Mircea Cartarescu despre the brave new world

In Jurnalul National de alaltaieri, MC face o analiza foarte lucida unei probleme care m-a frapat si pe mine: inmultirea intelectualilor de stanga in post-capitalism ca ciupercile dupa ploaie.

Un text asa de bun te face sa treci zambitor peste o suta de reactii isterice. Cititi-l pe tot aici. MC rulez!

“De curand, un tanar pe care-l cunosc, Dragos Bucurenci, si-a facut un fel de “outing” politic. A pledat pentru reinvierea stangii in lumea romaneasca, s-a declarat el insusi om de stanga, a vorbit despre teoria lui Marx ca despre instrumentul care-l ajuta sa cunoasca lumea. Scandalul pe care l-a starnit, mobilizarea “greilor” gandirii filozofice romanesti impotriva lui trebuie sa-l fi surprins extraordinar de tare. Daca a vrut sa epateze un pic, efectul a fost, in orice caz, cu mult mai mare decat cel la care ar fi avut dreptul sa se astepte, si a fost mai curand un efect pervers. In cursul polemicii declansate, tanarul autor a fost nevoit sa se radicalizeze ceva mai mult decat intra in vederile lui, sa arunce si el nume sonore, sa faca si el un pic de teorie. In realitate, raportat la mediul care-i serveste cu adevarat drept patrie, opiniile sale erau mai curand conformiste.

(…) Socialismul, comunismul chiar, in aceste medii, nu au deloc conotatia negativa cu care le insotim de obicei. Ele sunt un cuvant de ordine, o uniforma a tinerilor intelectuali. Lumea lor este o lume virtuala, de-istoricizata, lumea ecranelor de televizor si a celor de laptop-uri, din care sangele nu curge niciodata si suferinta reala este exclusa.

N-are nici un sens sa le vorbesti despre tragediile umane inspaimantatoare pe care regimurile de stanga, oriunde s-au instaurat ele pe pamant, le-au produs, despre milioanele de morti ale stalinismului, ale khmerilor rosii, ale revolutiei chineze. Acest limbaj nu este limbajul lor, asa incat el nu poate semnifica pentru ei absolut nimic.

(…) Prin activistii, umanitaristii, artistii de stanga pe care-i produce an de an, ca o bola antiimunitara, capitalismul se autodevora printr-un fel de ura de sine. Nepot al beatnicilor de altadata, noul intelectual de azi e scleroza in placi a capitalismului.”

Mircea Cartarescu

:: text: “Scleroza in placi a capitalismului”, Jurnalul National
:: foto: Cosmin Bumbutz, www.bumbutz.com

  1. Dragos vad ca se simte bine printre “ciupercile rasarite dupa ploaie”, ba chiar si ca “scleroza in placi a capitalismului” (?!) Dar la articolul lui M.C. ii raspund bine alti comentatori, chiar acolo in J.N. :
    argus : “Domnule Cartarescu, ne inspaimantati cu gulaguri, cu khmeri rosii, cu chinezi asasini, dar ati uitat victimele Hirosimei, Vietnamului, Palestinei, Irakului(…) Sunteti un simplu militant fauritor de realitati convenabile si bine platite”.
    G. Brown : “Oamenii de stanga sunt mult mai toleranti decat “intelectualii rasatzi” de dreapta, pentru care chiar notiunea de stanga ar trebui interzisa. Comunismul a murit de mult. Get over it !”
    Gambetta : “Regimurile de stanga au construit Europa moderna. Willy Brandt, Helmut Schmidt, Cl. Attlee, Bruno Kreisky, Tony Blair, Fr. Mitterrand sunt toti reprezentanti ai unor partide de stanga. Asa ca mai usor cu dictatura de stanga !
    Grachus : Go, Bucurenci, go !

  2. Exista o linie trasata destul de brutal intre victimele unui razboi si victimele unui regim totalitar a caror singura eroare a fost aceea de a nu se conforma politicii oficiale.Se pare ca unii au uitat ca intr-un razboi pierderile de vieti omenesti sunt ineluctabile, pe cand intr-un stat modern metodele de represiune brutala aplicate opozantilor politici nu ar trebui nici macar luate in calcul, daramite puse in practica.

    Eu nu cad in capcana care i-a prins pe atatia altii, aceea de a asimila automat orice regim de stanga totalitarismului.Dar, sa incercam totusi sa fim obiectivi si sa nu trasam paralele intre lucruri incomparabile.

  3. Din volumul “TOTUL” de Mircea Cartarescu (1986)

    “Doar inca o zi

    in pielea ta roza cu sticliri albastrii
    si-n chilotii tai inflorati,cilibii
    cu prosopul persan peste sale,
    intri la baie, te speli peste dinti cu mentol
    pe ochi dai cu apa si fa,
    cu lux dai pe umarul gol,
    cu obao sub bratele goale
    o iei prin iarna, domestica si duduie
    pana la linia lui cinci la IPMUE,
    e institutul unde lucrezi la planseta
    si vezi pe fereastra statuia desueta
    a lui vasile lascar, e un domn cu mustati de metal verzuliu
    si o muza grasana, pliu peste pliu,
    i-intinde condeiul.
    peste drum e-un centru de recrutare
    si-o alimentara unde se vand portocale amare.”

