La 14 ani îl citeam cu sfinţenie în Dilema şi-i urmăream fascinat pastilele despre proasta folosire a limbii române, difuzate de TVR şi de PRO TV (“Doar o vorbă săţ-i mai spun”, parcă aşa se numeau). Mi-aduc aminte de un 22 decembrie, în plină guvernare ilesciană, când a spus că dedică ediţia acelei seri tinerilor care au murit pentru libertate şi că vrea ca mesajul lui să fie un scuipat în obrazul celor care au confiscat puterea în 1990. Era ceva greu de rostit pe canalele TV ale acelor timpuri.
Din păcate, după numărul Dilemei cu Eminescu a început s-o ia binişor pe arătură. Avea în continuare savoare, dar avea şi derapaj de idei. I-a plăcut politica şi a făcut poştă aproape toate partidele. Nu l-a deranjat să fie ales nici măcar pe listele înspre care scuipase cu câţiva ani în urmă.
Dintr-un intelectual subtil şi un cititor rafinat s-a transformat într-un erudit rigid, cu delir patriotard şi războaie meschine cu manelele şi cu reclamele. Şi-a construit singur un “sait”, într-o neaoşă limbă românească, spre deliciul internauţilor. Se credea un purist. Nu devenise altceva decât ridicol.
Ultima dată ne-am văzut la protestul cu cartea la TVR. Mi-a vorbit despre angajamentul lui politic de stânga. Am rămas uluit. Şi la P.R.M. tot de stânga fusese. La vârsta la care alţii îşi estompează radicalismele sau le regretă, cronicarul nostru se transformase, cu toată erudiţia din dotare, într-un ideolog al naţional-socialismului.
A rămas pentru mine un anti-model şi un semnal de alarmă: aroganţa excesului de carte, de competenţă, de crez sau de principii, te face orb şi surd la zâmbetele şi chicotelile celor din jur.
Ca şi sportul, ca şi religia, ca şi auto-disciplina, erudiţia nu face pe oricine mai înţelept. N-aş spune că pe George Pruteanu cărţile l-au prostit, dar cu singuranţă nu i-au făcut vreun bine.
Odihnească-se în pace.
Nu era unul dintre oamenii mei preferati, dar il respectam.
Uite, vezi Dragos, vorbesc la trecut despre un om care ieri pe vremea asta traia.
Azi e mort. Dumnezeu sa-l ierte!
Maestru a avertizat intotdeauna impotriva tiraniei legii. “Ascultarea pastreaza reguluile”, obisnuia el sa spuna. “Iubirea stie cand sa le incalce.”
Si mie mi-a placut candva…
Dumnezeu sa-l ierte! Mare om…
este singurul text despre moartea dlui Pruteanu pe care l-am citit astazi si este cu siguranta cel mai reusit si mai aproape de adevar…din pacate amintirea emisiunilor sale remarcabile dedicate limbii romane a fost umbrita de ultimii ani de activitate politica, precum si de dezavaluirile derapajelor din viata personala (episodul cu zacusca, precum si hartuirea studentelor de la SSJ-pe acesta il pot confirma personal, deoarece i-am fost studenta in anul cand examenul la materia dumnealui s-a desfasurat pe culoarele Senatului sau in miez de noapte la facultate; eu am sustinut examen la 1 noaptea, iar ultima serie de colegi a intrat la 5 dimineata; ne-am petrecut o zi si jumatate in febra unui examen care a fost trecut de 1 sfert dintre studenti, iar studentele au suportat fie jigniri, fie invitatii transparente la harjoneala erotica). Ca sa ramai onorabil in constiinta publica dupa moarte, trebuie sa traiesti onorabil, nu sa te bazezi doar pe zicala ipocrita “despre morti numai de bine”.
Stai ca nu mai inteleg. Cum era de stanga si idiolog al national socialismului? Sau aruncam cu injurii fara acoperire in fata si in spate? Nu e frumos…
Erata: ideolog.
Când un reprezentant al unui partid de extremă dreaptă (PRM) se declară, de fapt, de stânga, eu cred că avem de-a face cu naţional-socialism sui generis.
Un discurs care exultă superioritatea culturii unei naţiuni şi consideră alte culturi inferioare (e.g. manelele), grefat pe un discurs anti-capitalist, aşa cum practica GP, este, după mine, o formă de extremism politic care nu mai ştie de stânga sau de dreapta. Adică naţional-socialism.
