Cand am scris, acum vreo luna, despre “mizeria societatii civile”, am omis, din economie de spatiu, sa vorbesc si despre organizatiile neguvernamentale care fac exceptie in peisajul oarecum dezolant al miscarii civice din Romania.
Foto: Cosmin BumbutzUnii dintre cei pe care critica mea i-a indispus s-au intrebat, pe buna dreptate, daca modelul de O.N.G. pe care-l propun exista cu adevarat sau daca el este doar o fantezie: se poate face treaba fara munti de bibliorafturi, fara sa apelezi la fonduri europene sau fara sa te raportezi cu obedienta la directivele cadru, la obiectivele generale si specifice ale programelor de dezvoltare? Reformulata, nedumerirea aceasta suna in felul urmator: exista viata in afara birocratiei si a euro-integrismului?
Raspunsul este ca, slava Domnului, inca mai exista. In pasul Tihuta, langa muntele Tasuleasa, functioneaza o organizatie neguvernamentala care ia in raspar multe dintre poncifele societatii civile din Romania si o face cu rezultate absolut remarcabile.
Alin Uhlmann este un fost ghid montan care s-a licentiat in Programe de Asistenta Sociala in Germania. Cand familia lui si-a recapatat un petec de pamant langa muntele Tasuleasa, Alin a pus aici bazele unei tabere internationale de voluntariat. Ordinul Ioanit l-a numit cavaler si l-a ajutat sa-si puna proiectul in aplicare.
Impreuna cu voluntarii, Alin a construit practic o mica tara, in care resursele naturale sunt folosite, stocate sau reciclate la standardele pe care romanii le numesc indeobste „nemtesti”. Lui Alin ii place sa glumeasca spunand ca, daca Romania ar intra intr-un razboi, „tara Tasuleasa” si-ar proclama neutralitatea si ar rezista fara sa primeasca provizii cativa ani buni.
Dintre activitatile de voluntariat, cele mai spectaculoase sunt reimpaduririle. Alin stie ca cei cativa mii de puieti pe care-i planteaza in fiecare an sunt doar un paleativ in fata dementei defrisarilor care au decimat padurile Romaniei.
Dar Tasuleasa Social nu si-a propus sa planteze copaci, ci sa schimbe destine. De aceea, voluntarii sunt selectati mai ales din familiile care-si castiga painea din defrisarile ilegale. Dupa ce petrec o saptamana sau doua in atmosfera extraordinara a taberelor, pe care Alin le organizeaza pana la cel mai mic detaliu, voluntarii pleaca acasa mai bogati sufleteste cu ceva ce scoala sau parintii n-au reusit inca sa le ofere: un sistem de valori. O randuiala buna si frumoasa care lucreaza in ei pe mai departe si care ii va face sa se gandeasca intr-o buna zi de doua ori inainte sa se lase prinsi in mirajul unui castig facil, dar criminal.
E suficient sa petreci o singura zi in „tara Tasuleasa” ca sa te convingi ca lucrurile despre care povesteste Alin nu sunt vorbe in vant. Dar sunt vorbe mari, vorbe pe care orasenii s-au obisnuit sa le evite pentru ca in discursul citadin ele produc de cele mai multe ori sunete false si dizarmonii.
L-am cunoscut pe Alin prin intermediul unei emisiuni realizate de Catalin Stefanescu si, pentru ca n-am stiut atunci ca mi se face un dar, n-am multumit. O fac acum, bucuros ca am cunoscut un om de o rara frumusete sufleteasca si o organizatie cu care ma mandresc ca am ajuns sa lucrez.
Cand performantele plangacioase ale miscarii civice din Romania ameninta sa ma deprime, ma
dau de trei ori peste cap si-mi fac drum pana la Tasuleasa. Pentru o gura de aer de care cu totii avem atata nevoie.
:: text: EvZ
:: Afla mai multe: