A patra n-a început bine – am dormit mai mult cu jumătate de oră noaptea, neplanificat, doar din snooze-ul deşteptătorului. Apoi am dormit în maşină înaintea unei întâlniri care avea loc la 10 (ora mea de trezire după repriza de dimineaţă) undeva pe centura Bucureştiului. Şi m-au trezit colegii veniţi la fix (eu credeam că întârzie 10 minute şi pusesem ceasul la şi zece). Am fost puţin fiară, dar am dat cu apă pe mine şi m-am mai îmblânzit. Overall, întâlnirea a decurs excelent, aşa că mi-a mai revenit şi mie buna dispoziţie.

După somnul de după-amiază, am luat-o spre Murighiol, cu gând să stau la Sfântu Gheorghe câteva zile (de unde scriu însemnarea acum, am găsit în sfârşit un Internet stabil, Orange-ul m-a făcut cu nervii…). Era şi un test – să văd cum se comportă orarul polifazic în concediu, adică taman în zilele când eu nu prea fac altceva decât să dorm ca şi cum ar veni sfârşitul lumii. Am ajuns pe la 8:30 la Murighiol şi, când ne-am urcat pe barcă, trecuse deja o oră de când ar fi trebuit să adorm (de condus, am condus fără probleme, am simţit doar o uşoară oboseală a ochilor, ca atunci când stai 12 ore cu ochii într-un monitor). Am dormit pe barca rapidă, cum n-am crezut că se poate dormi: chircit pe o banchetă mai mult îngustă decât lungă, în huruitul motorului şi zdruncinături verticale la la fiecare 5 minute.

Am rezistat apoi cu greu până la 1:30 şi, când m-am trezit la 4:30, eram zombie. Vreo 3 ore nu mi-am revenit nici cu duşurile suedeze, nici cu alergatul. Mă plimbam pe malul braţului Sf Gheorghe şi dormeam literalmente pe mine. Pe la 7 şi ceva mi-am mai revenit. Am remarcat că cel mai tare mă ţine în priză un calculator cu net, adică exact ce n-am avut aici până acum câteva ore (zilele astea, mi-a venit în repetate rânduri să arunc modemul Orange în baltă). Am dormit apoi pe plajă, asta a fost ok, dar după somnul de seară iar a început chinul căscatului fără oprire.

Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost la fel de chinuitoare, dar ziua a fost ok. Am mers la Mahmudia la lansarea unui proiect şi am dormit de prânz la Morena, o pensiune în Murighiol. Seara m-am întors la Sf. Gheorghe, unde a reînceput calvarul ochilor deschişi până la 1:30. La miezul nopţii am început să mă bărbieresc cu un aparat de ras cu lamă, chestie pe care n-am mai făcut-o de ani buni de zile. Lama nu era foarte bună şi, de frică să nu mă tai, m-am concentrat foarte tare şi asta m-a ţinut treaz încă o jumătate de oră.

Noaptea, însă, s-a produs dezastrul. După ce m-am trezit, creieraşul meu cel leneş l-a convins pe creierul cel disciplinat că ăsta e, totuşi, regim de exterminare şi că, pentru a recupera neregularităţile din zilele precedente, n-o fi foc dacă mai doarme, totuşi, o oră. Creieraşul cel mic şi rău l-a convins chiar pe creierul serios şi credul că 4:45 plus 1 egal 6:45, iar ăsta s-a lăsat prostit şi a pus ceasul aşa cum i-a dictat împieliţatul.

Eliberat, în sfârşit, de rigoarea jumătăţilor de oră, am visat copios şi m-am trezit mai odihnit. Dar n-a fost bine. La prânz, putoarea de creieraş şi-a băgat iar coada şi a negociat de vreo 3 ori o prelungire a somnului până când cea care încerca să mă trezească s-a lăsat păgubaşă. Am visat iar abundent, cum făcusem şi noaptea.

Cu totul, am dormit duminică 4 ore în plus. Cât o zi întreagă pe orarul meu de somn. Singurul lucru bun e că am înţeles că mă bucurasem prea repede după primele zile. Adaptarea, în cazul meu, nici nu începuse deja. Nu e deloc uşor, dar lucrurile au, totuşi, o logică.

Mi-e clar că reprizele mele de somn din timpul zilei nu sunt odihnitoare pentru că sunt prea scurte şi organismul refuză să accelereze intrarea în REM. Când a prins câteva reprize de lungă durată, am simţit cât de mult are nevoie de mai mult de una, două secvenţe REM pe zi (cât apucă în timpul celor 3 ore dormite noaptea). Dar când oboseala îl va forţa, va folosi şi reprizele scurte pe care i le pun la dispoziţie. Iar pentru asta trebuie să ştie că ele apar cu regularitate şi că sunt întrerupte cu aceeaşi regularitate. Sunt şi mai convins acum că drumul spre energie şi odihnă trece prin epuizare şi oboseală.

Şi că n-ar trebui să mai variez sub nici o formă orarul de somn pentru cel puţin prima lună. De ieri noapte, l-am devansat cu o oră (pentru că, totuşi, cei mai mulţi oameni pe care-i cunosc eu se culcă până la 12:30) şi am de gând să mă ţin cu dinţii de el.

Tags: polifazic, Sf Gheorghe