Am fost părăsit şi am văzut bărbaţi părăsiţi de femei. Sunt convins că motivele pentru care o femeie iese dintr-o relaţie sunt aceleaşi cu cele pentru care bărbaţii fac acelaşi lucru. Dar felul în care părăsesc femeile, asta-i altă poveste…
Cele mai multe dintre femeile pe care le-am văzut părăsind un bărbat au făcut-o cu o demnitate aproape ritualică. Când o femeie se ridică şi pleacă dintr-o relaţie, în jurul ei se face o vreme tăcere. E ca şi cum n-am mai înceta să ne minunăm, din nou şi din nou şi din nou, că o fiinţă înzestrată cu atâta răbdare şi fineţe poate tăia nodul gordian dintr-o dată, cu hotărâre şi cu sânge rece.
Când suferă într-o relaţie de cuplu, femeia e asemenea dragostei din Epistola către Corinteni:
“toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”.
Dar, ca şi dragostea, ea “nu cade niciodată”. Sau aproape niciodată. Când ajunge la capătul răbdării, când o ultimă picătură umple paharul, revolta ei e spectaculoasă. Şi e aşa pentru că, de cele mai multe ori, se revoltă în cunoştinţă de cauză. Nu bănuie, ci ştie că nimic, dar absolut nimic n-ar mai fi mers în acea relaţie. Pentru că ea, cel puţin, i-a dat toate şansele. În această certitudine îşi găseşte şi tăria şi hotărârea şi sângele rece.
În urma ei rămân un bărbat încă năucit de ce i s-a-ntâmplat şi un număr de privitori impresionaţi de ceea ce au văzut. Dar ea nu mai vede lucrurile astea, pentru că, după ce-a spus ce-a avut de spus, rareori mai priveşte în urmă.
Spre deosebire de ele, noi nu suntem aproape niciodată atât de consecvenţi. Noi putem părăsi dintr-o toană, dintr-un chef, dintr-un capriciu. Şi ne putem împăca la fel. Chiar şi când ne mutăm cu periuţă de dinţi şi cu bagaje într-o nouă relaţie, ni se pare că nu ne separă de cea veche decât o uşă închisă cu clanţă. Refuzăm să vedem că, pe partea cealaltă a uşii, cineva aşază temeinic cărămidă peste cărămidă.
Alt lucru extraordinar este că, în vreme ce noi abia anticipăm suferinţa care va urma, femeile trăiesc această suferinţă în chiar clipa în care pun punct. Pentru un bărbat, despărţirea este, nu de puţine ori, energizantă, pentru că ne pansează orgoliul sau ne potoleşte setea de schimbare. Pentru femei, este depresogenă. Fie că sunt părăsite, fie că părăsesc, ele resimt despărţirea ca pe o violenţă. Şi este cu atât mai impresionant să le vezi găsindu-şi puterile de a trece peste această auto-mutilare în numele binelui propriu pe termen lung.
Chiar şi când sunt părăsite, cele mai multe femei îşi găsesc resursele pentru a deveni, din obiect, subiect al acţiunii. Tocmai pentru că bărbaţii sunt rareori consecvenţi în hotărârile lor de cuplu, unele femei percep abandonul ca pe cel din urmă abuz şi se consideră îndreptăţite să fie ele cele care au ultimul cuvânt de spus. Acel “Eşti sigur că asta vrei?” nu e nici maliţios, nici ironic. Este ultima şansă pe care o dau relaţiei înainte de a apăsa, la rândul lor, frâna. Pentru că ele ştiu că atunci când se vor opri o vor face definitiv. În vreme ce noi ne amăgim de fiecare dată că va mai exista un “va urma”.
Până şi monopolul expresiei “a-i da cuiva papucii”, care vine dintr-o eră sexistă în care universul casnic le era arondat, sugerează că îndeletnicirea asta e una în care femeile încep alineatele, iar nouă nu ne rămân decât notele de subsol.
Când o femeie spune că partida de sex a fost atât de jalnică încât i-a dat nefericitului papucii e cu totul altceva decât atunci când un bărbat aflat într-o situaţie similară spune că i-a chemat repede un taxi. El chiar i-a chemat un taxi şi e foarte posibil să-i mai dea un sms din când în când în nopţile când alcoolul funcţionează ca scuză pentru pierderea memoriei de scurtă durată. Ea n-a avut niciodată papuci în casă şi, după ce-a plecat, i-a şters numărul din memoria telefonului.
Nu încerc să spun că noi suntem mai superficiali. Cred că, pur şi simplu, sunt noţiuni cu care voi vă simţiţi mai confortabil şi cu care noi încă nu ne-am împrietenit destul. N-am jucat baschet cu “definitivul” când aveam 14 ani. Şi nici nu l-am scos la bere în facultate.
E adevărat că nu ştim “să dăm papucii” ca lumea, dar plătim pentru asta cu vârf şi îndesat. Voi aveţi o igienă a suferinţei, doliul după o relaţie are la voi un început şi un sfârşit. E spectaculos şi intens, dar la un moment dat se termină. Am cunoscut femei devastate fizic, social şi psihic de încetarea unei relaţii, femei care şi-au întors o vreme viaţa cu susu-n jos, care s-au pedepsit practicând auto-abuzul sau abstinenţa, care au întors spatele lumii sau care şi-au trimis destinul în recreaţie. Dar cele mai multe s-au reîmpăcat după o vreme cu ele însele, şi, după ce au închis uşile şi ferestrele deschise spre hău, şi-au văzut de viaţă.
Bărbaţii trebuie să se lupte cu o educaţie care interzice tristeţea (“un bărbat adevărat nu plânge niciodată”), aşa că cei mai mulţi suntem condamnaţi la o suferinţă cu intermitenţe, rareori la fel de intensă ca a femeilor, dar care nu se mai termină niciodată.
Un bărbat adevărat se poate trezi că suspină la nunta unei foste chiar şi când e la braţ cu iubirea vieţii lui (“uite ce-am pierdut…”) sau îşi poate întrerupe lamentaţia după cea mai frumoasă femeie din lume, care tocmai l-a părăsit, ca să-i facă avansuri primei necunoscute (“nu se ştie niciodată…”). În vremea asta, voi vă vedeţi de ale voastre. Şi mergeţi mai departe.
:: Elle, februarie 2009
Mi-a placut. Bun text.
Nici nu ma prind care sex e mai castigat din toata chestia asta. Sau poate ca nu trebuie sa vorbim despre castig. Dar e cum zici, asta e clar.
ce-ai patit 😀 ?
De la inceput pana la sfarsitul articolului tot am sperat sa dau de situatia “despartirii de comun acord”. 🙂 Atunci cand din anume motive se ajunge la o concluzie ca nu se mai poate, poate e doar o scuza, dar e o scuza sincronizata intre parteneri. Au fost iubiti si prieteni, au comunicat, au trecut peste greutati impreuna. La un moment dat s-a produs o ruptura, nu stie nici unul cand, cum si din ce motiv, dar nu mai e asta esential, trebuie sa-si vada fiecare de viata separat, atat… Chiar daca si-au distrus prezentul, si-au influientat viitorul, nu mai conteaza, ai siguranta ca a fost luata o decizie finala impreuna.
Daca ai apucat sa ai o relatie adevarata, sansele de a trece peste ea sunt infime.
De mult nu am mai citit ceva scris atat de corect si de lucid despre relatii. Multumesc!
barbatul este vanator 🙂
nu asa ni se spune de sute de ani incoace? nimic nu s-a schimbat… feminismul, egalitatea in drepturi, toate sunt ignorate complet cand vine vorba de relatii, unde barbatii raman vanatori iar femeile… casnicele
Felicitări doar pentru că textul e fooooarte bine adaptat publicului ţintă….rămân cu o curiozitate: cum ar fi arătat acelaşi text, dacă ar fi fost pregătit pentru o publicaţie cu target masculin, să zicem?
de ce ai facut textul atat de partinitor si lingusitor la adresa femeii? e un elogiu femeii printre randurile caruia le scuzi masculilor neputintele de a fi maturi emotionali. viziunea generalizanta este cel putin iritanta, dar iti respect textul pt ca este ff bun si foarte inteligent. barbatii care tanjesc dupa mereu altceva decat ceea ce au, indiferent ce ar fi, sunt slabi.
da.e corect,e absolut corect ce ai scris.insa de ce -cei care stiu aceste lucruri,si le mai explica uneori si altora – nu pot sa fie mai maleabili in situatiile crtice sau in prevenirea unor situatii critice? e problema de putinta sau de vointa? sper ca raspunsul sa nu fie de orgoliu ….
