Vorbeam azi cu Răzvan, care pare hotărât să nu urmeze nicio facultate, cel puţin nu în România. M-am surprins dezarmat de punerea faţă în faţă cu aceeaşi atitudine pe care o aveam şi eu la vârsta lui – no offence, nu vreau să zic că m-am maturizat, doar că, între timp, mi-am schimbat părerea. E doar o chestiune de părere, nu cred că există un argument definitiv care poate convinge pe cineva să facă o facultate în România.
Zilele astea am reluat cursurile şi am redescoperit motivul pentru care merg eu la facultate: dacă depăşesc bariera de limbaj (cei mai mulţi profi vorbesc aşa cum scriau prin anii ’80), monotonia prezentărilor, absenţa charismei şi lipsa de relevanţă a subiectelor, cursurile sunt un excelent prilej de smerenie. Nu e o ironie, vorbesc serios.
Eu unul îmi doresc o diplomă pentru că vreau să urmez un master în Creative Writing şi am nevoie să fiu licenţiat în ceva. Ce anume studiez mă interesează cam în aceeaşi măsură în care mă preocup de alegerea unei companii aeriene atunci când zbor undeva. Când m-am reînscris la facultate, mi-am spus:
“Să nu te aştepţi să-ţi placă! O să te plictiseşti groaznic, o să te înfurii de câteva ori, o să ţi se pară că pierzi timpul, o să ai chiar senzaţia că cineva îşi bate joc de tine şi o să vrei să laşi totul baltă de nenumărate ori. Dar ai să te stăpâneşti! Pentru că nu eşti aici ca să-ţi placă ceva, eşti aici ca să termini o facultate.”
Şi aşa a şi fost. Au fost şi momente frumoase, au fost şi cursuri de care-mi amintesc cu plăcere. Sper să mai fie unul, două şi anul ăsta. Dar de cele mai multe ori când merg la facultate, o fac strângând din dinţi. “Încă un pic şi-ai terminat, nu mai e mult…”
Tocmai de aceea, cu fiecare examen luat, am simţit că ceva trainic s-a aşezat în mine. Nu cunoştinţele şi nici priceperea pe care facultatea se laudă că ţi le transmite. Ci o putere nebănuită de a răbda în vederea atingerii unui ţel. Delaying gratification, cum ar zice Daniel Goleman.
Pentru cele mai multe lucruri pe care le-am obţinut până acum în viaţă am fost nevoit să muncesc ca un nebun, să alerg, să lupt, să mă zbat. Pentru a termina o facultate, nu trebuie să fac altceva decât să rabd. Performanţa în învăţământul superior românesc stă mai degrabă în inacţiune şi în amânarea indefinită a unei decizii.
“Nici azi n-am să renunţ la facultate. Poate mâine, poate poimâine, dar azi am să strâng din dinţi, am să mai citesc ceva care nu mai interesează pe nimeni şi am să merg la cursuri să mă mai plictisesc puţin.”
Din cauza asta mă simt dezarmat în faţa lui Răzvan. Cum să-i explic, fără să creadă c-am înnebunit de tot, că plictisul e născător de smerenie şi că, tocmai prin cultivarea acestei smerenii, învăţământul superior românesc îşi atinge, de fapt, ţinta? N-am cum…
Modul tau de a gandi incearca sa acopere frustrarea ca te afli la a treia incercare de a face o facultate. Eu am terminat si BA si MA in Romania si momentan fac PhD in SUA. Modul tau de a generaliza propria experienta mi se pare hazardat. Iar baiatul asta Razvan ar face bine sa ceara sfaturi cuiva care reuseste sa treaca de anul II de facultate fara sa abandoneze. De la tine eventual invata cum e sa fii “rebel fara cauza”
in mare parte adevarat. insa la unele facultati (spre ex FJSC, unde predau si eu) lucrurile se misca intr-un sens pozitiv si destul de rapid.se schimba structura programelor la diverse discipline, se investeste din ce in ce mai mult in aparatura si echipamente hard&soft pentru laboratoare, jumatate dintre cadrele didactice din facultate au o medie de varsta de 35 ani…si acum vizavi de partea cu `ce invatam?`. fiecare invata in functie de cat de motivat si interesat este.
