Eu nu cred că PNL a vrut cu adevărat să intre la guvernare. Pentru că suntem în recesiune, iar cabinetul care se formează acum este unul de sacrificiu. Românii nu ştiu multe şi judecă laolaltă şi contextul global şi actul guvernării.
Cred că la asta s-a gândit şi Traian Băsescu când a renunţat la ideea unui guvern PD-L minoritar. Ar fi însemnat ca PD-L să preia cu totul reculul electoral pe care-l va provoca guvernarea pe timp de criză. Aşa, speră ca efectul să difuzeze. Deşi tare mă tem că tinicheaua cu refacerea FSN li se va prinde foarte bine de coadă, iar diferenţiatorul pe care PD-L şi l-a construit cu multă migală în toţi anii ăştia se va estompa până la dispariţie. Iar românii vor da vina pe noul FSN pentru toate neajunsurile recesiunii.
Strategia PNL de a nu renunţa la condiţia impunerii prim-ministrului mi s-a părut foarte tare. Cum vii tu, al treilea clasat partid la alegeri, cu pretenţia să dai prim-ministrul? Foarte simplu. E un caz de tupeu “win-win”. Dacă Tăriceanu rămânea prim-ministru, îi creştea cota fie şi numai pentru că asta ar fi însemnat cea mai ruşinoasă înfrângere a lui Traian Băsescu în războiul orgoliilor care a măcinat 4 ani Alianţa D.A. După 8 ani de guvernare liberală, nici nu mai conta dacă pierdea alegerile cu mai puţin decât în 2008. Dacă trece acum în Opoziţie şi absolut toţi cei care l-au criticat trec la guvernare, îi creşte şi mai mult cota. Pentru că, din păcate, nici specialistul-minune adus de PD-L, nici politicile sociale ale PSD nu îi vor ajuta pe români s-o ducă mai bine în perioada care urmează. Îi vor ajuta, poate, s-o ducă mai puţin rău, dar, repet, românii n-au gust pentru nuanţe şi pentru judecăţi contextuale.
Pe cât punem pariu că, la vară sau peste un an, o să-i auzim pe liberali bătându-le obrazul colegilor de Parlament: “Vedeţi, dacă nu ne-aţi lăsat pe noi să numim prim-ministrul?… Noi am avut toată bunăvoinţa…”
Cred că niciunul din partide nu și-ar fi dorit să intre la guvernare ci ar fi preferat opoziția, poziție care îi va permite oricărui partid să comenteze orice, oricum, oricât, sub aripa crizei.
Pe de altă parte, PDL își dorește să intre la guvernare tocmai pentru a dovedi că nu este doar un partid de mâna a doua, iar PSD e obișnuit să meargă pe burtă și să se facă a ploaie oricât de greu le-ar merge românilor. În rest, toate bune și frumoase. UDMR…aaah…come on! nu au auzit că e frig în Harghita? Părerea mea.
Cred ca e cea mai corcta varianta despre cum a gandit PNL cand a ales ca e mai bine-n vremurile astea sa fie in opozitie.
Cei care deplang acum soarta PDL ar trebui sa se gandeasca la faptul ca acest partid are acum, pentru prima oara, ocazia sa GUVERNEZE. E un lucru total nou pentru un partid care pana acum doar a mimat guvernarea si a cautat mereu sa scape de responsabilitati, pasandu-le in carca altora. Ei bine, dupa ce a criticat pe toata lumea, ca nu stie, ca nu poate sa guverneze, iata ca acum a venit timpul ca maretul si harnicul PDL sa demonstreze cu adevarat ce poate. Gata cu gargara. La treaba, baieti, sa vedem ce putei. Daca puteti…
Cat priveste teza de acum a PDL, ca noi am vrut cu liberalii, dar ei n-au vrut, asa ca suntem obligati sa ne “sacrificam”, aliindu-ne cu PSD… Ma baieti, chiar aveti impresia ca ne fraieriti cu povestile astea???
Recomand tuturor celor ce cred ca Romania ar fi intr-o situatie “dramatica” din punct de vedere econimic acest exceptional articol: http://www.zf.ro/opinii/este-romania-in-recesiune-3654642