A circulat mai demult o întrebare scornită de Manafu: cu ce blogger ţi-ar plăcea să semeni?
Cu întârziere, răspund şi eu. Mi-ar plăcea:
- să am talentul cu care Tolo pune în scris nu doar întâmplări şi idei, ci mai ales emoţii (nu m-a interesat niciodată sportul, dar i-am devorat însemnările de la JO 2008)
- să am gustul pentru absurd al lui Exarhu ori măcar concizia şfichiuitoare cu care Simona Tache îşi scrie jurnalul de cazarmă.
- să reuşesc să fiu mereu la fel de pertinent ca Petreanu
- să am umorul şi căldura celor trei Bădică
- să fiu la fel de tonic ca Manafu şi ca Bobby Voicu, care scriu fără se enerveze, fără să facă băşcălie, fără să-şi pună poalele-n cap (şi care nu-şi pierd cititorii în ciuda tuturor acestor defecte)
- să scriu cu uşurinţa cu care scrie Cabral (nu mai ştiu, după Lucian Mândruţă, pe altcineva care să scrie la fel de facil şi cu la fel de mult miez şi umor)
blogul pana la urma te defineste, e viata ta. daca vrei sa copiezi prost,din punctul meu de vedere, esti un mare ratat. in toata treaba asta sta originalitatea, simplitatea si peste toate esenta.
fiecare avem un guru blogăraru, tatăl-taţilor…depinde unde se află.