    Vai ce cumplite erau crimele comunismului, cand M. Cartarescu isi publica aceste versulete. De ce nu se catara pe baricade cum o face acum, cand apara economia depiata si privilegiile ce decurg pentru unii din ea !

  4. Ii inteleg domnului Bucurenci punctul de vedere si deseori am puseuri de stanga, mai ales cand vad saracii pomeniti de domnul Plesu in articolul din Dilema Veche de acum vreo doua saptamani.

    Din pacate, nu stiu cum se face, dar de la teorie pana la practica comunismul deraiaza intr-o dictatura care se inchide in sine, nu lasa loc dialogului si in care oricine da semne de gandire se trezeste cu o pancarta atarnata de gat, pe care scrie mare: “dusman de clasa”. Asta ma face sa cred ca aceasta doctrina e aplicabila doar printre sfinti.

    Ma intreb daca domnul Bucurenci s-a gandit si la o varianta de istorie alternativa in care in ’89 nu s-ar fi schimbat cate ceva si dansul ar fi avut o cariera de pionier/utc-ist/…sau?
    Presupun ca spiritul sau liber ar fi fost groaznic de ingradit in comunism.

    In incheiere, sa nu uitam ca e cool sa fii anti-establishment in libertate, dar e periculos s-o faci intr-o dictatura.

    ps. Cum nu toti oamenii sunt nascuti revolutionari, facea si Mircea Cartarescu ce putea, evada din real in singurul “loc” pe care si-l permitea. Si inainte de a trage in poet, poate va intrebati domnule anonim daca absenta de pe baricade nu cumva e o problema a neamului nostru, atat de lipsit de dizidenti si de coloana vertebrala.

  5. Din start ma declar cu totul depasit de nivelul intelectual al dezabaterilor de pe blogul lui Dragos, desi de multe ori acest nivel este doar presupus si implicit, in ciuda faptului ca doar explicit el este delicios ;), ma bag pentru ca imi sta in fire si nu am ce sa fac.

    In primul rand, m-a provocat un citat din comment-ul primului anonim. Ma amuza, dar ma si turbeaza, ca atunci cand vine vorba de Mircea Cartarescu apare automat un argument impotriva omului: succesul. Daca esti scriitor si mori de foame, e tragic, societatea isi ignora cultura, talentul moare in noroi, etc. Daca esti scriitor si castigi bani din asta, trebuie ca ai facut sex murdar si dubios cu diavolul, altfel nu se explica… E innebunitor sa vezi cum o haita infometata maraie la prima, si mica, sa fim seriosi, ciozvarta pe care o castiga unul dintre ei. Nu ma intereseaza argumente critice sau luari de pozitie autosufocant de ironic-condescendent-pseudointelectuale: este semn de slabiciune a mintii sa aduci impotriva lui Cartarescu argumentul castigului financiar. Punct.

    Doi, Dragos are dreptul la o parere. La o pozitie. De stanga sau de dreapta. Ca a ales o parte controversata, e dreptul lui. Ca si al oricui altcuiva de a-i contesta parerile exprimate. Dar de aici pana la a ataca persoana si a deturna o dezbatere sanatoasa e un drum lung. Din pacate, acest drum devine dubios de scurt pentru toti cei care apara chiar libertatea de exprimare si care enunta sus si tare ca Dragos sustine un tip de regim care o neaga.

    Pascal Bruckner spunea (na, ca o referinta tot fac si eu, cred ca trage blogul 🙂 in “Mizeria prosperitatii” ca o caracteristica a capitalismului este ca se hraneste si progreseaza prin criticii sai. Ceea ce regimurile totalitare nu reusesc. Poate deci, dragi abitiri atacatori ai lui Dragos, ca incercati sa sufocati tocmai ceea ce face capitalismul si sistemele democratice sa functioneze, oricat de ciudat ar parea mintilor voastre inundate de nume si date: critica si diferenta de opinie.

    Da, in regimurile care se bazeaza pe forta si teroare, multe dintre ele pornite pe baza unor doctrine de stanga, critica este ucisa in fasa. Ea este caracteristica tocmai societatilor libere. Si exact asta incercati voi sa faceti – sa profitati de libertatea voastra de exprimare pentru a o elimina pe a altuia. Si deci sa va intoarceti in locul de care fugiti.

    Putine lucruri sunt mai triste decat un virulent anti-comunist care in critica lui nu face decat sa tinda spre locul care ii provoaca atata durere. Sa va fie chiar un reflex de neinlaturat?

  6. Dragos Bucurenci

    @anonymous 8:56 pm, Bucurenci se simte bine atunci cand cineva aduce idei noi intr-o dezbatere, cand o face cu eleganta si cu bun simt, ca MC.

