cum ar putea să meargă.

Când, în ciuda criticilor noastre, ideea se dovedeşte viabilă, declarăm recurs în anulare: “Poate să meargă, dar, ascultaţi-mă pe mine, nu merge cum trebuie!”. În slujba acestui “cum trebuie” suntem în stare să angajăm o retorică pe cât de ingenioasă, pe atât de irelevantă. Ca în bancul cu pricina: o fi capitalismul american mai eficient decât socialismul de Dâmboviţa, dar să nu uităm cine-i linşa pe negri acum o sută de ani şi ceva.

Ceva similar s-a întâmplat cu ecologia în România. Organizaţiile de protecţia mediului şi oamenii pasionaţi de natură există şi activează de mai bine de un deceniu. Programul Dunăre-Carpaţi al WWF, Societatea Ornitologică Română, Terra Mileniul III, Mare Nostrum n-au apărut de ieri, de azi. Dar abia în ultimii ani câteva organizaţii au transformat ecologia în subiect de presă: au implicat vedete, au făcut spectacol şi au vorbit pe înţelesul jurnaliştilor, inclusiv al celor mondeni.

Într-un cuvânt, au tabloidizat ecologia. Nu mă feresc de cuvânt, pentru că exact despre asta a fost vorba. Într-o ţară în care aproape nimeni nu mai citeşte cărţi, nu poţi spera să faci educaţia maselor în librării şi bibliotecii. Dar, ca în orice proces de tabloidizare, au existat excese.

Unele vedete au îmbrăcat haina grijii pentru mediu doar atât cât a stat aprins beculeţul roşu al camerei de filmat, unele gesturi au fost prea teatrale, unele mesaje au fost aproape denaturate prin simplificare. Nu vreau să fac apologia acestor excese, dar nici n-am să-mi pierd vremea arătându-le cu degetul. Iată de ce: pentru că, în ciuda tuturor acestor neajunsuri, campania care şi-a propus să facă din ecologie o preocupare naţională şi-a atins ţinta: astăzi, doar 8% dintre români se mai declară “eco-indiferenţi”, conform ultimului Barometru publicat de Terra Mileniul III.

Las acum deoparte campania publică şi mă întorc la cei pe care eu îi consider ecologiştii adevăraţi, adică cei pe care media nu i-a băgat niciodată cu adevărat în seamă. În toată această vreme, organizaţiile de mediu au dezvoltat proiecte de conservare, de monitorizare sau de reconstrucţie ecologică, voluntarii au plantat sute de mii de puieţi şi au strâns zeci de tone de gunoaie, oamenii simpli au început să meargă cu bicicleta, să folosească becuri economice, să colecteze selectiv gunoaiele şi să nu mai ia pungi de plastic de la supermarket. Cu alte cuvinte, lumea şi-a văzut de treabă.

Dacă veţi deschide bine ochii (şi veţi închide pentru o clipă televizoarele) îi veţi vedea pe aceşti oameni printre voi. Nu poartă neapărat tricouri branduite, dar se disting printr-un număr de gesturi responsabile, multe dintre ele mici, rutiniere şi greu de observat la prima vedere. Imaginaţi-vă, însă, efectul acestor gesturi când ele vor fi multiplicate de milioane de ori şi aduceţi-vă aminte că secretul oricărei schimbări de mentalitate este răbdarea: nu degeaba spun chinezii că drumul de o mie de Li începe cu primul pas.

Ecologiştii despre care vorbesc sunt cei care, după vorba lui Gandhi, încearcă în fiecare zi să fie schimbarea pe care vor s-o vadă în jur. Pentru ei, ecologia a devenit demult o idee “care merge”. Era firesc ca în jurul lor să apară şi cei care ţin să le arate cu tot dinadinsul că, şi dacă merge, ea nu merge totuşi “cum trebuie”.

Argumentul începe cu o concesie de genul “Sigur că nu e rău să te preocupe starea mediului” şi continuă pe o linie, cel puţin pentru mine, halucinantă, “dar treaba asta cu ecologia e mai mult o modă” sau “nu asta e cea mai gravă problemă acum în România” sau “şi pe vremea comunismului ne obligau să fim ecologişti, când ne scoteau la muncă patriotică” sau “am văzut eu cât de eco sunt vedetele astea”, ca şi cum vreuna dintre aceste circumstanţe ar schimba cu ceva adevărul enunţului de la care s-a pornit: nu e rău să te preocupe starea mediului.

Cel mai bizar argument împotriva ecologiştilor l-am găsit la Andrei Pleşu, care, într-o conferinţă ţinută la Şcoala de Vară de la Sighet de acum doi ani, făcea următorul comentariu:

“adevărul e că e mult mai simpatic să te ocupi de ecologie, decât să înveţi la latină sau să te chinui cu materiile curente ale liceului.”