@andrei, ptr conformitate, mă aflu la a patra 🙂
Tre sa ai ceva curaj ca sa te lasi de facultate si dupa aia sa mergi din nou tot acolo… Na ca eu am terminat. Si ce folos? Dupa 6 ani de facultate am ajuns la master in aceeasi facultate. :)) Si ce? Merg la cursuri unde mai vezi tot felu de ciudati si pe langa plictiseala te mai si amuzi…macar ai ce sa critici dupa aia. Daca ar fi totul atat de perfect in Bucuresti, am mai avea ce discuta? (sa tinem cont ca aici doar se critica si se sapa unii pe altii 😉 )
Importanta este atitudinea profesorului. Imi aduc aminte de profa de fizica ( din liceu) care era cea mai dura , dar cand intra in clasa te facea s-o asculti cu atentie. Cand intra in clasa nu incepea cu “ce-ati prefatit ptr azi, sau “dam lucrare de control”, incepea cu o mica povestioara interesanta. Da, mentalitatea.
Eu fac Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (Cluj) din plăcere(NU pentru diplomă)…deci nu m-am înscris aici pentru avea un viitor strălucit în domeniu(diplomat, comisar european).
Vroiam să văd mai mult mediul studenţesc şi mai puţin pe cel academic.
Cei drept că la noi facultatea e o fabrică. Dacă eşti băiat deştept şi descurcăreţ iei şi doctoratu. Sunt sigur că peste alţi 20 ajungi şi Doctor honoris causa (aici trebuie să şti sub ce coadă să pupi).
În rest profesori senili cu materie expirată…..seminarişti plictisiţi, proiecte idioate pentru un sfântu cinciu inexistentu şi diplome trase la xerox de secretara isterică.
Amin!
Eu cred ca “baiatu’ asta Razvan”… stie ce vrea si are niste prioritati foarte bine definite. Putini oameni sunt asa… si din pacate, asta nu prea inveti la scoala. Despre ce iti ofera sau ce nu-ti ofera facultatea, multe de spus, putine de facut. Oricum, interesant punctul tau de vedere Dragos. Nu m-am gandit niciodata la facultate ca la o metoda de a capata smerenie… interesant! Foarte interesant! Un lucru e clar: facultatea ne invata ceva. Poate nu meserie, poate nu ceea ce vroiam cand am dat acolo, dar… fara indoiala ne invata ceva: eu cred ca ne invata lucruri despre noi; despre propria persoana.
@andrei: posibil sa fie frustrat saracu’ Bucurenci, ca doar il asalteaza presa si lumina reflectoarelor… E bine ca sunt oameni multumiti si impacati cu sine, lipsiti de frustrari, care tre sa scrie 4 titluri academice in 2 randuri de comentariu ca sa poata dormi noaptea. 🙂
Ma bucur ca te-am pus pe ganduri si apreciez foarte mult ceea ce ai scris. Dar chiar nu ai de ce sa te simti dezarmat
Eu am descoperit destul de tanar fiind, care este stilul meu de invatare si apoi foarte rapid mi-am dat seama ce vreau sa fac in viata. Stilul meu de invatare este unul foarte practic, trebuie sa vad cu ochii mei, sa ating cu mana mea ca sa cred si ca sa invat. Apoi mi-am dat seama ca am multe idei pe care vreau sa le pun in practica si incet dar sigur descopar si energia de a face acest lucru.