    Bucurenci se simte mai bine in compania celor dispusi sa discute ca sa-si largeasca orizontul de vederi, decat in compania celor care gandesc in lozinci (vezi “fauritor de realitati convenabile si bine platite”). sabloanele nu sunt nici de stanga, nici de dreapta, sunt o forma de lene a gandirii.

  7. Dragos Bucurenci

    @anonymous 9:34 & flu, tocmai asta mi se pare extraordinar la MC, ca refuza sa-si condamne propria tinerete de dragul unui slogan si, pe de alta parte, ca asta nu-l impiedica sa spuna ceea ce crede despre regimul comunist, cu riscul ca unul si altul sa-i numere “contradictiile”. prefer oricand judecata nuantata a lui Cartaescu consecventei de fier a lui Liiceanu sau Mihaies.

    @teo, ne amuza / ne turbeaza aceleasi lucruri. bine ca nu suntem singuri 🙂

  8. Tudor-Calin Ratiu

    Orice ideologie, fie ca e de stanga, fie de dreapta, are un termen de valabilitate, iar atunci cand expira, consecintele ei si ganditorii care au propus-o isi gasesc sensul intr-o alta contemporaneitate, in cazul celei comuniste: a noastra. Intr-adevar, comunismul a fost un regim criminal, insa nu un ganditor precum Marx te face criminal. Marx, ca orice alt filozof, propune imaginea proprie asupra lumii; daca ea iti corespunde si nu e implacabil contrazisa de actualitate, atunci Marx ramane un ganditor valabil, pentru tine. Fara ca tu sa devii comunist ori sa adopti un discurs de dictator. Pentru orice om de stanga onest, cred ca comunismul si-a piedut definitiv sensul si ca condamnarea lui trebuia realizata.

    Ma bucur ca pe fondul condamnarii unui regim de stanga, este adus in discutie “omul de stanga”.
    Cred ca db nu a epatat si nu a incercat sa-si sporeasca brandul prin articolul din evz; a facut o miscare inteligenta, speculand optim moementul de aducerea in discutie a omului de stanga.

  9. (Pt Teo) Dar cine spune sa fie “interzis” pe Bucurenci?? Nu e vorba de nicio “interdictie”. Dar asta nu inseamna ca individul trebuie frecventat cu orice pret: cand vii cu asemenea “idei” (expirate), trebuie sa-ti asumi si riscul de a ti se tranti usa in nas… Libertate, nu?

  10. @teo
    “Poate deci, dragi abitiri atacatori ai lui Dragos, ca incercati sa sufocati tocmai ceea ce face capitalismul si sistemele democratice sa functioneze, oricat de ciudat ar parea mintilor voastre inundate de nume si date: critica si diferenta de opinie.”

    Totusi, desi critica face posibila perfectionarea capitalismului, o atitudine de acceptare neconditionata a oricaror obiectii adresate democratiei nu se justifica.Asa ca, pe cat de naturale sunt argumentele contra capitalismului, pe atat de firesti sunt si contraagrumentele.

  11. Articolul lui Cartarescu e interesant pentru bucurenci pentru ca il mentioneaza pe Bucurenci si vrand-nevrand mai pune o caramida la consolidarea brand-ului Bucurenci. Discutia lui DB e doar un moft care sa il propulseze mediatic. Si in orice caz inclinatiile filosofice ale lui DB la nivel de facultate anul II tind sa il rupa de realitati istorice pe care nu le cunoaste.
    Andrei

  12. @vonwombat

    “Totusi, desi critica face posibila perfectionarea capitalismului, o atitudine de acceptare neconditionata a oricaror obiectii adresate democratiei nu se justifica.Asa ca, pe cat de naturale sunt argumentele contra capitalismului, pe atat de firesti sunt si contraagrumentele.”

    Total adevarat, atat timp cat exista contraargumente si nu atacuri ad hominem, asa cum se intampla in cazul lui Dragos. Plus ca in cazul lui nu e vorba de “orice obiectii aduse democratiei”, e vorba de sustinerea unei ideologii. Din cate am vazut, Dragos nu sustine rasturnarea unui staus quo perfect, ci doar nuantarea unei societati democratice conform unor principii de stanga… ceea ce nu e nici nemaivazut, nici abominabil.

    Si stii ceva, nici macar nu sunt de acord cu el, dar cred ca ar trebui sa i se acorde o dezbatere cinstita in loc de aruncatul cu noroi si scarba apriorica cu care e tratat.

