Poate să fie începutul de săptămână, dar iar am impresia că experimentul ăsta reuşeşte. După înfrângerea din weekend, luni şi marţi au trecut nesperat de uşor. În prima săptămână greu de trecut erau seara de dinaintea somnului principal şi dimineaţa (noaptea) de după. Serile de ieri şi alaltăieri n-am mai fost, totuşi, aproape deloc somnoros. Au rămas problematice primele ore după trezirea din somnul principal.
Noul orar pare să se înţeleagă mult mai bine cu mine. Nu mai trebuie să stau ca huhurezul până la 1:30 după ce lumea s-a culcat deja şi pot să-mi iau masa de prânz după şi nu înainte de somn (am observat că somnul imediat după masă e foarte puţin odihnitor). În plus, pot să dorm somnul de dimineaţă acasă, fără să fiu nevoit să plec prea târziu spre birou:
Tot de luni am mai introdus un element de disciplină. Înainte puneam ceasul să sune la 40 de minute după ce puneam capul pe pernă. Îmi dădeam 10 minute avans ca să adorm. Săptămâna asta pun ceasul la 30 de minute, iar de săptămâna viitoare sper să reuşesc să-l pun la 20 de minute (asta înseamnă să-mi iasă adormitul din clipa în care pun capul pe pernă).
Practic, în afară de somnolenţa primelor ore, mă simt odihnit şi sunt absolut funcţional cel puţin în perioada în care eram activ şi când dormeam monofazic. Fac asta cu 4,5 ore de somn pe zi, fără un strop de cofeină sau alte excitante.
Emi a luat o pauză săptămâna asta şi promite să reîncerce lunea viitoare. Bogdan, prietenul de la care am aflat acum doi ani de somnul polifazic şi care a şi experimentat atunci cu Ubermann, începe şi el tot luni.