Prima zi – seara

Reprizele scurte de somn n-au fost azi nimic din ce mi-am imaginat. N-am visat nimic. Abia am reuşit să adorm, mai mult am lâncezit şi m-am trezit confuz şi amorţit ca după anestezie. E o ironie aici, prietenii mă invidiază de regulă pentru că adorm instantaneu acolo unde pun capul. Doar că presiunea asta “trebuie să adorm… trebuie să adorm…” mă ţine treaz. Altfel, mi se pare firesc: sunt încă la început, nu sunt nici pe departe pe cât de obosit ar trebui să fiu pentru ca reprizele scurte să înceapă să funcţioneze.

Toată ziua am fost destul de lucid şi de activ, cu excepţia unor căscaturi copioase şi recurente. N-am mâncat mult, pentru că n-am simţit nevoia, mai mult fructe. Abia seara, pe la 22, m-a apucat o toropeală greu de stăpânit cu patul la îndemână. Am să ies să beau un ceai la Green Tea.

  1. sincer,ma atrage si pe mine trecerea la un astfel de program de somn.ideea este foarte tentanta ,mai ales pentru cei care duc lipsa de timp pentru a-si satisface exigentele in anumite activitati.am incercat sa caut pe net mai multe informatii legate de subiectul asta si am fost destul de dezamagit,se gasesc foarte putine informatii.De asemenea,ma mira ca somnul polifazic nu este inca un obiect de studiu si cercetare pentru oamenii de stiinta.Ideea este atat de proaspata si de originala,zic eu,incat te incarca cu un entuziasm exagerat atunci cand auzi prima oara de ea.Primul impuls este acela de a testa metoda dupa capul tau,ceea ce in majoritatea cazurilor ,presupun ca duce la esec.Chiar nu exista o mana de medici ,psihiatri,psihologi,sociologi care sa fie interesati cu adevarat de acest subiect ce are nevoie de studiu stiintific in profunzime?Este nemaipomenit de promitator si dintr-o dorinta mai mult sau mai putin naiva as vrea sa incerc si eu somnul polifazic.

  2. ok,m-am pripit 🙂 am gasit mai multe informatii pe net despre somnul polifazic pe masura ce interesul meu vis-a-vis de subiect a crescut.dar se pare ca inca e in faza embrionara si nu exista experimente stintiifice cu rezultate concludente sau metode viabile de aplicare.am mai gasit pe blogul lui steve pavlina (http://www.stevepavlina.com) informatii despre alte modalitati de programare a somnului,mai putin drastice decat uberman sau everyman.chiar mi-ai trezit curiozitatea,dragos.o sa incep sa ma interesez mai mult despre metode alternative de adaptare a somnului la ritmul vietii de astazi.

  3. De azi încep şi eu. De dimineaţă cred că fac o plimbare prin Mamaia (constănţean şi în vacanţă 🙂 ) până pe la 8, ca să fiu la 9 acasă pentru prima repriză de 30 min.

  4. Somnul de noapte, cea mai buna metoda de a imbunatati memoria.

    Specialistii au descoperit ca somnul de noapte are un impact puternic asupra felului in care creierul functioneaza in urmatoarea zi. Somnul consolideaza legaturile dintre celulele nervoase ale creierului, un aspect extrem de important in procesul de invatare si memorie.La studiu au participat mai multi voluntari, care fie si-au dezvoltat o noua deprindere, fie au vizionat anumite imagini pe care mai tarziu trebuia sa si le aminteasca. Sarcina legata de deprindere consta in incercarea de a urmari un punct care se misca pe un monitor, folosindu-se de un joystick. Cativa dintre participanti au avut voie sa se odihneasca opt ore, in timp ce altora nu le-a fost permis sa doarma deloc sau au avut la dispozitie foarte putin timp pentru a se odihni. A doua zi, specialistii le-au cerut acestora sa repete sarcina sau sa isi aminteasca imaginile vazute cu o zi in urma, in timp ce creierele lor erau analizate cu ajutorul imagisticii prin rezonanta magnetica functionala (fMRI). Cei care s-au odihnit opt ore au avut cele mai bune rezultate, iar acest lucru a putut fi observat in activitatea inregistrata in creier.”Rezultatele noastre arata ca perioada de somn ce urmeaza unei noi experiente poate ajuta la consolidarea si imbunatatirea efectelor pe care omul le-a dobandit din invatarea acelui lucru”, a declarat coordonatorul studiului, doctorul Sophie Schwartz. Doctorul Neil Stanley, specialist la Norfolk si Norwich University Hospital, a declarat: “Somnul nu este doar o pierdere de vreme, este o perioada foarte activa si avem nevoie de el pentru lucruri precum memoria sau invatarea. in timpul zilei primim informatii, iar in timpul noptii le sortam”, a explicat acesta.

    Potrivit unui studiu realizat in Anglia pe 4.000 de adulti, doar unul din cinci oameni reuseste sa doarma opt ore pe noapte.

    🙂

  5. I feel a trend coming… Sunt chestii pe care le admir la altii, dar care eu nu le-as face niciodata. Asta e una dintre ele, si astept cu nerabdare sa vad cum decurge povestea, si cati adepti o sa ai la sfarsitul ei 🙂

Leave a Reply