  13. da, frumos articolul lui cartarescu, dar din pacate irelevant. e vorba de acceasi diferenta dintre “contextul descoperirii” si “contextul justificarii” a celor din cercul de la viena. cartarescu baga o poveste genealogica, o explicatie sociologica ce le face cadou stangistilor romani o afiliere demna de toata stima. ceea ce nu are nimic de a face cu pertinenta argumentelor lor. de ex., eu as vrea sa vad cum argumenteaza un om de stanga (db included) ca filosofia marxista a istoriei e “ceva valabil”. nu trebuie neaparat sa citesti popper ca sa vezi ca orice “istoricism” e tembel. mi-e greu sa-mi imaginez pe cineva care chiar crede ca istoria are un “scop in sine”, daramite cel de a ajuta clasa muncitoare sa ia puterea. dar… cu argumente orice devine credibil. din pacate (si, ca sa revin la un schimb de replici un pic mai vechi…), problema e, DRAGOS, ca argumentele (inca) lipsesc. o disputa nu se termina cand unul dintre participanti hotareste sa o paraseasca. e dreptul lui, fireste, dar asta nu inseamna ca disputa a ajuns la final. pana si faptul absolut subiectiv ca cineva e ajutat de marxism sa caute “the meaning of it all” poate fi argumentat; la urma urmei, si woodoo e un instrument de intelegere a lumii. dar cand esti pus fata in fata cu cineva care are alt “instrument”, si care ti-l contesta pe al tau, rational ar fi sa iti poti apara punctul de vedere cu argumente. unde sunt ele oare?

  14. Deci, hoinareala prin realitate a metro-marxistului trans-istoric Bucurenci se incheie de unde a inceput: in lumea virtuala, in tubul catodic, in baia de pixeli. M Cartarescu l-a readus la realitate, pardon la irealitate, soptindu-i printre rinduri:vise placute, autistule si …ai grija, daca spargi “margelele de sticla” cu care te joci,vezi ca mai ai vreo citeva siraguri! Si d-l Bucurenci,reconfortat si magulit peste masura, ca n-a primit niste scatoalce foarte sonore, ce intelege!? Ca M Cartarescu “ii dechide orizontul”cu idei noi, ca e nuantat si tolerant, fata de Liiceanu si Mihaes! Pai cum sa vrea Cartarescu sa deschida orizontul unui traitor intr-o “lume paralela”,unui “de-istoricizat”, unui “nepot al beatnicilor”, unei “scleroze in placi a capitalismului” sau unui “mutant al lumii virtuale”? Si mai ales, cum ar putea DB sa inteleaga ce-a inteles daca n-ar fi exact cum il descrie Cartarescu!?
    @Teo, se pare ca traiesti in aceeasi “lume paralela” in care traieste si DB!Apropo, mai e cineva pe acolo? “Tarde venientibus, osa”! Du-te inapoi, pe blog, daca nu stii despre ce e vorba! DB ne-a facut prosti pt ca, am confunda totalitarismul comunist cu marxismul, care e doar o “ideologie generoasa si usor utopica”.Pe urma, dindu-si seama de aberatie si crezind ca nu-l vede nimeni, a tirit “hoitul” marxismului sub poala stingii democrate! Si-apoi de ce mama dracului ti se pare ca scoaterea din formol a moastelor marxismului, provoaca intotdeauna o “dezbatere serioasa” cind, de obicei, produce doar o procesiune de aberatii funeste, din partea filomarxistilor si-un purcoi de argumente sanatoase aruncate pe apa simbetei, din partea celorlalti!? De ce n-apare o dezbatere serioasa si despre nazism sau despre intentiile “nobile” ale lui Mengele? Cit despre treaba cu libertatea si sacralitatea opiniilor(indiferent cit de neroade, de periculoase sau de ofensatoare), mai scuteste-ne! Daca-l cenzurau nemtii pe Hitler, adica daca-i acopereau OPINIILE cu zoaie si-l impiedicau sa ia puterea, democratic, sub ochii unor fetisisti ai opiniei, ca tine, poate ca am fi putut sa ne comportam ca niste autisti!Dar asa, NU! Si mai arunca la tomberon cliseul ala recriminant cu anticomunistu care devine comunist, de-al dracu ce e!Cind or ajunge anticomunistii din Romania sa faca a milioana parte din raul pe care l-au facut comunistii, atunci sa te-agiti!Iar pe DB, nimeni nu-l cenzureaza!El cenzureaza de zor,evident, doar opiniile care nu-i”deschid orizontul”.

  15. Dragos Bucurenci

    Codrut, uite ca pe-asta n-o cenzurez. Mi-ai placut enorm cu “de ce mama dracului”…

    Si mi-ai adus aminte de un vers drag din Cheloo:

    “In fiecare zi doar tu ma intrebi unde mi-e capu’
    Unde dracu-am fost? Am fost chiar la dracu!”

    Din partea mea, blasfemiile sunt binevenite aici pe blog, dar pe tine te stiam din comentarii mai dus la pe biserica. S-a-ntamplat ceva?

  16. “Din partea mea, blasfemiile sunt binevenite aici pe blog, dar pe tine te stiam din comentarii mai dus la pe biserica. S-a-ntamplat ceva?”

    Mi se pare ipocrit sa enervezi un om, si pe urma sa il intrebi de ce vorbeste altfel.


    snitel

    G.