Daca diploma este reperul ca ai incheiat cu succes o facultate pentru mine reperele succesului sunt simple: fac lucruri valoroase pentru altii si pentru mine, sunt foarte fericit cu ceea ce fac si ma bucur enorm cand merg la “munca”, am dezvoltat si dezvolt proiecte care imi asigura o independenta financiara si profesionala mare si din ce in ce mai mare si in plus nu ma simt cu nimic inferior unor persoane cu educatie superioara din contra pot purta o conversatie chiar interesanta cu multi oameni.
Pe de alta parte inteleg si respect optiunea oamenilor de a face o facultate, si cred “secretul” este sa acceptam ca valoare nu vine de a gata ci ca urmare a vointei de a face ceva cu informatiile pe care le primesti.
In ceea ce priveste scoala romaneasca eu am fost foarte dezamagit de educatia din perioada claselor 1 – 12 pentru ca m-a invatat mai mult despre: lipsa de fair play (prin copiere in principal), despre lipsa de responsabilitate (prin faptul ca orice regula era negociabila), despre mediocritate (era important sa iei 5-ul ala sa treci). Marele meu noroc a fost sa ajung la liceul Cosbuc din Bucuresti unde am dat peste niste oameni geniali care m-au facut sa inteleg cat de important este sa aleg un drum pe care ma simt comfortabil si sa-mi asum responsabilitatea decizilor pe care le iau.
Multe de zi… 🙂
am tot strans din dinti in liceu spunandu-mi ca ‘lasa, la facultate o sa fie mai bine, o sa am senzatia ca evoluez, voi avea un minim sentiment al utilitatii cunostintelor acumulate’, si tot asa…lucrurile s-au dovedit a nu fi intocmai cum m-am asteptat, ba din contra: pot sa constat zi de zi cat de ridicola e situatia, urmez o facultate pe care singura mi-am ales-o si pentru care singura m-am zbatut si tot nu simt acel ceva ce te face sa te trezesti motivat, in fiecare dimineata, fara sa te intrebi ‘de ce?’ si ‘ce caut eu aici? in loc sa fac altceva’ asa ca, in continuare, mult strans din dinti si rabdare…
Mie mi-a placut mult in facultate, majoritatea cursurilor erau interesante, chiar si cele care dpdv practic sunt inutile gen latina sau franceza veche (interesant sa vezi schimbarile treptate dintr-o limba in alta pâna nu mai seamana deloc).
Experienta ta seamana însa mai degraba cu un exercitiu de “ascultare” monastica si de rabdare. Chiar nu e nimic interesant la cursuri? Sau te plictisesti prea repede de orice?
Razvan sa dea la arhitectura la “Mincu” :))) si dupa ce face 6 ani sa dea la master, la admitere o sa aiba un examen-inerviu, poate acelas profesor din anul 1 de facultate, care o sa-i spuna ca facultatea nu-si propune sa va faca arhitecti. Omul are dreptate, o facultate ar trebui sa te invete sa te descurci singur, cel putin sa fii capabil sa te angajezi intr-un domeniu care-ti place. Sa nu faci politehnica sau drept si sa fii desenator ACAD.
@bucurenci
De ce ai face 4 facultati? E ca si cum te-ai insura de 4 ori. Intr-o facultate iti pierzi destul de multe ore din destul de multi ani dintr-un numar destul de limitat de care dispui intr-o viata.
Inteleg ca poti sa gresesti prima data. Hai sa zicem si a doua oara. Dar daca incepi sa te gandesti la a treia ar trebui sa iti dai seama ca oricum o sa faci o alegere gresita si sa nu te mai insori. Alegi relatiile de o noapte, pana la maxim 2 luni, cum sunt diferitele cursuri de pe aici sau de pe afara. Daca te razgandesti poti sa gasesti imediat altul. Nu trebuie sa astepti cativa ani pana se termina.
Deci intrebarea mea, ca era o intrebare: de ce a patra? 🙂
@andrei, ptr conformitate, mă aflu la a patra 🙂
@bucurenci
Mea culpa, probabil de cand nu ti-am mai vizitat blogul, ai mai renuntat la una din ele. Bafta la a 4-a, sa fie cu noroc.