HM.. Nu stiu altele cum sunt, dar m-am regasit aproape in totalitate in textul tau. Si desi mi-ai trezit ceva amitiri nu prea placute, mi-a facut placere sa citesc:)
honney, te-am citit la vremea respectiva, nu era nevoie de un copy paste:). si tot atunci mi-am trimis elogiile sincere. in eter. deci daca nu le ai cu telepatia nu iti ramane decat sa iti imaginezi urarile mele de bine, ca de repetat nu mai am de gand sa le repet.
citindu-te, am avut impresia clara ca te-ai inspirat din realitate. mai precis, dintr-un eveniment care s-a petrecut mai demult, dar a explodat foarte recent.
frumos.
Minunat articolul,cu singura mentiune ca mai sunt si femei care nu se includ in categoria asta.Eu nu stiu sa …dau papucii..cum zici tu,si apoi si daca ii dau si daca ii primesc sufar teribil ca o nebuna,cu tot ritualul post despartire,mancat pana la refuz,abtinere de la mancat pana la refuz,zile intregi de sporturi de care n-a auzit nimeni pana acum,nopti petrecute la volanul masinii colindand aiurea prin oras ,ascultand muzica melancolica de taiat venele si fumand,eu nefiind fumatoare,nopti pierdute prin baruri si ajuns acasa la 6 dimineata,ca sa uit de ce-am plecat de-acasa si ore in sir de plans pe la prietene.As vrea sa fiu una din femeile astea care paraseste asa cum zice in articol si sa ii sterg numarul respectivului din telefon si sa nici nu ma mai gandesc la el.E drept,numerele le sterg,dar amintirea omului din capul meu,mai greu.
Si apoi,noi parasim intr-un fel,dar voi nu stiti DELOC sa parasiti,vreau si eu o parasire frumoasa eleganta si sincera cu fraza “nu mai putem fi impreuna “spusa in fata la o cafea si nu sa astept eu sa-mi dau seama ce se intampla dupa ce au trecut doua saptamani de cand EL n-a mai dat nici un telefon si nici nu raspunde daca e sunat si nu e de gasit pe nicaieri….e pur si simplu URAT,oricat de greu v-ar fi…M-am saturat de fraza “te sun eu maine”.
Intru totul de acord, superb articol. Un cadou pentru femei in luna martie. Ai surprins cu atata finete modul in care femeia incheie o relatie. Cel putin, eu m-am regasit in ceea ce-ai scris. Am fost parasita si am suferit cumplit, insa mi-am revenit. Am parasit definitiv(asta dupa ce reluasem de cateva ori relatia), atunci cand am fost convinsa ca nu se mai poate face nimic si ca tot ce-a depins de mine a fost facut.
Si mi s-a intamplat sa ne despartim de comun acord, uitandu-ne unul in ochii celuilalt, stiind ca gandurile noastre nu se mai privesc.
Domnu` Bucurenci, mă bucur că, independent, am ajuns la aceeaşi concluzie. Într-adevăr, ne-au luat. Era şi greu să dea rateu…
Dragos, articolul e bine scris. Dar sa fim seriosi, astea sint stereotipuri, fie ele si de succes momentan. Exista oameni si oameni, mai degraba decit barbati si femei.