  17. Dragos Bucurenci

    mie mi se pare ipocrit sa te dai crestin practicant si sa arunci cu “mama dracului” pe blogul unui stangist ateu.

    si eu ma enervez cand citesc prostii gen http://www.nouadreapta.org, dar tocmai pentru ca stiu la ce sa ma astept, ii vizitez foarte rar si nu-mi pierd timpul scriind romane pe forumul lor. revin cu aceasta intrebare care nu-mi da pace: il tine cineva pe codrut legat pe http://www.bucurenci.ro? sa spuie si-i dau drumul… vale! (pun pariu ca teo si-aduce aminte ce-nseamna asta de la orele de latina, n-are nevoie sa-l trimita codrut la biblioteca)

  18. Eu nu sint crestin practicant, sint doar unul din aia multi care inteleg mai bine decit tine, care-i treaba cu religiile,cu simbolurile,cu cratofaniile cu apocatastaza si mai ales cu respectul elementar pt ele.Nu stiu cum “mama dracului”(acum sper s-o accepti pt nu ti-o zice un “crestin practicant”),s-a gasit tocmai un ateu stingist(mare admirator de hipermanageri, printre altele)sa-l reprezinte pe Eliade!?Cred ca Maestrul se rasuceste in mormint.

  19. Dragos Bucurenci

    codrut, ti-am mai sters un comentariu. te-am rugat sa renunti la limbajul scato, nu sa-l inlocuiesti cu puncte puncte. hai ca esti baiat destept, intelegi tu…

  20. “Mai draga” Pinocchio! Inteleg ca esti sfisiat intre fetisul cenzurii si iubirea conjugala fata de libertatea “gindului pe care-l urasti cel mai mult”! Totusi, nu trebuie sa proiectezi scato-fantasmele tale asupra a 4 puncte amarite care urmeaza unui “c”(sau macar sa gasesti un pretext mai destept)!Eu m-am gindit la “cacao” si mi-a fost lene sa mai scriu. Mai postez o data comentariul, fara punctele alea care ti-au stimulat reveriile. Daca il mai stergi, il postez de 100 de ori si te transform mai rapid in ceea ce esti, deja, pe cale sa devii: intr-un body-guard cu program full-time, al propriului blog. Cum iti plac turele? 12 cu 24 sau 24 cu 48? Cit despre “apocatastaziera” unuia care prefera scatologia, escatologiei, ea e deja realizata! Pai nu te intorci tu in sinul creatorului tau, de fiecare data cind te uiti in oglinda!?

  21. Nimic, ce sa se-ntimple, aceeasi monotonie:tu mai dai un cep la butoiul ala cu diversiuni balaroase, eu te “urechez”,tu te-ntorci de la maestrul tau intr-ale umorilor si emfazei(Ghe) si confundind umoarea cu umorul, plasezi o glumita rasuflata(in spatele careia se simte satisfactia puerila ca, vezi doamne, eu as da pe spate pt ca ignori esentialul si te-agati ca scaietele, de turul pantalonilor)!Stai linistit, nu ma asteptam sa ma Citesti pe mine altfel decit i-ai Citit pe Marx, Engels, Pareto si ceilalti 243 de autori, care ti-au inspirat deja celebrele panseuri!In rest mergem inainte, cu tine-n frunte, spre comunism.
    PS Odata ajunsi acolo si sperind sa se petreaca ,cu adevarat, bulibaseala aia egalitarista in care “melteanu” fara brand personal sta alaturi de “mistagogu” marxist sau teribilist din tubul catodic(evident, posesor de brand personal), m-as aseza 5 minute intre tine si A Gheorghe(normal, cu tine-n stinga) si v-as face putin de CACAO. Bineinteles, daca nu mi s-ar duce gura la spate din cauza puternicului curent de opinie care circula intre voi.

  22. N. Raducanu :
    Stimate domnule Bucurenci,
    Este blogul d-tale si, desigur ca poti face ce vrei pe el. Dar mai gandeste-te si la noi, care deschidem uneori acest site pentru a citi opinii civilizate, corect argumentate, in spiritul tolerant specific omului de stanga. Dar sa trebuiasca sa ma ciocnesc la fiecare pas cu comentariile furioase, mitocanesti ale unui Codrut, ma indispune. Ar trebui totusi sa le dati de inteles acestor indivizi, cenzurandu-le “creatiile”, ca ati prefera sa se abtina sau sa treaca pe forumul din Jurnalul N.(v. comentariile la I. Cristoiu, care nu au nici o legatura cu articolul sau) sau din Cotidianul, unde pot intona in cor osanale de proslavire a lui Basescu. Cred ca nu sunt singurul ce are aceasta dorinta. Va multumesc ! N. R.
    P.S. Nu reusesc sa imi aleg o identitate pe Google, asa incat prefer sa raman ca “anonym”, precizandu-mi de fiecare data numele

  23. “Dar mai gandeste-te si la noi, care deschidem uneori acest site pentru a citi opinii civilizate, corect argumentate, in spiritul tolerant specific omului de stanga.”

    “Ar trebui totusi sa le dati de inteles acestor indivizi, cenzurandu-le “creatiile”, ca ati prefera sa se abtina”

    Hi hi hi

    G.