@Paul Olteanu
Ce spui tu reflecta perfect societatea romaneasca de la inceputul sec. XXI, cu valori rasturnate, in care e mai important sa te “asalteze presa si lumina reflectoarelor” decat sa fii un intelectual cu pedigree.
Si esti convins ca masterul in creative writing pe care vrei sa urmezi ti se va potrivi? Poti omori “pretutindarul” din tine si sa te asezi la casa ta, la masterul tau, iar un an de zile sa nu faci altceva decat sa te concentrezi asupra scrisului? Poate si tu esti, la fel ca Razvan – pe care il cunosc foarte bine, deci vorbesc in cunostinta de cauza – o persoana care pur si simplu nu poate fi inregimentata cu folos in canoanele scolii, indiferent ce scoala va fi fiind ea. Eu am studiat un an la una din cele mai prestigioase scoli din lume; e o diferenta fantastica fata de Romania, dar sunt convins ca un tip ca Razvan ar fi carcotit din plin chiar si acolo.
I`m speechless! Sunt in primul an de facultate si vad ca entuziasmul unui nou inceput ma cam paraseste fara nerusinare pe zi ce trece . Eram foarte fericita crezand ca poate la fac va fi “super cool ” si voi putea in sfarsit sa simt ca fac ceva util, care sa-mi placa si mie …nu e deloc asa! poate e un pic prea devreme sa-mi dau cu parerea, tinand cont ca au trecut abia 4 sapt, dar …. e ingrozitor de boring la cursurile astea !
Eu cel putin asa cred…profesorii din Romania, cel putin de la “facultatile cu pretentii ” sufera de sindromul renumelui , sufera de ei insisi …si au asa un talent nemarginit sa ne sperie in ultimul hal , sa ne faca sa ne dorim sa fugim oriunde in lumea asta si sa lasam Romania in ignoranta ei.
Eu credeam ca la facultate oamenii sunt mai open-minded decat la liceu…dar se vede ca erau doar visuri …
Si intr-adevar…noi, studentii, suntem doar niste masini de scris si de memorat un conglomerat de informatii inutile , a caror utilitate este aproape nula in dezvoltarea unei cariere .
SI inca ceva ….la Univ Buc. avem forma de guvernamant : GERONTOCRATIA…. numai profi`care mai au putin si pleaca cu picioarele inainte din facultate , care nu exprima nimic cand vorbesc in fata unui auditoriu, care pur si simplu (daca mi-e permis sa spun asa) sunt DESUETI =)) .
Sunt extrem de revoltata si probabil voi ramane asha …ca nimeni nu face nimic sa trezeasca sistemul asta din “somnul de veci ” .
ai gresit facultatea si universitatea…cred…ACE, Politehnica, Universitate, probabil si Drept cu Medicina, toate au schelete ambulante, “plafonate la un anumit nivel”. Desi la pensie, trag cu dintii sa mai stea un an doi pe acolo, sa le mai trosneasca oasele pline cu sare. Mai mult, mai merg si pe la alte facultati se predea diverse materii, care nu au nici cea mai mica treaba. Am avut “vizitatori-mosi” de la aceste minunate facultati, mi-e groaza daca imi aduc aminte… Noroc ca am avut parte si de ceva caterinca cu unii asistenti-proaspat absolventi, care mai au chef de caterinca si vor sa scoata ceva nou pe aici.
Te compatimesc FeDrA
@Florin, când am dat admitere, tata m-a rugat să dau şi la Ştiinţe Politice pentru că se temea că o să scriu prostii la examen şi n-o să intru la Filosofie, unde voiam eu. Am dat la ambele şi, pentru că am intrat al doilea la Ştiinţe Politice, am zis să încerc s-o fac şi pe asta în paralel.