Nici până azi n-am înţeles ce treabă are latina cu ecologia, dar vreau totuşi să spun ceva în apărarea ecologiştilor corigenţi la latină, ca şi a ecologiştilor olimpici la aceeaşi materie: să nu uităm că nu noi i-am linşat pe negri.

:: Tabu, aprilie 2008

Conversaţia purtată cu Cătălin Ştefănescu despre activiştii fiţoşi de soi nou, despre oengiştii îmbrăcaţi în zale trendy, despre acţiuni civice fancy, despre metehnele ONG-urilor, despre credibilitatea şi transparenţa lor, despre iluziile şi deziluziile oamenilor în legătură cu societatea civilă.

A-i cere unei celebrităţi să te ajute discret este ca şi cum i-ai cere unui bancher să te ajute fără să-ţi dea un credit sau unui gânditor s-o facă o vreme pe prostul.

Aud tot mai des că celebrităţile nu fac bine când îşi asociază imaginea cu o cauză nobilă. Jurnalişti, oameni simpli, oameni de afaceri şi, mai nou, chiar şi câteva vedete vor să ne convingă că celebritatea nu face casă bună cu publicitatea şi că există o cale a discreţiei pe care celebrităţile o pot alege atunci când vor să ajute.

Lucrez de trei ani în domeniul cauzelor „nobile” şi am constatat pe pielea mea efectele nocive ale răspândirii acestei gogomănii. Care nu este doar contrafactuală, este şi contraproductivă.A-i cere unei celebrităţi să te ajute discret este ca şi cum i-ai cere unui bancher să te ajute fără să-ţi dea un credit sau unui gânditor s-o facă o vreme pe prostul. Nu e imposibil, dar e impropriu. Bancherul are bani, gânditorul idei, specialistul pricepere, iar celebrităţile au imagine. Accidental, celebrităţile pot avea şi alte calităţi, dar nu pentru asta le iubeşte publicul. Capitalul pe care vedetele îl acumulează şi îl pot pune la dispoziţie este imaginea lor.

Nu are rost să ne ascundem după deget. Felul în care funcţionează mintea şi sufletele noastre este probabil greşit. În preajma celebrităţii, ne simţim brusc mai uşori, avem tentaţia să spunem mai uşor „da” şi să facem fapte bune. Firesc ar fi să n-avem nevoie de astfel de stimuli, dar câţi dintre noi se pot lăuda că au imunitate la celebritate?

Pentru că publicul e curios şi vrea să afle mereu detalii din viaţa vedetelor (iar asta nu-i de ieri, de azi – cancan-uri despre vieţile olimpienilor circulau şi în vechea Eladă), presa va prefera oricând o ştire cu vedete uneia fără vedete. Iar celor mai mulţi dintre cei care dau bani pentru cauze nobile, fie că sunt persoane fizice sau companii, li se pare firesc ca publicul să afle de gestul lor.

Aşa că avem un cerc perfect: finanţatorii dau bani organizatorilor, organizatorii îi cheltuie în interesul beneficiarilor şi implică benevol câteva vedete, beneficiarii îşi văd problema rezolvată, vedetele stârnesc interesul presei, presa informează publicul, iar reputaţia finanţatorilor în rândul publicului creşte.

Imaginea este probabil singurul capital care nu respectă legea conservării materiei: dăruind imagine, sfârşeşti inevitabil prin a dobândi imagine. A-i reproşa unei vedete că-şi lustruieşte brandul pe seama unei campanii sociale este ca şi cum i-am reproşa bancherului din exemplul de mai înainte că acordă credite cu dobândă, sau gânditorului că, atunci când gândeşte, respectă Principiul Terţului Exclus. E cel puţin naiv şi cel mult ridicol.

Puţine dintre vedetele noastre înţeleg că implicarea în cauze sociale este mai mult decât o distracţie de duminică: este o datorie pe care au faţă de comunitate. Publicul are dreptul să vadă că zeităţile laice pe care el însuşi le-a creat îşi folosesc magia şi puterea ca să ajute acolo unde oamenii simpli devin neputincioşi. Iar această datorie trebuie consumată public, adică în spaţiul unde vedetele sunt cu adevărat eficiente (vezi cazul exemplar al Mihaelei Rădulescu care a strâns un sfert de milion de euro în câteva zile).

Atunci când se consumă cu adevărat discret, faptele bune ale vedetelor ţin de mântuirea personală. Iar publicul nu este interesat de ceea ce se întâmplă cu vedetele pe lumea cealaltă. Poate că nu e drept să fie aşa, dar, slavă zeilor, nici în vechea Eladă nu era totul perfect.

:: text: Evenimentul Zilei