Intr-un supliment eco de saptamana trecuta, Adevarul publica fragmente dintr-o discutie pe care am purtat-o cu o echipa din redactia ziarului.
Sunt cateva inadvertente. Nu eu, ci Liviu Mihaiu e presedintele “Salvati Delta – AC”. Si nu reusesc sa ma prind de unde s-a inteles ca am avut o campanie de protejare a pasarilor din Delta, alta decat cea de realizare a unui plan de hranire in caz de inghet, care nu e, totusi, “cea mai eficienta”… Sunt multe altele care pot aspira la titlul asta 🙂
Dar overall textul reda destul de bine ce am vorbit in redactia Adevarului. Observ ca m-am cam incins la adresa oficialitatilor, dar mi-aduc aminte ca era una din zilele acelea caniculare:
Şi premierul, şi ministrul mediului sunt foarte mari fani ai Deltei şi sunt de ajutor pentru tot ce facem noi. Problema este că, până la ministru şi prim-ministru, te mănâncă sfinţii.
Noi ne-am înţeles bine şi cu fostul ministru al mediului, chiar şi cu fostul ministru pesedist al mediului, Speranţa Ianculescu, şi cu fostul comisar general al Gărzii de Mediu. Problema, până la toţi aceşti oameni, este eşalonul doi.
Nu pot să nu spun lucrul ăsta, dar ministerele colcăie de incompetenţă, indolenţă, lipsă de comunicare, oameni cărora eu le-aş crea obligativitatea unui stagiu într-o companie, nu daţi afară, dar doi ani să lucreze într-o companie.
Sunt oameni care nu ştiu să comunice. Noi am stat să mediem o comunicare între Ministerul Mediului şi Ministerul Afacerilor Externe care a întârziat trei săptămâni şi cineva de acolo mi-a spus că “noi ne-am mişcat cât am putut de repede”… Aici este problema.