Una scriem şi tot aia fumăm

Radu Naum mi-a semnalat un text scris de Horia Patapievici, pe care unii îl cred (eronat, căci fumează ţigări de foi) nefumător.

Editorialistul a fost indignat de aplicarea unei prevederi care există de ani buni de zile în legea şi practica CNA, dar de care a luat cunoştinţă abia după ce a încălcat-o. În replică, semnează o apologie a fumatului şi a fumătorilor şi un virulent act de acuzare la adresa activiştilor anti-fumat. Despre care aflăm că sunt de stânga, progresişti, anti-liber-schimbişti, în fine, că suferă de toate viciile intelectuale cu putinţă, în vreme ce bieţii fumători

au devenit, prin consensul tuturor militanţilor progresişti, cea mai persecutată minoritate din toată lumea civilizată şi singura care nu poate invoca în apărarea ei nicio lege. Este persecuţia perfectă.

Recunosc că eruditul comentator mi-a smuls o lacrimă cu această jelanie. Are dreptate: bieţii fumători, pe care lobby-ul bine plătit al companiilor de tutun abia mai reuşeşte să-i protejeze de nedreapta prigoană euro-centristă, arată tot mai rău de fiecare dată când îi văd. Tuşesc, miros urât, gesticulează nervos, sunt din ce în ce mai palizi.

La asta mă şi gândeam ieri seară, trăgând puternic aer în piept înainte de a intra pe uşa unui restaurant “rezervat fumătorilor”. Progresistul din mine s-a întrebat dacă n-ar fi fost mai potrivit ca pe uşă să stea scris, într-un chenar mare, negru, “AICI SE MOARE ÎNCET, DAR SIGUR”, pentru a stârni pe deplin compasiunea nefumătorilor.

Bietele mele haine, care nu şi-au revenit din violul olfactiv la care au fost supuse nici după o noapte întreagă petrecută pe balcon, sunt de altă părere. Dar asta este doar din cauză că ele n-au citit la fel de multă carte ca Horia Patapievici, aşa că nu vor accede probabil niciodată la neoconservatorismul tolerant şi şarmant, care-şi înmoaie relaxat ţigările de foi în paharul de single malt înainte de a le aprinde.

Later edit / pe aceeaşi temă:

  1. Hm! Mie nu mi-a smuls nicio lacrimă! Mi-a adus aminte o zicală: cică unde-i minte multă nu-i toată bună! Fumatul dă dependenţă şi îngrădeşte drepturile omului: inclusiv dreptul la mai mult oxigen!

  2. stii ca eu la asta cu fumatul sunt mult mai pornita decat tine, dar ma gandesc ca trebuie sa existe o linie de mijloc intre nesimtirea agresiva cu care se fumeaza la noi si isteria puritana a americanilor care isi dau in judecata vecinii fiindca fumeaza in curtea de alaturi…

  3. Domnul H.R.P isi directioneaza indignarea in mod gresit. Ce-are-a face primaria cu prefectura? Dar cand toata viata ai fost un luptator antisistem, e greu sa iti infrangi Inertiile Mentale. Il credeam mai intelept.
    Oricum, ramane un om pe care il respect.

  4. Plange sufletul in mine cand ma gandesc la sarmanul Pata ca nu poate sa fumeze unde vrea el. Adica eu sunt opresoarea, pt ca vreau ca el sa fumeze doar la el acasa, iar el oropsit, pentru ca nu poate fuma intr-un loc public unde ma aflu din intamplare si eu.
    Cu aceeasi logica, sa nu interzicem ca oamenii sa asculte muzica la maxim, pentru ca e dreptul lor, nu? Ce daca ne deranjeaza pe toti ceilalti? Ah, tirania majoritatii…

  5. Daca vrei sa iasa mirosul de tigara din haine, pune-le pe calorifer(bineinteles ca trebuie sa fie cald) si o sa ai mai mult succes decat daca le scoti pe balcon la frig. 😀