  24. D-le Raducanu,va rog sa ma scuzati ca v-am deranjat somnul, pardon,pacea interioara, cu comentariile mele “incorect”de mitocanesti si “neargumentat” de furioase.Va promit ca atunci cind platitudinile dvs vor atinge masa critica, voi fii blind si va voi desfiinta in “spiritul tolerant al omului de stinga”.Stati linistit!Cit despre DB,vedeti dvs, el este un june cam impertinent(mergeti mai sus,la “Moft” si vedeti cum zice ca “elita de azi da cu stingu-n dreptu, pt ca in anii ’70, ’80,n-a facut altceva decit sa citeasca)si cind impertinenta vine la pachet cu casul de la gura…!
    PS Vroiam sa va atrag atentia,respectuos,ca si dvs sinteti “individ” si d-l Bucurenci e “individ”,nu numai eu!

  25. Pentru Anonym de la 1:04
    Hlizeala (“hi,hi,hi”) nu-si are rostul. A-l cenzura, din cand in cand, pe cineva pe forum pentru limbaj nepotrivit, asa cum face D.B., este un mod de a-i demonstra ca incomodeaza, ca nu este binevenit in cercul respectiv. Este o expresie a tolerantei, care nici ea nu e nelimitata. Dar, dupa cum se vede, fara efect asupra celor stapaniti de spirit misionar, ce lupta cu diavolul pe care il credeau disparut, zdrobit, si care – oroare!- constata ca acum s-a intruchipat in personajul Bucurenci. Asa ceva trebuie sa ia sfarsit si cat mai repede, isi spun ei. Sper ca Bucurenci sa reziste si sa-si consolideze convingerile de stanga, ce nu au nimic satanic in ele.

  26. Felicitari Codrut pentru idei, bravo Bucurenci pentru atitudine.

    Sincer Codrut, eu nu inteleg de ce te enervezi. Nu vezi cat de relaxat arunca Bucurenci cu pietre in apa, sa mai creeze niste mici valuri? Nu te-ai prins ca Bucurenci este un om de media. Si la ce se pricepe cel mai bine un om de media? Sa-si construiasca un brand, sa faca valva in jurul lui.

    Nu vreau sa fac parte dintre cei care ataca persoana si nu argumentul, dar perpetuarea de catre DB a discutiei si, in acelasi timp, a confuziei dintre social-democratie, comunism si marxism, dupa ce lucrurile s-au spus foarte clar, cred ca are o singura explicatie: dorinta dlui Bucurenci de a-si creea notorietate. Observati cata atentie se acorda pe acest blog oricarei referinte la numele Bucurenci. Foarte fain, gasesc ca asta trebuie sa faca un om de media.

    Cat despre pericolul pe care-l prezinta astfel de confuzii la un formator de opinie, aflati ca nu e nici un pericol. In primul rand, Bucurenci nu este inca formator de opinie. Uitati-va cat de neconvingator isi sustine ideea si cu cat entuziasm face trimiteri la opiniile opuse. In al doilea rand, nu cred ca marxismul mai poate deveni pericol public. Si-a cam facut veacul.

    Dl. Bucurenci a dovedit o abilitate admirabila de a creea dispute. Asta in recomanda ca un talentat moderator, cel putin in cazul discutiei asupra comunismului. Altfel nu-mi explic ascutimea replicilor lui Codrut.

    Cat priveste discutia despre orientarile politice, o gasesc interesanta pana la un punct. Pana cand incepem sa ne repetam. Hai sa acceptam ca exista trei termeni (i-am enumerat mai sus) pe care nu-i mai putem amesteca cu atata generozitate. Daca totusi o facem, sa fie o generozitate solid argumentata. Mi se pare ca, pe blog, discutia asta despre “scandalul” pro-marxist s-a transformat intr-o masturbare colectiva din care numai unul obtine satisfactie. Sunt invidios.

  27. Bre Codrut,

    Citez “Cit despre treaba cu libertatea si sacralitatea opiniilor(indiferent cit de neroade, de periculoase sau de ofensatoare), mai scuteste-ne!”

    Va scutesc, tata, liberi la program, dar ma scuzati daca in timp ce va scutesc va si doresc o moarte grabnica ce poate duce la un aer mai proaspat, nu? Stii care e problema, codrutu tatii, ca opiniile nu sunt protejate oricat de ofensatoare sunt, problema de baza e cine hotaraste cand ele sunt neroade si periculoase… pana si comunistii pe care scuipi tu atat vitriol ar fi total de acord cu tine: opinie sa fie, dar sa nu fie contra intereselor!

    “Daca-l cenzurau nemtii pe Hitler, adica daca-i acopereau OPINIILE cu zoaie si-l impiedicau sa ia puterea, democratic, sub ochii unor fetisisti ai opiniei, ca tine, poate ca am fi putut sa ne comportam ca niste autisti!Dar asa, NU!”

    “Cind or ajunge anticomunistii din Romania sa faca a milioana parte din raul pe care l-au facut comunistii, atunci sa te-agiti!”

