Pe vremea când lucram la British Council, locul fumătorilor era în garaj. Acolo am găsit-o, pe unul dintre rafturile cu scule ale lui Adrian: o scrumieră de sticlă, neverosimil de mare, nefolosită, cu o inscripţie simplă şi elegantă: “E II R”, cifrul Reginei Elisabeta a II-a.
Scrumiera, mi s-a spus, aparţinuse primului director al British Council, Claus Henning. Fusese un fumător pătimaş, după cum dovedea şi scrumiera, capabilă să găzduiască chiştoacele a mai mult de două pachete de ţigări. Când Claus s-a îmbolnăvit grav şi a renunţat la fumat, scrumiera a fost exilată în garaj. La vremea când am descoperit-o eu, scrumiera zăcea în continuare nefolosită, deşi Claus plecase demult din România şi nu toată lumea mai ştia povestea scrumierei.
Îmi plac la nebunie obiectele supra-dimensionate şi am făcut o pasiune pentru scrumiera lui Claus. Când am plecat de la British Council, am primit-o cadou şi am luat-o mândru cu mine în noul birou din Str. Frumoasă, unde puteam fuma în linişte. Mi-a ţinut apoi companie în birourile de la Caţavencu şi s-a achitat conştiincioasă de datoria de a-i uimi sau îngrozi pe toţi vizitatorii mei, care nu credeau că cineva poate să fumeze aşa de mult.
Despărţirea noastră s-a produs acum aproape doi ani şi jumătate. Tocmai primisem noul număr al revistei InfoBrit, un buletin editat de British Council. Când am deschis-o, am citit pe pagina a 3-a necrologul lui Claus. Atunci m-am hotărât prima oară să mă las de fumat.
Prima tentativă a eşuat după 7 luni. Au urmat alte 6 sau 7, toate eşuate mai devreme sau mai târziu.
Când ne-am mutat de la Caţavencu, scrumiera a rămas acolo. Uneori îmi aduceam aminte de ea şi-mi părea rău că n-o mai pot folosi ca accesoriu de birou.
Acum, după ce am fumat ultima ţigară din viaţa mea, întâmplarea mi-a scos-o din nou în cale. Eram în vizită pe la Caţavencu şi ieşisem pe un balcon să iau o gură de aer. Am găsit-o acolo, încă fidelă misiunii ei originare, dar parcă puţin pusă în valoare.
Mi-a părut rău de ea, aşa cum regreţi un prieten cu care astăzi nu mai reuşeşti să schimbi trei cuvinte.
Dragos, cand mai scrii o carte?
In multe firme si aeroporturi din lume, camerele speciale pentru fumat sunt cele mai puturoase locuri posibile: neaerisite, aglomerate si rau mirositoare. Mesajul e foarte clar…
Si cand ca gandesc ca ma mandream cu o scrumiera “subtilizata” de pe undeva, de care am fost deposedat tocamai pentru a nu mai aminti de ceea ce s-a intamplat in ziua aceea, constat ca e o copilarie pe langa ce am citit aici.
vezi? exact de-asta crezi ca nicotina da dependenta…cand cineva , prin diverse canale,iti picura non stop in ureche ca nu te poti lasa de fumat si ca esti dependent incepi sa crezi asta. e un fel de efect placebo.las-o incolo de scrumiera! e o amarata de scrumiera. daca-i dai atata atentie si mai repeti de 100 de ori ca te-ai lasat de fumat, e ultima tigara, ai deja x zile si alte chestii d’astea cu siguranta o sa te apuci din nou. retine: te-ai lasat de fumat si gata. e asa greu sa nu te mai gandesti la asta? e doar chestie de vointa.
E doar chestie de vointa…
Exista o teorie a micilor bucurii oferite de viata. De multe ori, ceasuri intregi la rind, doar tigara mai ofera ceva…