În anul II am fost recrutat de British Council pentru un post full-time care nu mai îmi lăsa timp de cursuri la zi, aşa că am abandonat şi Filosofia şi Ştiinţele Politice. La British Council exista o schemă de finanţare pentru angajaţi şi, cu ajutorul ei, m-am înscris la un BA în Filosofie oferit la distanţă de University of London. Am urmat şi acolo doi ani, dar, când am plecat de la British Council la Salvaţi Delta, am pierdut şi finanţarea pentru educaţia la distanţă.
Probabil că nu m-aş mai fi apucat niciodată de facultate dacă nu m-ar fi interesat MA-ul ăsta în Creative Writing (şi nu, Corina, nu e vorba să stau un an pe bară, e ceva destul de flexibil, cu câteva perioade rezidenţiale). Acum, că mi-am fixat o ţintă, nu mi se mai pare dificil să termin o facultate, pentru că acum diploma asta are, în sfârşit o semnificaţie.
Aşa s-au făcut patru. Că lucrurile sunt diferite faţă de primele trei o dovedeşte şi faptul că am ajuns, în premieră, în anul terminal. Şi că mi-am fixat deja şi tema pentru licenţă. Ştii cum se zice: primii zece ani sunt grei, pân-ajungi în anu 3… În cazul meu, chiar aşa a fost 🙂
@bucurenci
Slava Domnului ca s-a inventat facultatea de 3 ani, altfel nu te vedeam in clar, zau asa…
Beton. 🙂 Eu am facut doar una dar nici la aia nu m-am dus decat in primul an la cursuri ca ma plictiseam rau de tot. De terminat am terminat-o si fix in 5 ani in cat se termina. Am avut si noroc ca atunci nu era prezenta obligatorie la cursuri. Dupa aia mediul academic m-a pierdut in totalitate. A, de fapt m-am inscris la un master ca ma batea la cap un prof sa fac un doctorat (cu tot cu masterul corespunzator) dar dupa primul curs mi-am adus aminte de ce ajunsesem sa ma duc doar la examene in facultate. Si nu m-au mai vazut. Cel mai frumos lucru este ca diploma de la facultate mi-am luat-o abia dupa 3 ani ca imi trebuia sa ma inscriu la master. Unde e si acum daca nu au aruncat-o aia. 🙂
Cu smerenia sunt foarte de acord. Oamenii trebuie sa inteleaga bine de tot treaba asta. O problema mai mare decat deficitul comercial e deficitul de modestie. Pe care multi o predica dar foarte putini sunt adepti credinciosi 🙂
Bucurenci: E bine ca esti foarte mandru ca ai reusit sa ajungi in ultimul an, dar, in general, oamenilor aplecati spre studiu aprofundat nu li se pare o corvoada sa termine studiile, nici chiar in universitatile romanesti. Iar motivele pentru care nu ai terminat celelalte facultati suna putin a incercare de dezvinovatire (sunt oameni care isi termina studiile facand in acelasi timp mult mai multe decat ai enumerat tu). Asta nu inseamna ca esti un paria: la urma urmei, nu e obligatoriu sa ai studii universitare, dar mi se pare mai corect sa-ti asumi pur si simplu deciziile si nu sa adopti scuza conjucturilor.
V.Vicos: XEROX® este marca inregistrata; aparatul la care faci tu referire se numeste copiator. Chiar si in cazul in care este un copiator produs de XEROX, corect se indica scriind “XEROX” si nu cu litere mici.
unde vrei sa faci MA ?
Daca ma gandesc bine, si eu am trecut prin 4 universitati ca sa termin o facultate, in 4 tari diferite – and loved every part of it!! Am inceput in State, m-am transferat in Canada, am hotarat ca nu am bani sa platesc (si nu vreau sa ma ingrop in datorii prin tari straine) si m-am intors in Ro – apoi Erasmus in Franta.
Am absolvit facultatea la care preda Matei – servus!.. macar pentru Matei sa faci facultatea aia, hehe – Mai in gluma, mai in serios, bravo Bucurenci pentru scopul pe care ti l-ai propus (MA) si pentru faptul ca nu lasi o diploma sa-ti stea in cale. De curiozitate – de ce facultate te-ai apucat?
