Pentru cei destupati la minte, Monologurile vaginului* e un text aproape zemos, care lubrifiaza drumul spre revelatii repetate. E o carte atat de bine scrisa, incat e aproape pacat ca functioneaza si ca manifest politic. E mai mare pacatul ca atatia si atatia barbati vor gasi in asta o scuza si vor refuza sa o citeasca doar ca sa se razbune pe faptul ca mamele lor nu i-au castrat cum se cuvine inainte sa-i trimita la gradinita.

Cel mai probabil, barbatul mediu alb, urban si educat din Romania se va abtine sa citeasca Monologurile vaginului nu pentru ca a vazut piesa de teatru sau productia TV cu acelasi nume, ci pentru ca e convins ca stie deja destule despre personajul ei principal. Cel pe care pudoarea l-a impiedicat sa priveasca in dormitorul propriu dincolo de labia majora, nu va deschide cu mai multa curiozitate buzele carnoase de pe copertele acestei carti.

Cartea lui Eve Ensler nu-i va schimba nici unui barbat viata. Dar exista riscul ca ea sa aprinda macar o veioza in viata sexuala a cititorilor ei. Din pacate, nu e un text care sa poata fi usor digerat de cei care fac dragoste cu lumina stinsa, de cei care n-au cumparat in viata lor tampoane intime pentru iubitele lor, de cei pentru care “perioada aceea a lunii” poarta acelasi mister ca in vremurile cand jucau lapte gros la peretele scolii.

In felul acesta, unii barbati nu vor afla niciodata ce asemanare grafica amutitoare exista intre buze, vagin, desenul unei inimi si planul aproape oricarei biserici in care au pasit vreodata.

(Academia Catavencu, nr 21)

* Eve Ensler, Monologurile vaginului, Editura Amaltea