sunt doar partial de acord cu ceea ce ai scris … adica, eu tot timpul am admirat femeile care intr-adevar puteau sa faca ce ai scris tu aici – sa paraseasca fara sa se mai uite in urma apoi, fara nici cel mai mic regret/ezitare (exteriorizata cel putin…), tocmai pentru ca eu nu am putut niciodata sa fac asta… Sincer, nu poti sa generalizezi zicand ca femeile fac asta si barbatii sunt altfel si isi revin cu intermitente dupa o relatie… iti spun sigur, depinde de relatie si depinde de persoanele implicate in ea… ce ai descris tu este un simplu tipar, al unei anumite relatii… nu poti baga relatiile intr-un tipar, asa cum nu poti baga oamenii intr-un anumit tipar…
eu iti pot spune ca toate relatiile importante pe care le-am avut au fost opusul tiparului tau…poate tocmai pentru ca au implicat sentimente multe din partea mea si tocmai datorita temperamnetului meu si modului meu de a fi: de a ma agata de o relatie cand ajung sa iubesc si de a incerca sa o fac sa mearga cu toate fortele mele…indiferent la un moment dat de cate semnale am primit ca relatia nu va merge… asa ca demontez aproape tot ce ai scris… e frumos ce-i drept si pana la urma cred ca asta vor sa vada cititoarele tale: ceva frumos, lin, elogiator pe alocuri si …oricat de mult ai vrea tu sa crezi ca general, “foarte” particular, daca pot spune asa….
blabla…
trebuie sa dai papucii INAINTE sa ti se dea – e simplu! 😉
Dar, ca şi dragostea, ea “nu cade niciodată”.
“Da-mi Doamne mie ca sa-mi vad pacatul” suna o cerere din rugaciunea Sf. Efrem Sirul, pentru ca nimic nu smereste atat de bine ca constiinta propriei nimicnicii, iar smerenia este inceputul desavarsirii. Smerenia este ceea ce se petrece cu noi atunci cand iubim – si ca si iubirea, “niciodata nu cade” dupa cuvantul Apostolului. Cade numai daca nu este ce sa cada…
ce se intampla atunci cand uiti ca trebuie sa dai papucii INAINTE sa ti se dea?
corect. toata lumea in garda, sa nu fiti luati prin surprindere si, la cel mai mic semn, sa dati papucii primii.
“simpla” are dreptate si ar merita un raspuns. Eu, sincer vorbind, m-as enerva daca as fi femeie: pe cine mangai tu pe crestet, bai tinere?!
da, just, generic, frumos, asa pare:) si uneori este pt ca femeile decid ca asa trebuie sa fie. pt ca asta e reteta de comportament sanatos pe care o invata. si pt care unele mame zic ca exista o predispozitie genetica:)
dar daca ar fi in 90% din cazuri asa, revistelor de femei le-ar lipsi vreo 5 pagini pe numar. pt ca uneori “cum sa-ti revii dupa o despartire” are mai multe clikuri pe un site decat “crema impotriva vergeturilor”. ce te faci cu titlurile “cum sa-i dai papucii”, “cum sa intelegi ce zice el”, “ingheta nu e pansamentul durerii”, testele de tipul “cum pui capat unei relatii” (si prin relatie se intelege chestia aia de comuniune psihosomatica bazate pe amor si respect lol)?
da, femeile acorda sanse. unele le acorda practic, verbalizat sau cu maxima actiune (suna, cauta, is dezamagite sau furioase etc vor sa aiba ultimul cuvant) sau ard etapele in interior si exprima concluzia “adio” si trec mai departe catre ce simt ca le trebuie sau li se spune ca le trebuie.
overall, articolul tau este un compliment la adresa feneilor:), un simpatic martisor psihic:) si-mi place.
mai interesant decât constatarea ar fi interpretarea : de ce ar exista aceasta diferenta în asumarea despartirii in functie de sex?
de fapt, cum putem sti cum traiesc femeile sau barbatii despartirile? tot ce stim este cum le simtim noi insine. Semnele exterioare pot fi inselatoare.
si ceea ce nu prea imi place este ideea nerostita dar care strabate printre rânduri : femeia este personajul activ care tine relatia inchegata sau o dizolva, in timp ce barbatul pasiv priveste “naucit” acest spectacol ca o jucarie in mâinile unei entitati care il manipuleaza.
Am ajuns la acest blog din pura intamplare si chiar la acest articol care mi-a dat fiori. Nu am crezut ca cineva poate explica atat de frumos sentimentele unei femei.
Jos palaria!
P.S: Multi barbati ar trebui sa citeasca acest articol..ar avea foarte multe de invatat
Femeia pleaca brusc pentru ca pleaca atunci cand nu mai poate.
Si nu mai poate dupa ce a putut foarte mult.