  6. N’am citit articolul lui Patapievici, nici nu am curiozitatea. O sa va cred pe cuvint ca a derapat. A mai facut asta.

    Pe de alta parte, nu pot sa nu constat si eu ca e putin cam prea agresiva campania anti-fumat (pentru curiosi, da, sint fumator). Inteleg indignarea nefumatorilor in fata nesimtirii. Motiv pentru care cer permisiunea celor din jur chiar si cind fumez in propria casa, nu fumez in restaurant daca am in jur copii chiar daca este permis si tot asa. Dar imi displace profund aceasta atitudine vehementa si condescendenta a nefumatorilor.

    Sa ceri decenta si bun simt, mi se pare normal. Sa ceri interdictie totala, mi se pare deplasat.

    In plus, am mai scris’o si prin alte parti, parerea mea este ca felul in care s’a abordat problema in ultimii ani este foarte ineficient si frustrant. Acum citiva ani, la o terasa din Strassburg, pe fata de masa de unica folosinta si ecologica am gasit tiparit un text de genul: “Cind va aprindeti o tigare priviti in jur si ginditi’va daca nu cumva deranjati pe cineva care maninca”. Pentru mine a fost suficient pentru a’mi schimba complet atitudinea ca si fumator. Asta a insemnat educatie si nu constringere.

    A vietui armonios in cetate inseamna sa ne respectam unul altuia nu doar drepturile dar si idiosincraziile, tabieturile, diferentele. In limitele decentei, evident.

  7. alex leo serban

    patapievici ARE DREPTATE 100%!

    discriminarea fumatorilor (inclusiv in romania) este o politica fascistoida, care seamana ca doua picaturi de apa cu politicile lui ceausescu, in care statul ‘stia mai bine’ ce e bine pt tine…

    ‘fumatori din toate tarile, uniti-va!’ 😉

  8. majoritatea celor care au raspuns sunt nefumatori, cu cateva mici exceptii… asa ca isi permit sa afirme ca dl patapievici are o gandire ingura s.a.m.d. rusine sa va fie! da, sunt fumatoare, da mi se pare o aberatie politica prin care obligi proprietarii de baruri sa la imparta (fumatori si nefumatori) pentru simplul fapt ca este barul lui si este dreptul lui sa isi selecteze clientela astfel incat poate vrea sa il faca exclusiv pentru fumatori…

  9. Dragos, dar si tu ne-ai smuls noua o lacrima cu expresii ca “violul olfactiv”…:)) Cred ca pozitiile voastre sunt la fel de aberante, fiind ambele excesive. In fond si la urma urmei, a fuma este o chestiune de optiune personala, nicidecum colectiva. Si Dragos Bucurenci nu este in nici un caz omul de la care astept eu binecuvantarea ca sa pot sa-mi aprind tigara. Nici tu, care ai intrat intr-un local de fumatori fara sa ai teava unui pistol lipita de tampla, si nici H.-R.P., care si-a aprins tigara intr-un local de nefumatori, nu sunteti unde trebuie.

  10. alex leo serban

    intrebarea, ramona draga, este simpla: este spatiul public NUMAI al nefumatorilor?

    daca raspunsul este ‘da’, sinteti in plin fascism…

  11. In Romania, spatiul public inca nu este numai al nefumatorilor. Cred ca avem dreptul, atat noi- fumatorii, cat si voi- nefumatorii, la o parte din acest spatiu public. Faptul ca s-ar interzice fumatul in spatiul public ar fi o ingradire a omului fumator. Nimeni nu este obligat sa fumeze sau sa inhaleze fumul de la o persoana care fumeaza pe strada. De aceea exista spatii amenajate special pentru fumatori. Insa, in Romania, nu am vazut in nici un parc astfel de spatii. Ar fi stupid sa se interzica total fumatul in spatiul public, atata timp cat exista un mare procent de locuitori ce sunt fumatori.
    Ecuatia este simpla, X este fumator, merge la plimbare in parc si se aseaza pe o banca. Ar vrea sa fumeze si nu are cum, in spatiul public fiind interzis fumatul. In acest moment X mai este liber sau nu? (probabil liber social [Posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă; posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii -cf. dex], insa liber niciodata).

