Puţină lume mai ştie azi că Horia Patapievici a fost arestat pe 21 decembrie şi că a trecut timp de 26 de ore prin infernul de la Inspectoratul General de Miliţie şi de la Fortul Jilava. Povestea crâncenă a acelei nopţi a publicat-o prima dată în Revista Memoria, apoi în volumul Politice, iar de curând a reluat-o sub forma unui audiobook.

Am certitudinea că, dacă în ziua de 22 decembrie 1989, regimul comunist din România nu ar fi căzut, majoritatea celor care au fost arestaţi cu o zi înainte ar fi fost împuşcaţi. Evenimentele ar fi avut deja cursul deja exersat de criminali la Timişoara: bătaie, arest, tortură, împuşcare – distrugerea cadavrului.

Din acest motiv, pentru că ştiu cui îi datorez viaţa, pentru mine, din 22 începând, oamenii se împart în două categorii: cei care au ieşit în dimineaţa zilei de 22 să demonstreze ştiind că riscă să fie împuşcaţi, – şi cei care mi-au salvat viaţa; şi sunt cei care au refuzat să protesteze, şi care, în concepţia mea, au consimţit la ştergerea mea dintre vii. Rudele mele de sânge, de pildă, nu au demonstrat în ziua de 22: aşteptau, cu pusilanimă prudenţă, să vadă ce se mai întâmplă. Ca mare parte din poporul căruia îi aparţin prin naştere, aşteptau şi ei ca lucrurile să se hotărască prin alţii, iar ei doar să profite, într-un sens sau în altul.

Nu voi uita niciodată.

Tags: 21 decembrie, 22 decembrie, arest, jilava, patapievici, represiune, revolutie