    Aceste doua citate se bat cap in cap… asta or fi zis si opozantii de pe vremea lui Hitler: Lasa-l ma, cand o face rau, ne agitam. Agitatia e mama preventiunii. Reactia e mama detentiunii.

    Si renunta la stilul condescendent si arogant. Ca stiu si altii sa scuipe de sus, nu esti nici singur nici original. Mai iesi din casa, aerul curat face minuni la isterii nevrotice.

    Alea jacta est, aquila non capit muscam, branza, viezure, brad. In lumea mea, tocmai te-am umilit si te-am trimis inapoi la manualul de latina din clasa VII-a. Vezi ce usor mi-a fost? Hai, cand ne punem lumile sa se bata si ne hotaram care mictioneaza pe copacul cui?

    Codrute, comenteaza mai putin, traieste mai mult. Pe afara. Ia-ti o capra si poarta-i de grija. Sa stii ca grija pentru capra este indirect proportionala cu grija pentru a-l desumfla pe Dragos. Si din cele doua, capra o apreciaza mai mult pe prima, crede-ma.

  28. A, si codrut, vezi ca se scrie “ossa”. Incultu naibii care nu stie nimic si care eu zic ca am puterea sa il fac sa sufere ca zice prostii si eu stiu mai bine si el trebuie sa afle ca e un gunoi si ca el nu trebuie sa se exprime ca l-am prins eu cu gresala si acum el trebuie sa moara de ciuda si de frica de intelectul meu net superior.

    Hai codrut, ia contraargumenteaza ce scrie mai sus. Dar calm si coerent, ca la asta ma astept de la tine. Ia vezi, poti? Nu cred. E, asa faci si tu oamenii din jur sa se simta cand ataci. E bine, codrut, te simti implinit?

    Nu uita de capra. E cel mai bun lucru care i se poate intampla vietii tale. Alege capra, Codrut, alege capra.

  29. @ Teo
    Nu te-am trimis la biblioteca, “pitic de gradina de bucurenci” ce esti ci te-am trimis inapoi pe blog, sa te-adapi din prolificele incoerente si confuzii ale maestrului tau.Cele doua citate se “bat cap in cap” doar in capul tau decerebrat.Pina sa-mi iau eu o capra, vad ca te-ai asezat tu, capra, in fata lui Dragos.Cum a fost, a durut,ai patat cearsaful sau n-a fost prima oara?Nesimtitul, pe limba lui piere.Eu n-am folosit invective la adresa ta!

  30. Am o intrebare pentru Codrut: Daca nu dai doi bani pe ceea ce scrie DB, cum se face ca esti cel mai activ comentator pe blogul lui?

    Esti cam incrancenat, Codrut. Se irita lumea pe blog din cauza ta. Ca asa suntem noi, ne inflamam usor.

  31. Teo, vezi ca de obicei lumea articuleaza “incultu”, si dupa cat se pare tu ai probleme mari nu Codrut, care nu face decat sa aduca niste argumente pro si contra, pe cand, tu becalizezi acest blog.

  32. @ mezzanine
    sint sigur ca esti dintre cei care inteleg.
    1.Revelarea faptului ca “DB isi hraneste brandul personal din orice si oricum“, nu mai produce efecte! Toata lumea stie dar nu se schimba nimic. Sa nu repetam, deci,dezamagirea Rosei Luxemburg care-si inchipuia ca daca proletarul va intelege ca este impilat, isi va rupe instantaneu, lanturile.
    2. Nu sint deloc incrincenat, ba din contra, ma distrez de minune.
    3.Comunismul n-a disparut. A cazut matricea, dar a ramas trena ei, au ramas increngaturile, coteriile securisto-nomenclaturiste, au ramas mentalitatile, anomia si coruptia. A ramas damful lui Voiculescu, ragetul lui Vadim, frichinitul lui Cristoiu si mai stii tu ce-a ramas.
    4.Zici ca Bucurenci “nu e formator de opinie”. Dar prin consecintele faptului ca Evz-ul si Tvr-ul il trateaza ca pe un formator de opinie, “clocindu-l”, el devine automat formator de opinie(ma rog, deformator)!Stii treaba cu “falsul care devine adevarat prin consecintele credintei ca ar fi adevarat”.
    5. De ce il hartuiesc pe DB? Din motive banale, egoiste, futile. Pt ca imi da voie, ba chiar ma invita si pt ca pot(exact de-asta ne hartuieste si el). Il agasez pt ca ma agaseaza aroganta sastisita cu care-si jaloneaza ineptiile si mai ales inclinatia aia perversa catre mistificare, pt ca ma delectez si-mi place sa-l vad renascind, mereu, din cenusa “masturbarii noastre colective”(te-am citat), pe cel mai “precoce” dintre noi. M-a fascinat infantilismul lui Tuca, m-am inecat cu nodulii de pe rationamentele lui Cristoiu, mi-am surfilat nervii in sentintele de tapinar ale CTP-ului. Dar DB e inegalabil.Cum poate omul asta sa scrie o gramada de articole atit de debile si in acelasi timp, sa se fandoseasca atit de gros, cu tonele de lecturi, cu cultura formidabila care sta in spatele lor!?
    6.De ce raspunsuri taioase?.Deoarece, contrar opiniei unora, DB se joaca, dar se joaca serios, adica crede in ce scrie sau macar se straduieste sa creada. Iar daca i-am raspunde numai in bascalie, asimetria asta ne-ar descalifica. “Iocari serio”!Daca el o face, o fac si eu.