  12. alex leo serban

    exact; eu nu cer ca nefumatorii sa-mi inhaleze fumul, ci doar dreptul ca fumatorii sa exhaleze fumul in locuri special amenajate.
    or, pina si in aeroportul otopeni acest drept a disparut!…
    ce mai urmeaza: interdictia de a fuma in propria casa pt k fumul iese pe geam, in ‘spatiul public’?!

    we need ACTION NOW!

  13. In Romania serviciile sanitare sunt cel putin in teorie gratuite si suportate de bugetul de stat.
    In calitate de contribuabil nu sunt de acord sa suport indirect tratamentul unor oameni care s-au imbolnavit de cancer cu buna stiinta.
    Si pentru ca fumatorii îsi asuma cu bravura consecintele aproape sigure ale fumatului, as dori sa isi asume si cheltuielile pe care le implica boala pe care si-au provocat-o.
    Dar e greu sa demonstrezi ca omul n-ar fi facut cancer in alte conditii. Nu poti sa il lasi sa moara. Dar alegerea lui iroseste banii altora.
    Si e greu sa te lasi de fumat cand îti place si ai impresia ca e 100% alegerea ta.
    Asa ca statul face si el ce poate sa ii protejeze pe cetateni de ei însisi.

  14. Problema nu este chiar atat de complicata. Pana la urma, tot fumatorii au iesit castigati, caci multe localuri obligate sa aleaga intre nefumatori si fumatori i-au ales pe acestia din urma.
    Unii fumatori, din pacate, pun de multe ori fumatul inaintea bunului simt. Cineva spunea aici ca intreaba inainte de a fuma. De cate ori vi se raspunde: “Nu, ma deranjeaza!”? Sigur, e un inceput bun sa intrebi, dar de cele mai multe ori cei din jur, chiar daca sunt deranjati de fumul de tigara, nu vor sa strice placerea celui care vrea sa fumeze.
    Ca nefumator, m-am simtit de multe ori extrem de prost din cauza fumului de tigara: localuri in care simteam ca nu mai pot respira, restaurante in care mancarea nu mai avea aroma de mancare, ci de tigara, excursii cu masina in care cei din jur, fumatori fiind, m-au intoxicat in permanenta.
    Nu cred ca ar fi nevoie de o lege daca ar fi mai mult bun simt: este de bun simt sa nu fumezi acolo unde se mananca, acolo unde sunt copii, in casa unui nefumator, in locuri greu de aerisit, cand in jur sunt nefumatori.
    Daca aceste reguli elementare ar fi respectate, iar daca restaurantele din Romania ar investi in sisteme eficiente de aerisire, nu as mai avea nicio problema.

  15. alex leo serban

    dana: “In calitate de contribuabil nu sunt de acord sa suport indirect tratamentul unor oameni care s-au imbolnavit de cancer cu buna stiinta.
    Si pentru ca fumatorii îsi asuma cu bravura consecintele aproape sigure ale fumatului, as dori sa isi asume si cheltuielile pe care le implica boala pe care si-au provocat-o.
    Dar e greu sa demonstrezi ca omul n-ar fi facut cancer in alte conditii. Nu poti sa il lasi sa moara. Dar alegerea lui iroseste banii altora.” = HORROR!

    cind represiunea anti-fumatori isi adauga si argumente meschine este cu atit mai dizgratioasa…

    ce-ati zice daca unii ar cere sa se interzica masinile pe motiv k provoaca noxe, noxele afecteaza organismul si pot genera cancer, iar cancerul costa??