Barbatul e naucit, pentru ca nu prea a auzit cand i-a mai spus ea, pe parcurs, ca asa nu poate 🙂
Spor
@ elena: daca uiti, atunci uiti si unde sint papucii 😉
@ robin simion: voila! mai bine singur cu ego-ul intact decit si singur, si cu el shifonat…
“Voi aveţi o igienă a suferinţei” off… true, true, so true!
A., ai dreptate, si mingiierea i se adresa lui ELLE 🙂 De altfel o mingiiere mai eleganta decit ce am citit odata din partea lui Alex ELLE Cherban. Caruia nu pot decit sa-i spun: Uneori cutele acelei “sifonari” indreapta cocoasele sufletului. (Si bine ar fi sa nu confundati sufletul cu ego-ul.)
dle pin(up)occhio,
noi nu avem sortimentul ‘suflet’, incercati la taraba de-alaturi 🙂
ps pt cel bogat interior (deci nu ‘suflet’ blabla, ci imaginatie & ginduri), solitudinea este preferabila starii (banale & maniacale) de cuplu…
Mi se pare ca de data asta confundati sufletul cu spiritul. De altfel buna idee, sa incerc la taraba de alaturi, a dvs. nu pare prea bine aprovizionata (-: (Sau vindeti cumva pe sub tejghea?)
E adevarat ceea ce ai scris aici. Eu am terminat o reltie de 4 ani in felul acesta. Semnale am trimis ca nu merge din timp. Acel “esti sigur ca asta vrei” l-am zis in speranta ca poate poate mai e sansa. As fi iertat multe si poate l-as fi iubit inzecit, daca dupa 4 ani m-ar fi tratat cu mai mult respect decat a facut-o. Pentru mine respectul si comunicarea e totul. Au trecut 6 luni de la despartire timp in care m-am refugiat in blogul meu. Daca pt mine au schimbat ceva aceste 6 luni? Nimic si privind in urma e doar dezamagire, dezamagire ca el nu a inteles nimic, ca nu a reactionat…ca a renuntat
foarte adevarat, lucid si pus intr-o forma scrisa adecvata. dai dovada de modestie (care m-a surprins un pic, trebuie sa recunosc) cand surprinzi aceasta realitate pe care multi barbati o ignora. and, above it all, you are very in touch with your feminine side.
Slick!
Woman is overrated nowadays.
Prea trecem de la o extrema la alta. De la Femeia care trebuia sa stea la cratiţă (fiind o sub-specie umană), la Femeia pură, angelică, superioară Bărbatului. Noi căutăm egalitate, echitate, echilibru şi nu facem decât să promovocăm dezechilibru în interpretări valorice şi inechităţi sociale prin aplicarea discriminărilor pozitive (ce nu fac altceva decât să perpetueze în continuare inechitatea)
Nu contest faptul ca textul este scris frumos, insa nu sunt de acord sa perpetuam la nesfarsit niste clisee (care nu fac altceva decat sa auto-genereze “profetia” etichetarii puse). Si pentru ce? Doar sa oferim publicului ceea ce vrea sa auda?
numai zmei solzosi, cu gaura in piept, pa net; irl zmeisori care plang ingenuncheati pe coji de nuca (pedeapsa popii chucky pentru necitirea de psalm pe stomacul gol)
Oamenii uita ce ar trebui sa faca pentru a fi fericiti. In copilarie zambestiiiiii si traiestiiiii si esti iubit de toata lumea si iti promiti tie ca vei fi asa si cand vei creste, ca nimeni si nimic nu iti va distruge visele si fericirea.
Ma uitam zilele trecute la filmul ‘In the Pursuit of happyiness’ cu Will Smith si nu credeam ca ma va impresiona in prima faza. Omul e falit, are un copil caruia trebuie sa-i asigura o copilarie fericita si, desi este incarcat in fiecare zi de responsabilitati si ramane fara casa, fara bani, nu uita sa il iubeasca, sa il gadile, sa fie mereu aproape de el.
Ma gandesc.. de ce ne pasa atat de mult de chestiile astea materiale? De ce nu putem uita pentru 10, 15 1652436 de minute pe zi ca trebuie sa fim si oameni, ca trebuie sa ne uitam la cel de langa noi si sa fim calzi. Doar asa putem fi fericiti, printr-un zambet pentru o persoana, printr-o mangaiere, printr-o vorba buna. Suna cliseesc, dar te face atat de implinit si de OM.
