Să zicem că pisicile sunt mai inteligente decât noi, cum le tot place pisicarilor să susţină. În cele ce urmează, am încercat să-mi închipui ce-ar fi făcut pisicile dacă ar fi ajuns în fruntea speciilor. Sunteţi liberi să priviţi textul meu ca pe o simplă ipoteză. El a fost însă scris ca un îndemn la revoltă.
Dar mai întâi să aruncăm o privire spre realizările noastre ca specie-conducătoare. De j’de sute de mii de ani muncim ca disperaţii pentru că ne înmulţim ca iepurii. Iar strategia noastră de luptă împotriva muncii a fost greşită de la bun început.
Ce-am făcut până acum ca să scăpăm de ea? Am automatizat uneltele şi i-am convertit pe vechii muncitori cu sapa şi ciocanul în muncitori cu butonul şi maneta. Adică i-am lăsat aşa cum i-am găsit: muncind.
Astăzi sperăm să creăm inteligenţă artificială, pentru ca industria automatizată să lucreze singură. Cum spuneam, o strategie de cacao. Ne chinuim să grefăm inteligenţă regnului mineral. Am uitat complet că cea mai mare realizare în epoca primitivă a fost domesticirea animalelor, adică a unor fiinţe inteligente. În loc să le folosim ca pe nişte unelte vii, pe care să le învăţăm să muncească inteligent în locul nostru, am preferat să confecţionăm unelte din piatră, fier şi siliciu.
Să mă pupe Henri Bergson undeva, dar omul va mai crea încă zece mii de ani unelte de creat unele şi tot nu cred că-i va plezni prin minte prototipul uneltei de creat timp liber. Unealta care să mă lase naibii să mă odihnesc. Pentru că omul e atât de prost încât să spere că siliciul va munci într-o zi de unul singur.
Acum, ce cred eu că au făcut în locul nostru pisicile, dacă ne-au depăşit cu adevărat în inteligenţă? După ce-au domesticit maimuţele, adică pe noi, şi ne-au învăţat să le prindem peşte, s-au prins că ele pot să toarcă liniştite în timp ce noi ne chinuim să le asigurăm hrana.
Dacă s-ar fi oprit aici, le-am fi prins peşti şi în zilele noastre, în timp ce ele s-ar fi chinuit să atingă culmi nebănuite ale progresului cibernetic. Dar pisicile au fost mai inteligente decât noi. Probabil că s-au prins şi ele că diviziunea muncii e portiţa de ieşire din era primitivă. Dar au văzut şi neajunsurile care vin o dată cu deschiderea portiţei – inegalitatea socială, orele peste program, conştiinţa de clasă şi cafeaua decofeinizată. Aşa că au scos castanele din foc cu mâinile (pe atunci labele) noastre.
Ne-au lăsat pe noi să ne dezvoltăm şi să să domesticim animale mai proaste ca noi, pe care să le folosim fără prea multă imaginaţie. Pisicile au continuat să toarcă în timp ce noi ne-am apucat de făcut unelte şi unelte de creat unele. Nu s-au oprit din tors nici măcar când am inventat motorul cu aburi, pentru că, deşi lor nu le folosea la nimic, nouă ne mai dădea cât de cât o ocupaţie.
În tot timpul ăsta, ele au continuat să trăiască pe lângă aşezările noastre, iar noi le-am îndestulat nevoile de hrană, adăpost şi securitate. Aţi văzut vreo pisică mulţumind pentru hrana care i se oferă, cum fac, de exemplu, câinii când dau din coadă? Nici n-o să vedeţi. Aşa cum n-o să vedeţi vreo ţărancă mulţumind vacii pentru că i-a dat lapte. E o simplă chestiune de aşezare în lanţul trofic. Vaca e sub noi. Noi suntem sub pisici.
Bun, dar dacă suntem, cu adevărat, dominaţi de această specie, cum se face că noi nu suntem conştienţi de lucrul ăsta? De ce nu ne informează pisicile, ca Dumnezeul biblic pe Moise: “noi suntem zeii voştri”? De ce nu primim ordine de la pisici? Cum de suportă să le călcăm uneori cu maşinile? Cum de permit progeniturilor noastre să le tragă de coadă pe progeniturile lor?
Ei bine, lucrurile nu au fost dintotdeauna aşa. Există dovezi că omul venera pisicile încă din neoliticul timpuriu. Iar un basorelief din mileniul IV î.Chr. ne arată pedepsirea oamenilor de către feline. Între timp, însă, pisicile au ales să se retragă într-o dominaţie tăcută.
E posibil să fi aflat, în marea lor înţelepciune, că nu le foloseşte la nimic ca noi să ştim cine ne conduce, pentru că asta nu poate duce decât la revoltă. Oamenii liberi muncesc mai bine şi mai eficient decât sclavii. Aşa că pisicile ne-au redat liberul arbitru şi ne-au lăsat să credem că muncim pentru noi.
Ne dăm de ceasul morţii să facem rost de mâncare, de casă, de maşină, de credit la bancă, de ţoale şi de educaţie pentru copii şi, în timpul ăsta, primim o pisică în casă, îi dăm să mănânce, îi curăţăm conştiincioşi excreţiile, o scărpinăm când are chef şi nu aşteptăm în schimb din partea ei nici măcar un “Miau!”. Din perspectiva evolutivă a pisicilor, am ajuns nişte vite cu multiple extra-opţiuni. Am ajuns unealta perfectă.
:: “Bătăi în dialog”, Almanahul Academiei Caţavencu 2006, cearta Pisicari vs Câinari
oups….ce idei iti trec prin cap….cam gri perspectiva asta cu ce am fi ajuns daca…eu zic mai bine sa lasam pisicile intr-un simplu cult doar atat
bluedaysblog
cats rulz :)!
Bravo, Dragos! Ai descris tare bine cum sta treaba cu “prostia animalelor rationale”.
cool! tocmai mi-am amintit ca trebuie sa-l votez pe motanul unei prietene la http://www.whiskas.ro, la concursul Pisica Lunii!
Gura idiotilor ca pisicile sunt mai destepte decat noi toti la un loc dar nu au la cine arate asta noi suntem mult prea prosti casa pricepem ceva asa ca gura sa nu aud o insulta la adresa pisicilor ca osa regretati amarnic va garantez eu