  16. cand e vorba de bani si de cancer, sigur banii (publici) se duc pe chestii mult mai aiurea si mult mai scumpe, fara sa stim noi. ca in orice campanie sociala, cine vrea sa dea un mesaj incearca sa il spuna cat mai exagerat.

    dar cati scriitori etc artisti ati vazut voi sa scrie fara sa fumeze? schizofrenii nu au voie sa fumeze pentru ca le agraveaza boala, in rest, toate tampeniile din cap se controleaza mult mai usor daca ai un habit sublimat prin care sa iti versi nebuniile freudiene lacaniene de zi cu zi. sau poti sa te apuci de mancat seminte.

    asa ca e un lucru bun sa lasi oameni sa fumeze, altfel s-ar inmulti numarul dezaxasatilor de pe strada.

  17. Dragos: Fumatorii drept cea mai persecutata minoritate… vars lacrimi amare cot la cot cu tine. Nu-i asa ca e bine sa fii victima? Are nenumarate avantaje.

    ALS: Domnule Serban, ca sa (va) provoc putin: Daca v-ar veni ideea sa iesiti la plimbare in pielea goala pe Calea Victoriei, sau pe Champs Elysées daca preferati, nu va trece mult si veti fi arestat, dupa care veti ajunge ori la politie, ori la psihiatrie. Asta este un aspect al datoriei pe care si-o asuma statul de a-si proteja cetatenii de alti cetateni si (!) de ei insisi. In acest sens vad eu si interdictia fumatului in spatiile publice. Nu este vorba numai de protejat nefumatorii de fumatori, ci si fumatorii de ei insisi.

  18. @pinocchio, i beg to differ. eu cred că statul ar trebui să-şi lase cetăţenii să umble în pielea goală unde vor ei şi să nu se-apuce niciodată să-şi protejeze cetăţenii de ei înşişi. vreau, în schimb, să-mi protejeze mie plămânii de fumurile altora. atât.

  19. alex leo serban

    dragos:

    nu un ‘ong’, k nici eu nici horia nu sintem genu, dar eu vreau sa pun la cale o INTERNATIONALA a anti-anti-fumatorilor!
    o miscare de protest world wide care sa inceapa, nu-i asa, pe net 😉

    cit priveste ‘plaminii protejati’ – ma-ntreb cum pot fi ei protejati de lucruri mult mai rele & mai wide-spread cum ar fi poluarea marilor orase… mai ales in bucuresti!

    pinocchio:

    imi scapa analogia intre fumatori & naturisti…

  20. Aşa, sculaţi voi, oropsiţi ai soartei, voi, osândiţi la cancer, sus!

    p.s. eu zic să ne protejăm de pericole one danger at a time. cât timp vorbim noi de fumat, se topeşte calota glaciară, dacă tot vrei să aruncăm dezbaterea în abis…

  21. alex leo serban

    sa stii k se poate muri bine-mersi de o sumedenie de alte lucruri decit cancerul – un infarct subit, o apoplexie subita, un accident de masina…
    it’s a long list, ti-o poate spune dl doctor pinocchio

    ps si, da, calota glaciara se topeste rapid… my guess e k multi nu vor apuca pensia 😉

  22. desi fumez, sunt de acord cu legile antifumat – nimeni nu ii poate obliga pe nefumatori sa imparta o incinta cu fumatorii. subscriu la comentariul lui aiureantramvai. am insa o singura intrebare: domnule Bucurenci, cine v-a obligat sa intrati in restaurantul cu pricina?

  23. Marius Delaepicentru

    Cînd veţi ieşi la pensie, s-ar putea să constataţi, cu surprindere, că statul-dădacă, pe care-l idealizaţi azi, v-a tăiat din drepturile băneşti pentru că aţi făcut imprudenţa să ieşiţi fără fular în zilele în care temperatura scăzuse sub 10 grade, deci e de aşteptat ca reumatismele vîrstei să se datoreze imprudenţelor din tinereţe. Iată un posibil “dialog”:

    Speculez: “Uite situaţia abaterilor tale de la normele de sănătate. Conform algoritmului, ăştia sunt banii… Comentezi?… Mucles!”