  33. @nicky
    tocmai asta e problema cu codrut, ca aduce argumente pro si contra. in acelasi timp 🙂

    @codrut
    ce uiti “gaura de robinet de traforaj” ce esti (nici nu stiu daca e o insulta, dar nici a ta nu era foarte clara, asa ca merge), este ca nu m-am declarat vreodata de acord cu Dragos, daramite, fereasca sfintu’, sa imi fie maestru. poate doar sa imi recomande o frizerie ca imi place cum ii sta parul.
    am si zis, de altfel, doua posturi mai sus ca nu sunt de acord cu pozitia lui Dragos, doar ca mai degraba ma intarata atacurile asupra lui prin idiotenia lor sublima.
    asa ca stam cuminti cu aluziile sexuale care te depasesc, intai le punem in practica si apoi le tipam pe vreun blog, ok?
    gata, codrut? ne linistim, luam pastiluta si facem nani. si numaram capre pana adormim, da?
    caprele te plac, codrut, oamenii nu.

  34. @ Teo, ai dreptate, “aluziile alea sexuale” ma depasesc,dar vad ca tu le intelegi prea bine.Fiindca observ ca insisti sa schimbi pozitia caprei cu cea a maimutei urlatoare, ma despart de hirdaul cu laturi pe care mi l-ai imprumutat si-ti spun doar atit:mars inapoi la secretiile tale troglodite si analizeaza-le. Daca vrei sa evoluezi, un pic.
    1.cind P Bruckner spunea despre capitalism ca “progreseaza, recuperindu-si criticile”, nu se referea, in niciun caz la critici marxiste(ale lui Bucurenci), prin care capitalismul de fapt, regreseaza pina la stadiul trilobitic de comunism. Crezi ca Bruckner e un moron care inainteaza mergind inapoi?
    2.Eu am spus;”cind anticomunistii din Romania vor face a milioana parte din raul facut de comunisti, atunci sa te-agiti!”Anticomunistii din Romania nu se lupta in orb cu o ideologie abstracta si opusa ci CONDAMNA, contabilizind, crimele unui regim sinistru care a existat si “CARE ESTE”, “mai Vanghelie-a lu’-silogismu-care-nu-este”,care esti!
    3.Mefienta national-socialistilor era vizibila, de la o posta, in propaganda si actiunile lor, dinainte de preluarea puterii.Aproape tot atit de vizibila pe cit a devenit in era post-comunista, turpitudinea comunistilor,evident nu si pt niste MIOPI.ASa ca vezi , amice, ca rationamentele nu “se bat cap in cap” decit daca in loc de minte, ai o birna ff ingusta.

  35. A fi erudit (sau pe drumul spre) combinat cu simtul umorului si cu o limba ascutita e poate necesar dar nu suficient sa fii un om rotund (referitor la toti care au postat comentarii). E nevoie si de o sensibilitate si niste valori (umaniste?) pentru ca doar primele au mai existat si exista, fara a ne aduce mai sus ca oameni, ba chiar au fost folosite in detrimentul altora. Cateva exemple sunt pe blog, mai ales referitor la falsele valori cu privire la dreptul de libera expresie, neasumate pana la capat si deci folosite aleatoriu.
    Informatia pe o structura umana desensibilizata e paguboasa si cum suntem legati unii de altii, ii afecteaza si pe ceilalti. Fac apel la responsabilitate pentru propriile acte si vorbe, la recunoasterea propriilor limite la un moment dat, la expresii de genul ‘azi consider, dar sper ca maine voi considera altfel’ (e chiar de dorit!), la intelegerea ca maturitatea emotionala are un cuvant greu de spus, si mai ales la re-evaluarea continua a directiei pe care suntem, a contradictiilor si stereotipiilor din fiecare dintre noi.

    Si aici ma tem ca d-l Bucurenci, din pricina poate a unui program prea incarcat sau a unei arogante date de atentia care i se ofera din partea unor persoane deja ‘realizate’ ii lasa prea putin timp pentru reflectie asupra propriei persoane si pentru studiu (nu doar citit). Mi-e teama ca va ajunge branza buna in burduf de caine. Responsabilitatea noastra e ca nici comentariile malitioase nu-l ajuta in acest demers.

    Ii doresc mai multa relativizare si mai multa rabdare cu sine insusi si cu ceilalti, dar nu numai lui ii doresc asta… Si poate imi mai doresc ceva asemanator cu ideea de alter-mondializare.

Leave a Reply