De vineri seara m-a parasit norocul. Nu vreau sa dau vina pe nimeni, daca m-a deocheat cineva, ii cer iertare. Dar nu pot sa asist neputincios la o serie din ce in ce mai neagra de evenimente:

– vineri seara mi-a crapat Mac-ul. “Crapat” as in a dat coltul, nu mai misca, mortua est, s-a futut hardul, o furnica pe carambul cizmei, nu mai scoate niciun sunet, a murit Enghidu, ecranul gri, Patrocle plange etc.

Clipa, stai, opreste-ti zborul!
Se pravale compresorul!

– sambata a plouat la filmari si n-a iesit mare lucru

– am dus mortul la service si am aflat diagnosticul: hard-ul bulit fizic. Un fel de Alzheimer instant. Si pentru el, si pentru mine.

– sambata noapte am fost la Chemical Brothers si mi-au picat prost si organizarea si multimea de gura-casca.

– m-am culcat tarziu, am uitat sa-mi pun ceasul sa sune si duminica am ratat o intalnire importanta, dupa care n-am mai fost in stare de nimic constructiv.

– seara mi-a venit mortul de la service si mai mult m-a apucat jalea cand l-am deschis.

Prince, n’enquerrez de semaine
Où elles sont, ni de cet an,
Qu’à ce refrain ne vous ramène :
Mais où sont les neiges d’antan ?

– ieri a fost o vreme infecta si mi-a dat iar peste cap agenda

– seara am constatat ca cineva a formatat hard-ul extern pe care aveam niste back-up-uri de acum cateva luni. Totul e pierdut…

Fum si umbra sunt toate, visuri si parere.
…
Unde-s ai lumii împarati, unde este Xerxes,
Alixandru Machidon, unde-i Artaxers,
Avgust, Pompei si Chesar? Ei au luat lume,
Pre toti i-au stins cu vremea, ca pre niste spume.

– tot aseara m-a sunat un om pe care-l curtam pentru un post important in organizatie, o combinatie rara de expertiza si charisma pentru un post cam slim fit pentru ce se gaseste pe piata (da… se poarta masuri exceptionale toamna asta…), si m-a anuntat ca, desi tinuta i se potriveste, o sa astepte colectiile de primavara pentru mai multa libertate si relaxare. N-am avut ce zice. Recomand oricui sa nu poarte decat ceea ce simte ca-i vine bine…

– nu reusesc de o saptamana sa-mi organizez o intalnire importanta si sa vad o casa in care vreau sa ma mut. N-am timp de timpul altora, altii n-au timp de timpul meu… Aman totul pe saptamana viitoare, simt ca timpul imi fuge printre degete…

– de dimineata am aflat ca Mihaela R nu mai ajunge la conferinta pe care urma s-o moderez de la pranz din motive de trafic aerian blocat (tot vremea asta infecta). Era singurul vorbitor pe care-l stiam personal si singura sansa de echilibru in dezbatere.

– la conferinta mi-a sarit mustarul de la un comentariu patronising si ageist al unei fete de fost mare industrias si, pentru ca n-am avut nervul sa ies din sala si s-o las sa modereze ea mai departe, am continuat in scarba si a iesit un dezastru. Ba le-am mai si servit un perdaf la sfarsit, din care Cristina Simion a inteles ca ma suparasem pe ea, ceea ce nu era adevarat, iar Leslie Hawke cred ca a inteles ca sunt pur si simplu mitocan. In loc sa-i fi zis sclifositei in chestie ca nu stie sa se poarte (admit, nici asta nu se face, dar macar era o marlanie tintita), i-am servit-o la fileu cu nervii mei de neam prost.

– seara m-a oprit politia si era sa-mi ia carnetul pentru o greseala de incepator. I-am convins cu greu sa-mi dea doar avertisment. Cred ca politistii sunt singura categorie profesionala la care am lipici. Habar n-au cine sunt, nu ma stiu de la televizor, dar cred ca au ochiul format si se prind din prima ca sunt genul de om care intra in coma daca ramane fara carnet. E drept ca eram atat de amarat, incat cred ca l-as fi inmuiat si pe colonelul Vochina.

Chiar asa, unde ma grabeam, domnu Bucurenci?

Nu vreau sa devin superstitios. Daca s-ar fi distribuit echitabil de-a lungul a vreo doua saptamani, as fi trecut senin peste toate aceste fenomene socio-rutiere si silico-climaterice. Dar abundenta precipitatiilor cu ghinion din ultimele 4 zile ma obliga sa iau masuri.

Si, pentru ca, asa cum am aflat dintr-un studiu despre traditiile romilor realizat de Salvati Copiii si publicat pe site-ul Ministerului Educatiei, in astfel de situatii se recomanda sa iei o mana de pamant si s-o duci la cimitir, punand-o “acolo unde iti trebuie”, am sa exorcizez virtual toate aceste neajunsuri, ingropandu-le alaturi de memoria hard-ului meu, pe care il plang neconsolat:

Cica trebuie sa zic asa:

Kovli phuv, tu vazdes man, koliăres len, laćhăres len the man vazde the ingeres tuoe len khere, paśe ko mule ke mïndre kàlce mangen tut, te o “bengas” vazdel tut!

(Pământ moale,
tu lucrezi,
şi pe mine mă crezi,
le duci la tine acasă,
la mormânt moale,
ca ei să se înmoaie,
că ce-i pe mine te roagă,
şi dracul te înconjoară!)

P.S. Va rog nu-mi spuneti ca i s-a intamplat si lui Carrie Bradshaw… Nu ajuta…