Ideologia Partidului Naţional Socialist german cuprindea, pe lângă tezele legate de superioritatea rasei, şi o puternică retorică anti-capitalistă. Lipsea, ce-i drept, retorica anti-proprietate, dar nici pe GP nu l-am auzit să fi mers cu stângismul aşa de departe.
singurul om care a respectat cultura, in adevaratul sens al cuvantului. singurul care s`a opus manelelor, care spunea tot in fata, direct, fara resentimente. pe scurt…….(…) S`a stins o legenda(…)
Din “necrologul” tau reiese limpede, ca atunci cand nu te-ai mai intalnit cu Pruteanu pe aceeasi “carare cu idei”, omul ti-a devenit “indezirabil”.
Apoi, cu docta staruinta, ne explici cum ar trebui sa arate un individ care paseste spre senectute. “Hei, ar fi strigat Diogene, de unde stii? Vii de acolo?”
De fapt, “necrologul” tau este tipic atmosferei culturale postdecembriste romanesti: “Delictul de opinie” este inadmisibil si trebie pedepsit, de la genunchiul broastei la marea elita.
Cat despre observatia lui Machiavellian, intr-adevar, Bcurenci, tu ce studii zici ca faci?
P.S. Regret si eu comportamentul lui ca dascal. Ceea ce povesteste Claudia mi-au marturisit si mie multi studenti.
a dracului legenda… nu l-am prins pe sticla decit in politica. salturile ideologice i-au “ascuns” eruditia, iar postura de “singurul care s-a opus manelelor” a fost culmea derizoriului. pacat de risipa, dumnezeu sa-l ierte.
pruteanu` a fost el cam comercial la un punct ca prea des aparea pe sticla, dar cel putin era un cuvant al intelectualitatii adevarate si porcii aia profitori sau curvele de ocazie care se fatzaie majoritatea timpului la TV
sa-i fie tzarana usoara, a fost un om mai bun decat multi altii 🙁
Deci sa inteleg ca facand o analogie simpla, bolsevicii erau de fapt national socialisti sui generis. Aveau o retorica anticapitalista si considerau alte culturi inferioare (cultura crestina).
Amestecati oalele, dle Bucurenci. Numai asa, ca si curiozitate, oare cate din enunturile programului politic NSDAP s-ar gasi la Pruteanu?
Nu o sa incetez niciodata sa-ti admir luciditatea. Felicitari pentru scriitura. 🙂
Ar trebui recitit articolul lui Plesu din “obscenitatea publica”, pe tema confruntarii dintre Pruteanu si Adi Minune&co., la o emisiune, care s-a lasat cu insulte vitriolice din partea Dnului Pruteanu…
Intimplator, fac muzica(clasica)de 19 ani, si o voi face atita timp cit voi face umbra pamintului.Dar “jihadul”pe care l-a dus impotriva manelelor nu a facut niciun bine cauzei pe care o sustinea, de altfel justificata. Din contra. Asa cum spunea Plesu, e greu sa vorbesti despre toxicitatea manelelor, cind tu faci parte din PRM, iar multcondamnatele manele par exercitii schubertiene fata de ce se revarsa din “Saptamina pe scurt”.Dnul Pruteanu a avut derapaje grave, care tradau o autosuficienta, fie ea si venita dintr-o eruditie “cioclopedica”. Despre “saitu”, “soubiznissul” sau “uichendul” pe care le sustinea…cazuse intr-un ridicol in care numai Heliade-Radulescu mai reusise sa pice. Cu toate acestea, a lasat in urma un gol greu de umplut. A gasit, fie si pt putin timp, o formula prin care sa aduca in prim plan un domeniu arid si destul de indigest precum gramatica. Si nu stiu daca va putea fi inlocuit in viitorul apropiat.RIP.
In sfarsit un articol just. Ce incepuse bine Pruteanu s-a stricat imediat ce a inceput cu politica. Era un fel de Vadim al gramaticii si asta nu e un compliment. Macar cineva are curaj sa spuna “da nene nu era grozav, a scaldat-o rau de tot multi ani”. Impresia mea e ca a fost in politica si s-a batut cu limba romana mai mult decat i-a facut bine cu emisiunile acelea grozave.
Condoleante celor ce l-au cunoscut.
Oau. N-am stiut ca a murit George Pruteanu.
De acord cu remarcile despre aspectele politice ale vietii lui, dar emisiunile de 5 minute seara despre gramatica au fost un lucru important, ce nu trebuie subestimat.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
@ullise: mare adevar, caci el doare.
a se citi La moartea unui clovn de Alina Mungiu-Pipidi.
http://www.romanialibera.ro/a121287/la-moartea-unui-clovn.html