Cat despre Razvan, m-am uitat un pic pe blogul lui si scrie foarte bine, pare ca are un plan de back-up (a se citi non-school) and he’ll be just fine!
Si eu am fost un pic dezamagita de facultate la sfarsitul primului an, cred ca ce m-a salvat a fost Erasmusul din anul 3 – recomand tuturor experienta asta. Nu am fost niciodata stralucita la scoala, insa tot timpul am reusit sa iau ce-i mai fain din cursuri + sfaturi de la profii care mi-au placut, sa ma imprietenesc cu colegii de facultate (care sa ma ajute atat in viata personala, cat si cu sfaturi in viata profesionala) si sa mai plec si in prin alte tari – pe banii altora (aka Erasmus). So, pentru mine e a win-win situation, as mai vrea o tura de facultate, desi ma tem ca am “crescut” deja, time for some real world (aka job), iar la anul sa aplic la master.
No, toate bune – stie cineva master fain pe comunicare la Cluj?:)
In primul rand, cel mai important lucru care ar trebui constientizat de catre unii dintre noi, este ca scoala este un rau absolut necesar, de la a invata a scrie si a socoti in clasele primare pana la conditia absolvirii unei facultati pentru a urma un MA. 😛 Facultatea in mod clar nu mai reprezinta baza unei viitoare cariere de succes … din pacate pentru noi, romanii, ci doar conditia unei angajari, de unde, poate, am putea reusi sa ne facem loc, muncind pe branci, catre o asemenea cariera. Aviz amatorilor!
Am un teanc impresionant de diplome acasa, intr-un sertar (obtinute atat in Romania, cat si in strainatate)… mandria familiei… si doar atat. Pot doar sa spun, ca sunt printre putinele persoane deosebit de norocoase care nu si-au gresit profesia… si am continuat ceea ce am “invatat” la facultate si MA doar pentru ca-mi place. Dar asta, pentru ca printre cei care mi-au semnat unele diplome din teanc, au fost profesori, in deplinatatea semnificatiei acestui termen, care ne-au invatat ce inseamna responsabilitate, respect si sa regasim in cursurile noastre placerea de a studia. Ehe, vremuri …
N.B: Acesti profesori predau doar la universitati cu nume mari din strainatate si nu i-am vazut niciodata citind din hartii sau consultandu-si cartile publicate, cum e moda pe aici.
Apropos, am avut nenorocul sa intalnesc o mare doamna profesoara doctor dintr-un centru universitar cu traditie in RO … care in timpul unui seminar si-a contrazis o mica parte din “teza” de doctorat :)) Bineinteles, ca cei care am sesizat greseala si i-am atras atentia am fost dusi in fata prodecanului pentru comportament neadecvat si contrazicerea cu obraznicie a doamnei doctor. Am scapat doar cu avertisment… dar aceasta “sesizare” ne-a urmarit mult timp. Ca ai nostri dupa ce ca au o doza mare de prostie, mai sunt si razbunatori. Daca tratam problema cu “smerenie”…. poate se termina mai frumos :))
Deci la ce bun sa mai faci scoala in Romania??? Razvan are mare dreptate si poate ca in maturitatea lui copilaroasa, candva, undeva, poate va incepe vreo facultate… sa speram ca ceea ce ii place :), altfel refuzul de acum nu-i va aduce nimic bun pe viitor.
razvan e dragut :))
O intamplare ciudata: am decis sa luam pe cineva la birou care sa faca curat. Foarte tare doamna Cati insa a zis ceva la un moment dat care m-a pus serios pe ganduri: “nu trebuie sa te obosesti tu cu chestii de astea [n.red. facut curat] ca de asta ai facut o facultate sa faci lucruri mai serioase”. Gandul: se pare ca traim intr-o societate la care modelele sunt niste proceses si nu exemple personale. Eu sunt fanul exemplelor personale caci sunt mult mai dinamice si incurajeaza la mai mult si sper la mai bine, in timp ce procesele tind sa “get stuck in time”…
Nu am prea inteles distinctia dintre “procese” si “exemple personale”. Poate vrei sa ne detaliezi.
