Sunt frumosii nebuni care s-au plictisit sa urasca marile orase, sunt cei care nu se mai simt relegati in contextul urban, sunt prima generatie de tarani incaltati cu Conversi chinezesti cumparati de la Europa, sunt tot mai multi si se simt din ce in ce mai bine bine, multumesc de intrebare.

Urbanii citesc reviste glossy si semi-glossy ca Re:publik, Omagiu, www.oricum.ro, Dazed & Confused sau iD – cea internationala, de la www.idonline.com, nu cea romaneasca de la www.ideiindialog.ro.

Cand iese in oras, urbanopterul intra pe www.feeder.ro sau, mai nou, pe www.metropotam.ro, ca sa afle unde se intampla lucruri. Daca e abonat la lista incepem, stie deja unde, cine, ce, cum. In dupa-amiezele cu soare, merge la www.mnac.ro, pentru o gura de wireless pe terasa Palatului Parlamentului, cu vedere spre viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului. In viitorul suprarealist in care MNAC se va invecina cu pioasa constructie, intrebarea “De ce trag clopotele, Mitica?” va capata un raspuns demn de calamburul de acum 100 de ani: “E un performance, monser.”

Daca locuieste in Bükres, urbanul e abonat la www.bukresh.org, “a blog about a city we all love to hate”, si viziteaza regulat urbanoteca virtuala de la www.2020.ro, unde Vlad Nanca aduna stencil-uri din Bucuresti si alte sapte orase. Mania asta de a colectiona efemeride valoreaza cat un efort muzeografic, chiar daca scolile n-au organizat pana acum excursii online cu clasa pe www.2020.ro. Tot o schimbare de perspectiva propune si Miscarea de Regenerare Urbana si Culturala pe www.VaUrma.ro.

Animalul urban are organ pentru discursul teoretic, cu conditia ca acesta sa poata trece dincolo de bariera solzoasa. Doua tipuri de scriitura reusesc s-o faca: deconstructia relaxata sau derriziunea salbatica. Exemple pe www.gigel.org/urbanul sau pe blogul lui Miron Ghiu, daca nu s-a apucat sa scrie in franceza, cum tot promite de ceva timp. Arhitectura abraziva a discursului academic creeaza o reactie alergica la nivelul solzilor si trimite bestia in refugiu pe blog-ul Cultura Vura, unde o ard urbanii de la Litere.

Pentru ca submineaza un intreg edificiu de macrameuri si lamentatii sub care citadinii si-au ascuns orasul agresiv, murdar si cenusiu (cum alfel?), veselia urbanului beneficiaza de la bun inceput de o sanatoasa suspiciune de clasa. Urbanul vede blocuri colorate si ziduri care-i vorbesc pentru ca poarta ochelari de soare si are ochi pentru stencil-uri, iar asta oraseanului i se pare amendabil din start: «Nu te uiti, dom’le, pe unde mergi?».

In contra-partida, orasenii vad numai praful din marele oras pentru ca au ochelarii prafuiti sau nervii facuti praf. Daca urbanul blocheaza strazi, orasenii blocheaza intersectii. Cei care reusesc sa-si schimbe lentilele sau sa-si depaseasca nevrozele nu devin neaparat urbani, dar cu siguranta zambesc mai mult cand ies pe strada si injura mai putin la volan.

(Dilema Veche, nr 124)