  24. Marius Delaepicentru

    Domnule Bucurenci, suntem informaţi că deţineţi în frigider un pachet de unt început şi o legătură de spanac, ambele alimente cu termenul de garanţie expirat. Vă rugăm să ne lăsaţi să verificăm. Uitaţi ăsta e mandatul. De nu vă supuneţi, vom fi obligaţi să forţăm uşa. Ştiţi că spanacul vechi se îmbogăţeşte în nitriţi cancerigeni. V-am făcut instructajul în data de… Uitaţi semnătura dumneavoastră. Atunci, de ce n-aţi predat spanacul la Protan? Ştiţi şi că untul oxidat dăunează grav sănătăţii. Deşi ştiaţi acest lucru, în data de… v-aţi servit musafirii cu tartine, folosind unt expirat. Ne pare rău, sunteţi arestat pentru atentat la sănătatea personală şi publică, în formă repetată, conform art. XXX, XXZ şi XXY din codul penal.

  25. Eu tot nu am înţeles. Cine te pune, nefumător fiind, să stai în dreptul ţigării unui fumător?
    Şi dacă Horia Patapievici şi invitatul său doreau să fumeze în timpul emisiunii, cu ce a afectat lucrul acesta plămânii sau măcar nările telespectatorilor nefumători?
    Cum poţi să fii de acord cu decizia unei instituţii de a CENZURA o emisiune de pe un post public de televiziune?

    Dincolo de aceste întrebări privesc siderat comentariile de mai sus şi mă întreb: atât s-a înţeles din democraţie? Sau, pur şi simplu, domnul Bucurenci, asumându-şi statutul de show-man al intelighenţiei de stânga ungro-moldo-vlahe, a reuşit să adune pe blogul domniei sale pe cei după chipul şi asemănarea sa?

  26. Sunt fumator de aproape un pachet pe zi. In acelasi timp, am alergat recent un maraton in 3h 15 minute cu 1 luna jumatate de antrenament, in conditiile in care fumam acelasi numar de tigari si beam zilnic. Ce-i drept, am facut sport in liceu si practic, mai rar, in continuare. Ar trebui sa fiu reclama la fumat! Insa sunt de acord cu normele UE in privinta fumatului pentru ca pur si simplu noi ca indivizi suntem uneori slabi si nu luam cele mai bune decizii in privinta noastra. In conditiile in care institutiile statului interzic fumatul in spatiul public si in baruri (care imi sunt atat de dragi mie), am fuma desigur mai putin si am fi mai sanatosi, ne-am dezvolta tabieturi mai putin lenese. Apoi, putem fuma la petreceri private!

    Am fumat in casa la ai mei, care fumeaza amandoi. Ma uitam la nepotelul meu de 8 ani in timp ce fumam, el se uita la mine. Sporovaiam, glumeam si mi-a picat fisa dintr-o data ca poate si el o sa fumeze ca mine cand va creste. M-am gandit imediat ca nu fac un lucru bun. Am stins tigara ceva mai repede, dar nu chiar asa repede, ca sa trisez astfel si sa nu iau o decizie radicala. Si nici nu am de gand iau deocamdata. De fumat o sa fumez in continuare o vreme, dar, pe cat posibil, nu in preajma copiilor.