Proces = o facultate care dureaza cel putin trei ani, apoi un master, apoi un doctorat, etc
Exemple personale = oameni care reusesc performante aparent surprinzatoare si care sunt considerati de un numar mare de oameni ca fiind de succes, oameni de urmat (dupa mine sunt oameni ca: Barack Obama, Richard Branson, Nadia Comanesci si lista poate fi foarte lunga)
Asa, si cum ajung “procesele” sa fie “stuck in time”?
vrei MA sau MFA? care corespunde m bine cu ceea ce astepti tu de la un program de CW?
ceea ce spui despre facultate ca prilej pt smerenie poate sa le para unora o formulare gen ‘strugurii sunt amari’ – dar cred ca e valabil ceea ce spui tu. in plus, cel putin pt mine, asta ma poate face sa citesc mult m mult pe cont propriu, daca nu sunt satisfacut de ceea ce-mi da proful. asa, ca sa-i fac in ciuda 🙂 desi m-as simti mult m bine daca as avea pers cu care sa discut despre lucrurile pe care le citesc.
poate asta vine si din faptul ca nu prea se promoveaza o cultura a dialogului – m ales la nivel universitar. si ca e un fel de neincredere cand vine cineva si spune ‘ceea ce vom face noi la curs e sa citim impreuna niste texte si sa povestim despre ele, poate si sa scriem niste lucruri despre ele’. si ca lumea nici nu se prea pricepe sa faca dialoguri bune – de obicei, fiecare crede ca anume el e cel care are dreptate / detine adevarul in ultima instanta. in fine, nu stiu, cam asta a fost experienta mea, dar f rar am avut parte de un dialog pe bune in facultate. desi tocmai pt asta venisem acolo.
Cursuri de umplutura, profesori care predau dupa niste foi vechi de mai bine de 10 ani, prea preocupati de propria lor persoana pentru a se cobori la nivelul muritorilor din banci, goana dupa note mari…cam asta inseamna facultate. Dupa prima luna de facultate m-am gandid ca poate am facut o greseala, ca mai bine as renunta si as cauta sa fac ceva care ma pasioneaza cu adevarat. Iar acum sunt in anul III si ma gandesc ca daca tot m-am chinuit atata timp mai astept un pic si scap si dupa aceea cine stie. Poate o sa imi foloseasca si o diploma de specialist in studii europene ( oare ce o fi insemnand asta? dupa trei ani inca nu mi-am dat seama. hihi ) la ceva.
Foarte interesanta perspectiva ta:”plictisul e născător de smerenie şi că, tocmai prin cultivarea acestei smerenii, învăţământul superior românesc îşi atinge, de fapt, ţinta?”.Nu imi plac intrebarile de genul”ce iesi dupa ce termini facultatea X?sau cele care fac referire la “meseria banoasa”pe care o sa o gasesc dupa ce termin facultatea Y.Sunt studenta in anul 1,si vreau sa fiu optimista.Pana acum imi place ceea ce am vazut,cu mici exceptii,dar trebuie sa recunosc ca am mai multe asteptari de la cei care vin in fata noastra la catedra.Il cunosc pe Razvan(nu personal) si ii admir curajul pt decizia pe care a luat-o.Sunt multe persoane care au o facutate sau chiar mai multe,si nu au reusit sa faca ce a facut el.S-au complacut in anumite situatii,pentru a urma un drum deja batatorit,fara sa aiba satisfactia interioara care radiaza,pur si simplu,la razvan.Se vede ca tot ceea ce face,ii face foarte multa placere.Vrem tot mai multe diplome,chiar daca competentele noastre lasa mult de dorit.Mai am momente in care ma gandesc la ce as putea sa fac,la ce as vrea sa fac,dar nu gasesc niciun raspuns clar si ma simt mica atunci cand vad un CV(cum e cel al Corinei)sau oameni ca Razvan care stiu atat de bine ce vor.Dar imi place sa cred ca sunt inca la inceput…Oricum,a 4-a incercare sa fie una cu succes!
