Prin anii ’90, cand eu abia invatam sa merg cu bicicleta Pegas Comoda, am observat ca oamenii mari din jurul meu invatau sa vorbeasca cu voce tare.

Un zgomot din ce in ce mai colorat a inceput sa anime mesele in familie, vizitele la prieteni, orele petrecute la cozi, intalnirile parintilor la scoala, ba chiar si sumbra cancelarie, un loc pana atunci destul de auster.

Inainte de Revolutie, oamenii mari din jurul meu vorbeau destul de incet si mai intotdeauna despre lucruri marunte: despre lumina, despre ratii, despre maioneza sau despre salata de vinete. In tacerea cenusie din acei ani, galagie mi-aduc aminte ca faceam numai noi, copiii, sau vecinele care-si bateau covoarele in curtea blocului.

Lucrurile s-au schimbat insa dramatic dupa Revolutie, cand toti oamenii mari au inceput sa discute politica. Galagia copiilor a fost acoperita de zarva adultilor, transformati peste noapte in agenti electorali si agitatori.

O vreme am ciulit urechile la aceste discutii pentru ca era o placere sa-i auzi pe oamenii mari vorbind urat. Fesenistii ii numeau pe taranisti dobitoci sau legionari, liberalii ii faceau pe fesenisti bolsevici sau tampiti, fesenistii le spuneau monarhistilor ca regele e prost, balbait sau tradator, iar monarhisti ii faceau pe toti ceilalti comunisti sau cretini. Se vedea ca erau cu totii nevorbiti: nu se mai saturau arucand cu laturi in prieteni, colegi, rude sau vecini.

Dupa ceva timp, ne-am plictisit sa-i ascultam pe oamenii mari vorbindu-si urat si ne-am vazut, eu si ceilalti copii, de vietile noastre. Noi am crescut, iar oamenii mari din copilaria noastra au imbatranit. Unii au devenit mai intelepti, altii doar mai galagiosi.

Cei care si-au vazut de treaba au inteles ca judecata in alb si negru nu duce nicaieri pe termen lung si ca nu e cel mai important lucru din lume sa ai mereu dreptate. Au aflat ca daca insisti sa-i convingi mereu pe ceilalti de dreptatea ta, vei sfarsi vorbind cel mai adesea de unul singur. Au invatat ca exista momente cand e preferabil sa schimbi subiectul, ca la masa nu se discuta despre politica sau despre religie, ca anecdota nu scuza orice marlanie si ca nu e politicos sa-l faci pe vecinul de masa cretin sau ticalos inaintea fiecarui fel de mancare.

Cu timpul, cei mai multi dintre oamenii mari au imbatranit frumos si au reinvatat sa discute incet despre lucrurile marunte: despre vacante, despre prieteni, despre maioneza sau despre salata de vinete.

Cativa au descoperit totusi ca pot castiga o paine vorbind in continuare la fel de urat ca in anii ‘90. Asa a aparut prima generatie de analisti si comentatori politici, care si-au conservat intacte ideile putine, dar fixe, umorul gros si agresivitatea suburbana din anii de dupa Revolutie. Nu e nicio mirare ca exista public pentru asa ceva, atata vreme cat exista public pentru stirile de la ora 5.

Ma indoiesc totusi ca asemenea personaje mai fac astazi altceva decat spectacol si ca opinia lor mai influenteaza altceva decat ratingul. Desi ei ar vrea sa creada altceva, altletii luptelor cu noroi nu exista decat pentru amuzamentul maselor si vor disparea in uitare atunci cand masele isi vor fi gasit o noua distractie.

:: text: EvZ