  27. Dom’le, eu sa stii ca sunt total de acord. Este o aberatie sa fii fortat sa intri intr-un bar si sa suporti fum. Chiar eu, de multe ori am fost bagata cu forta in asemenea localuri. De multe ori am rugat prietenii sa ma duca si pe mine cu masina pana la colt si nenorocitii au avut tupeul extraordinar sa fumeze la ei in masina. Chiar si la ei in casa in timp ce eu eram in vizita! Mi se pare aberant. Unul din amicii mei a avut impertinenta sa imi spuna ca daca ar exista de exemplu un vagon de tren dedicat fumatorilor cu o taxa suplimentara la bilet ar castiga si fumatorii si statul. Lipsa de logica a acestor oameni ma depaseste. Ba altul stii ce mi-a spus? Ca el nu intra ca fumator in localuri neaerisite pentru ca i se pare anormal si nu e atat de rupt in fund incat sa suporte orice spelunca imputita. Eu, care am fost la un restaurant cu el a trebuit sa suport tortura vizuala a fumatorului din fata mea. Fumul nu l-am simtit pentru ca ventilatia era excelenta. Dar sa fiu obligata sa ma uit la asa ceva e scarbos. Si la emisiunea cu pricina m-am uitat tot fortata, sufeream ca un caine cu telecomanda in mana si nu puteam sa schimb programul… Mai ales ca emisunea se si adresa copiilor si adolescentilor, care astfel au fost incurajati sa se apuce de fumat, precum si oamenilor in general mai slabi d einger mai impresionabili si care nu au suficient creier ca sa faca o alegere reationala, ci evident doar aceea de a se apuca de fumat pentru ca au vazut asta la televizor.

    @ Dana: Ai dreptate. Te rog sa nu mai consumi zahar pentru ca eu personal nu am chef sa iti sponsorizez tratamentul de diabet din asigurarea medicala pe care o platesc la stat. De altfel, iti pot face o lista cu ce nu mai ai voie sa faci pentru ca altfel risc sa iti platesc eu tratamentele medicale si n-am chef. ]

    Fratilor… unde tragem linia?

  28. de fiecare data cand in istorie s-a incercat interzicerea prin lege a unui obicei/viciu, s-a ajuns la o tensiune sociala malefica dezvoltarii morale, a dus la disparitia tolerantei, si in final la lipsa de discernamant atunci cand aveam de-a face cu un delicvent sau un tolerant.
    facem totul spre binele planetei, spre binele copiilor, spre binele viitorului. uitam insa ca noi suntem produsul facerii de bine a trecutului. toate sunt facute [fortat] spre binele […] iar finalul este necesitatea mai multor legi, mai multor reglementari, pierderea mai multor libertati, samd. ori eu, intr-o suta de ani, cum as putea sa-i explic unui tanar ca am ales lipsirea de libertate a unui alt tanar care a indraznit sa fumeze dintr-o planta, fara nici macar a se uita urat spre mine?
    problema noastra e lipsa de educatie, lipsa de teleranta, lipsa de bun simt. esti lipsit de tact daca-ti aprinzi tigara in timp ce eu savurez un ceai, si sunt lipsit de bun simt daca iti fac morala cand te intalnesc in parc pe banca, cu pipa aprinsa…
    o vaca polueaza cat 8 autoturisme in decurs de un an, o tigara e mai putin nociva decat un snitel de porc prajit bine, un pahar de vin face mai bine decat o tableta pt digestie, si lista poate continua. ori astea nu-s povesti din batrani…

    ps ieri cand pisica vecinului a intrat la mine in dormitor, daca chemam politia faceam uz de drepturile mele, sau abuza sistemul american de ‘neatentia’ vecinului iubitor de pisici? :}

  29. alex leo serban

    bogdan duca:

    anti-fumatorii nu sint neaparat ‘de stinga’, dupa cum nici anti-anti-fumatorii nu sint neaparat ‘de dreapta’…

    k si in cazul atitudinii fata de avort, este o chestiune trans-ideologica – pe care, cu alte cuvinte, n-are rost s-o ideologizam 😉

  30. Marius Delaepicentru

    Sau, o imagine mai familiară:

    Domnule Bucurenci, aţi refuzat controlul nostru din data de… asupra cărţilor pe care le deţineţi în biblioteca personală. Ştiţi foarte bine că hîrtia găzduieşte acarieni, vietăţi cu potenţial în agravarea alergiilor, cu organ se şoc, mucoasa respiratorie. De aceea, am emis acest:

    Avertisment

    Numitului Bucurenci domiciliat în strada… numărul…, vă aducem la cunoştinţă că, dacă nu veţi lăsa deîndată echipa de intervenţie a Poliţiei Acarienilor, să intervină în domiciulul susmenţionat, pentru incinerarea cărţilor, în temeiul legii…, vom fi nevoiţi să vă sterilizăm chimic întreaga construcţie, apoi să o demolăm, fără compensaţii materiale. Termen de depunere a contestaţiei…

  31. Marius Delaepicentru

    Aşadar, domnule Bucurenci, după cum puteţi observa, antiutopii putem cu toţii imagina. Nimic revoluţionar nu e în atitudinea dumneavoastră. Tentative de puerilizare a populaţiei au mai fost, şi probabil, vor mai fi, ba, chiar se vor înteţi. Pe semne, omul îşi va găsi mîntuirea atee în societatea de muşuroi. Un singur lucru vă îndemn să luaţi aminte. Societatea de muşuroi este ideală, este perfectă, însă are un mic defect. Raţiunea individului e percepută ca factor de dezordine. Vă doresc succes în “implementarea” antiutopiei, deşi, sper ca atunci cînd ea se va fi realizat, eu şi urmaşii mei să nu fim nici măcar martori ai imbecilizării su idol uman, şi niţel ipohondru.

  32. Alex Leo Serban@

    Atitudinea antifumat nu este una ideologica. Dar politicile antifumat si sustinerea lor cu argumente de genul: statul va plateste tratamentul cand deveniti cancerosi, porcilor! sau cu argumente de genul: libertatea individului este mai putin importanta decat colectivitatea, sunt ideologice.

    Off topic: Ma bucur sa te salut. Esti unicul critic din presa noastra ce ma convinge, citindu-l, sa vad un film. A fost, e drept, si o exceptie: Lord of the Rings…

  33. alex leo serban

    @ bogdan duca:

    venind din partea dvs., sint flatat; sper doar k preferinta pt cronicile mele nu va este determinata de faptul k sintem de aceeasi parte a ‘baricadei’ ideologice 😉
    in privinta lui ‘lord of the rings’ – intr-adevar, nu mi-a placut, deci presupun k nu v-am convins sa stati acasa…

    ps cit priveste primul ‘argument’ de mai sus (al danei, daca nu ma-nsel): el nu este atit ‘ideologic’ cit – cum spuneam – meschin & mitocanesc

  34. @Alex Leo Serban:

    Imi cer scuze pentru tonul informal.
    Pot sa va asigur de faptul ca v-as citi cronicile de film chiar daca ar aparea in…Scanteia.

  35. alex leo serban

    lucian mindruta a scris la rubrica sa (vezi ‘dilema veche’ nr. 264) un text anti-fumat – l-a mai citit cineva?
    eu i-am dat aceasta replica in nr. crt., la rubrica 3,14:

    În articolul anti-fumători de săptămîna trecută, Lucian Mîndruță se indigna că statul plătește tratamentele anti-cancer ale acestora. Și mie mi se pare revoltător – de aceea vin cu o (foarte modestă) propunere: statul, într-adevăr, să nu mai plătească aceste tratamente (iată o idee care nu i-a venit nici lui Ceaușescu, atît de econom cu sănătatea noastră!), iar “terminalii” să fie filmați pe ultima sută de metri ca să dea un (anti-)exemplu edificator. Păi vă dați seama, dle Mîndruță, ce rating ar face emisiunile alea? Pfiuuu! S-ar scoate și banii cheltuiți aiurea…

Leave a Reply