Toamna cu luna
cand porti peste pulovar o niciodata captusita cu totdeauna
cand stii ca ai mai iubit si ai sa mai iubesti
printre taxiuri nefiresti.

Toamna cu luna
cand cabinele de telefon scanteiaza
cand stii ca nimic nu dureaza
cand pana si vitrinele graseiaza
si vocea le tremura, si serviciile de portelan se fac zob.

Toamna de sticla
cand magnetofoanele se fac zob
cand mixerele de plastic palesc
cand aspiratorul asuda rece
cand trusa de surubelnite hohoteste
cand masina de spalat cu ochiul rotund
si coniacul cu patru stele
se-ngalbenesc si cad de pe ramura mintii mele
si toamna de vermut se crede tanara uneori…

Noi n-o sa mai tinem unul la altul.
N-o sa ne mai faca placere sa ne vedem fetele, rasetul.
Noi n-o sa ne casatorim,
n-o sa avem copii
si n-o sa imbatrinim impreuna.
Mi-e asa de clar lucrul asta acum.
Iar vietile noastre n-or sa fie indelungate
ci scurte, haotice.
Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte
august, decembrie, aprilie…

Toamna cu luna
as vrea atat de tare sa fim acum impreuna
sa privim vitrinele impreuna
sa numaram taxiurile impreuna
si sa ne ninga frunzele-ngalbenite.

de Mircea Cartarescu

:: Foto: Cosmin Bumbutz

Cred că merită să trăieşti ca să citeşti câteva cărţi frumoase, să vezi câteva filme bune sau să asculţi într-o bună zi un vers atât de limpede: “când porţi peste pulovăr o niciodată căptuşită cu totdeauna”…