În ultimele două săptămâni, am fost mai ocupat să-mi salvez pielea academică decât să salvez lumea şi am încercat să răstorn puţin priorităţile în viaţa mea. MaiMultVerde a trecut pe locul 2 şi facultatea şi-a reluat vremelnic întâietatea.

Nu mi-a fost uşor să fac asta, în condiţiile în care joi, pe 25 septembrie, organizăm primul nostru eveniment de strângere de fonduri, Gala Verde, pe care insistăm să-l producem singuri, ca să învăţăm de la bun început lecţiile acestei noi abordări de fundraising, foarte diferită de ce făceam noi până acum.

Mi-ar fi fost şi mai greu, aproape imposibil, dacă echipa MaiMultVerde nu şi-ar fi propus parcă să mă protejeze, adică să mă ţină cât mai departe de bucătăria, şontâcurile şi inevitabilele crize ale proiectului, ca să mă pot concentra pe subiecte mai terestre cum ar fi analitica sublimului sau ostentaţia genitaliilor lui Christos în Renaştere.

Am simţit, pentru prima dată în ultimii patru ani, că lucurile sunt sub control şi în absenţa mea, ceea ce, pentru un “power-junkie-control-freak” ca mine a fost o experienţă aproape Zen.

Povestea plicurilor

Dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare în această perioadă a fost felul în care au depăşit o situaţie de criză, provocată de Cargus, o companie de curierat. Invitaţiile pentru Gală au fost produse foarte târziu şi era esenţial ca ele să plece cât mai repede. Marţea trecută, oamenii mei au sunat la Cargus de dimineaţă şi au aşteptat o zi întreagă sosirea cuiva care să ridice invitaţiile. Personajul şi-a făcut apariţia pe seară, uşor tracasat de ceea ce i se cerea, şi a informat că livrarea urma să înceapă undeva în cursul zilei de miercuri.

Pentru cei care n-aţi mai avut de-a face cu firme de curierat, poate fi instructiv să aflaţi că, uneori, cea mai bună cale de a pierde ceva sau de a întârzia foarte mult o veste este de a o trimite prin curier. Pe lângă întârzierea inerentă traficului bucureştean, de multe ori trimiterile sunt livrate la cele mai fanteziste porţi şi intrări ale unei clădiri, astfel că, deşi diverse semnături certifică primirea, ele nu ajung, de fapt, niciodată în mâinile destinatarului.

Dacă livrarea începea abia miercuri la prânz, ne puteam aştepta ca primirea/rătăcirea invitaţiilor să întârzie până vineri sau chiar şi mai mult. A doua zi se anunţase ploaie, aşa că până şi traficul era contra noastră. Ai mei s-au sfătuit repede şi au hotărât pe loc să renunţe la curier.

A doua zi, s-au suit toţi pe biciclete (chiar şi Miruna, care-şi luase liber ca să-şi tragă sufletul după ultimul proiect) şi au livrat 200 de invitaţii în toate colţurile Bucureştiului. În vreme ce şoferii băteau darabana pe geamurile maşinilor aliniate bară la bară pe marile artere, profesioniştii de la MaiMultVerde, transformaţi peste noapte în comis-voiajori, tăiau oraşul în lung şi-n lat, asigurându-se că fiecare invitaţie ajunge acolo unde trebuie. Miercuri după-amiază, începuseră deja să sune telefoanele de confirmări.

Când mi-au spus ce-au făcut, am avut senzaţia plăcută că muncesc acolo unde trebuie şi cu cine trebuie. E o descoperire pe care o doresc oricui.

Pe blogul ei, cealaltă Mirună povesteşte cum s-a văzut experienţa din spatele ghidonului.

Tags: cargus, confirmari, curier, curierat, gala verde, invitatii, livrari, maimultverde, miruna cugler, miruna ralea, pipera