Mentorat in vremea holerei

Asociatia Oricum a lansat un portal de mentorship. E o treaba importanta sa stii sa admiri si sa te lasi ghidat si nu toti oamenii stiu sa ia folos din asta.

N-am sa spun mai multe despre portal, intrati si vedeti despre ce-i vorba, daca si cum va poate face trebuinta.

O sa spun ca am avut mereu mentori, oameni de la care am invatat infinit mai mult decat am invatat in scoala sau acasa si ca nu ma pot inchipui astazi, facand ceea ce fac, fara partile pe care acesti oameni frumosi le-au zidit in mine.

Experientele de mentorat sunt intotdeauna foarte personale, este foarte greu sa pui in cuvinte ceea ce ai primit. Am sa-i numesc pe cativa dintre ei, fie si numai pentru ca-mi pare rau ca-i pomenesc atat de rar.

Oameni cu care as muri de gat

Irina Nicolau – A fost etnolog, scriitor, a fost de toate. N-a fost sa fie mai mult cu noi. E cel mai frumos om pe care l-am lasat sa mi se intample. Am scris mai multe despre ea. Citeste aici.

Gabriel Sandoiu – Preda si acum la Sf. Sava. M-a invatat logica si putina filosofie. Mi-a aratat frumusetea unui argument suplu si convingator si m-a dezvatat de cateva dintre obisnuintele burgheze care nu ma lasau sa prind drag de oameni.

De la el stiu sa nu fiu niciodata de partea unei tabere, ci de partea celui care gandeste. “Adevarul, zice Sandoiu, nu e niciodata la mijloc, pentru ca adevarul e intotdeauna deasupra”.

A incercat sa ma dezvete de tentatia unei cariere publice, dar n-a reusit. Mi-a spus odata: “Sa nu-i ceri niciodata ceva Diavolului, pentru ca vei primi exact ce i-ai cerut.” Ma surprinde de fiecare data cand mi se confirma cat adevar e in vorba asta.

Ohara Donovetsky – Nu stiu daca mai preda literatura la Liceul de Informatica, dar probabil ca o mai face, in dispretul tuturor celor care spun ca in Info elevii nu citesc, ca nu sunt inclinati spre umanioare. Datorita ei, am aflat ca se poate gandi liber si inauntrul unui sistem si – ceva ce n-o sa uit niciodata – ca “modest” nu inseamna “ieftin”.

Gabriela Massaci – E director la Institutul Cultural Roman din Londra si a lucrat peste zece ani la British Council. Gabriela m-a invatat sa nu mai judec totul prin filtrul rational si sa las loc emotiei si creativitatii sa se manifeste. De la ea am aflat ca nu e nici important, nici consolator sa ai mereu dreptate si tot de la ea am aflat o groaza de lucruri despre ce se face si ce nu se face, despre cum trebuie sa te porti, nu avand grija sa nu contrariezi, ci avand mereu grija sa fii in acord cu tine insuti.

Tot Gabriela m-a invatat ca o prietenie nu se consuma intre doua beri, ci intre doi oameni, si pentru asta n-am sa-i fiu niciodata indeajuns de recunoscator.

Ar mai fi… sunt oamenii de la care invat si astazi, dar nu vreau sa-i numesc aici pentru ca m-as simti ca si cum as rupe o vraja. Le multumesc in gand si ma bucur ca ma ingaduie si pe mai departe in preajma lor.

  1. sunt uimita cand intalnesc pe te miri unde oameni faini care au avut de-a face, mai mult sau mai putin amplu, cu gabi sandoiu… frumos!

  2. Citind postingul de fata si fiind placut impresionat, mi-a sarit in ochi deviza cu “produsul antipatic al societatii de consum”. Chestia asta chiar mai e valabila? Ce ar spune mentorii despre ea?

  3. Dragos, te invidiez ca ai cunoscut/cunosti acesti oameni. Cunosti vreo reteta care sa ma “scape” dintre oamenii mediocri de care sunt inconjurata?

  4. nu are nici o legtura cu blogul dar ma uitam la heroes(un serial) si mi-am dat seama ca semeni incredibil de bine cu personajul negativ(pur fizic 😉 )http://www.imdb.com/gallery/hh/0704270/HH/0704270/iid_1174909.jpg.html?hint=group

  5. dragos, you were cooler in your first tv show…ma refer la prima editie filmata in valea calugareasca. mult mai bine inchegata emisiunea, coerenta, mai putin comerciala decat a doua. iar tu mult mai convingator. a doua a avut o tematica buna-buna si o desfasurtare proasta..da..si inca o chestie: u still smoke, u liar!

  6. mentorship…. hmmm… “sa stii […] sa te lasi ghidat” !!!

    toti rebelii viseaza de fapt sa aiba un cuvant de spus in sistem, daca nu chiar sa-l conduca.

    eu mi-l aleg mentor pe dragos–sa ma inspire, sa ma conduca, sa ma seduca…

    pentru ca, nu-i asa?, numai ghidat pot sa ajungi unde-ti doresti de fapt. vai de mama mentorilor!

  7. Subsrciu la tot ce spui referitor de domnul Sandoiu. Si mie mi-a fost profesor la Sf. Sava si va ramane si in cele ce urmeaza profesor al vietii mele. As vb non-stop de “gandirea de bizon” si “principiul baltii de pipi ” invatzate de la el ….

Leave a Reply