Nu exista nici o facultate perfecta, asa cum nu exista nici una complet idioata si plictisitoare. Daca alegi un prof care-ti place si incepi sa descoperi singur, o sa te lasi sedus de anumite “materii”. De ce nu incerci geografia (un master)? Se calcheaza cumva pe preocuparile tale. Sau managementul mediului?
Nasol e că ne speriem repede şi avem o aciditate a spiritului de te sperii. Adică facem un semestru, ne apucăm de muncă şi brusc nu mai e bună de nimic facultatea, ne blazăm, dăm la Ştiri şi-i scuipăm pe profesori că vor bani. Generalizări de care se poate scăpa dacă mergi la facultate şi înveţi cum să le eviţi în argumentarea opiniilor.
Răzvan are o atitudine asemănătoare cu a mea despre creditul la bancă. Adică aş vrea, dar nu în România şi generalizez spunînd că toate băncile fură şi de fapt nu te ajută dezinteresat, doar aşa, că eşti tu tînăr.
Le spun mereu studenţilor: facultatea nu-ţi dă mare lucru, important e să iei tu ce-ţi trebuie din ea, să foloseşti timpul ăla pentru a citi, pentru a descoperi oameni interesanţi, pentru a face proiecte şi mai ales pentru a scrie. Pe urmă devii copy sau exec şi s-a duc cu creativitatea.
Eu am reusit sa ajung in anul 4. In primul an, m-a abordat o veche prietena pe culoar si m-a intrebat : ” Ce caut aici? Eu te-am avertizat, trebui asa ramai la Cluj. O sa regreti toata viata.” Si am intrebat timid: ”DE Ce?” Raspuns : ”Pentru ca profesorii astia iti baga o teapa in fund in anul 1 si ti-o indeasa pana in anul 5.”
Ei, bine a avut dreptate. Facultatea noastra este un mod de a-ti educa nervii, ca sa poti sa ai rabdare , atunci cand te freaca 100 de oameni in farmacie pe zi, ca vor ceva pt raceala…nu stiu ce …si trebuie sa le dai.
La noi, nu exista Erasmus si facultatea se termina in luna octombrie, astfel incat sa fie siguri ca numai poti sa te inscrii la nici un master, decat la ce vor ei.
Mereu cand ma intalnesc cu Razvan, ii spun : ” Mai am 2 ani si apoi ma apuc sa fac ce vreau!” De ce trebuie sa astept 2 ani? Pentru ca nu am forta sa ma las de ea, mie imi place cu teapa in fund probabil 😛
“Proces = o facultate care dureaza cel putin trei ani, apoi un master, apoi un doctorat, etc
Exemple personale = oameni care reusesc performante aparent surprinzatoare si care sunt considerati de un numar mare de oameni ca fiind de succes, oameni de urmat (dupa mine sunt oameni ca: Barack Obama, Richard Branson, Nadia Comanesci si lista poate fi foarte lunga)”
@Razvan
Obama a facut vreo 2 facultati, la Columbia si Harvard. Habar nu ai despre ce vorbesti si folosesti tot felul de termeni vrand sa fii spiritual dar nestiind nici macar suprafata, ce sa mai zic de esenta.
Bucurenci, pune ma mana pe carte si nu mai cauta motive sa o lalai … ce dracu’, mai ai putin si poti discuta de la egal la egal cu alti licentiati, ca Ciutacu sau Elena Basescu. Hai bafta la examene !
Народ в таких вот случаях так говорит – Ахи да охи не дадут подмоги. 🙂