Un proiect de lege iniţiat de grupul parlamentar al PNL, care permite vânătoarea în Parcurile Naţionale şi pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”, a fost adoptat de Camera Deputaţilor pe 26 februarie.
Este scandalos! Să înţeleg că fondurile de vânătoare care nu se află în arii protejate au fost deja exterminate şi bieţii vânătorii nu mai au pe ce să-şi risipească gloanţele? Bun, şi după ce termină şi cu Parcurile Naţionale ce urmează? Grădina zoologică şi pet-shop-urile din supermarketuri? Incredibil…
Asociaţia Kogayon i-a scris preşedintelui, cerându-i să nu promulge legea. 40 de organizaţii şi custozi ai rezervaţiilor s-au alăturat deja acestui demers. Puteţi semna o petiţie online aici.
Era o stire zilele astea in care nu mai stiu cine recomanda consumul de carne de balena, in loc de pui si porc, pe motiv ca ultimele 2 polueaza mediul mult mai mult decat balenele. Adica am ajuns ca ANIMALELE, specii pe cale de disparitie, multe dintre ele, sa ne polueaza planeta, nu chiar noi. Parlamentarii romanii se conformeaza indicatiilor pretioase observ…