(Comentariul anterior era pt alt blog. 😀 Scuze.)
Da da, sangele rece si taria de caracter vin din faptul ca ele au credinta maxima in COMPROMIS, iar atunci cand omul de langa ele nu se transforma, nu isi schimba o particica pe care ele o considera fundamentala in relatie, intervine acea detasare emotionala. Sau mai bine zis: ‘Pai, frate, gata. Am suportat cat am suportat. S-a umplut paharul’ 🙂
Interesanta atitudinea pe care o prezinti in articol. Ele sunt radicale de cele mai multe ori. Daca au hotarat sa se inchida, nu mai accepta sa vada chipul altuia prea curand.
cred ca esti pe cale sa agati o gagica!
mi-a placut ca ai amintit de sexism. doar ca el nu apartine unei ere apuse, din pacate. si da, femeile au un mod anume de a parasi. uneori parasesc lasand pe barbat sa spuna stop relatiei, doar pentru a-i menaja orgoliul masculin si de a nu-l lasa sa creada “ca i s-au dat papucii”. pentru ca femeia stie ca el sufera mai putin atunci cand crede ca el a dat papucii. 🙂
material diferit, interese diferite. asta e farmecul. bucura-te cat e bine, pentru ca nu dureaza niciodata indeajuns!
Cei pe care ii parasim sint cei pe care NU-i iubim, e simplu si clar mesajul! Asa ma gindesc eu:)
ohmygod
CINE-si doreste o dragoste cu termen de garantie 1000 ani, amor infinit, iubire-fara-de-sfirsit blabla etc etc?
numai scriitorii de romanturi & cititoarele acestora!
o dragoste care nu se mai termina nu are decit un singur rezultat: plictiseala…
frumos scris.foarte frumos!si in mare parte adevarat.
dar ce e asta,Dragos? riga crypto si lapona enigel varianta reloaded?
sa fim seriosi, articolul asta frumos nu-i decat o alta scuza pentru lasitatea barbatului, care -saracutul!! – pare-se ramane cu nostalgii si “ce-ar fi fost daca” iar ele- imfame fiinte evoluate:”În vremea asta, voi vă vedeţi de ale voastre. Şi mergeţi mai departe.”.
“E adevărat că nu ştim “să dăm papucii” ca lumea, dar plătim pentru asta cu vârf şi îndesat. Voi aveţi o igienă a suferinţei, doliul după o relaţie are la voi un început şi un sfârşit. E spectaculos şi intens, dar la un moment dat se termină”. Dragule, nu-i vorba de nicio igiena a suferintei. E altceva. Mult…infinit mai simplu…E ceva de care natura masculina s-a debarasat de ceva vreme din comoditate si (ma repet) lasitate: DEMNITATE.
@simon : sunt intru totul de acord cu tine…
@ alex leo serban: nimeni nu isi doreste o dragoste cu garantie 1000 de ani…de ce? pentru simplul motiv ca oricat de disperati ar fi unii sa creada in aceasta garantie, ea nu exista nici macar pentru 2 luni, dar barem pentru mai mult…. si nu exista nimic infinit decat infinitul, daca o fi si asta asa… si, desi eu sunt idealista, toate iubirile se termina… ori de tot, ori in sensul mai fericit, se transforma… deci aia de dinainte nu mai e…
@loo: sunt de acord cu comoditatea pe care ai mentionat-o tu si de care eu tot timpul m-am lovit… stii mai ales in ce sens sunt de acord? : femeile, daca vor ceva cu adevarat, obtin ceea ce vor, indiferent de cat de mult se tavalesc ca sa obtina asta…barbatii (majoritatea – scurt disclaimer ca sa nu imi sara specia masculina in cap :D)…barbatii sunt atat de comozi…incat le e catedoata greu si sa recunoasca ca vor ceva cu adevarat…
Orice mod de a pleca e preferabil acestei situatii 🙂
Pink – Please don’t leave me
http://www.youtube.com/watch?v=cbgrNczUsiU
@ elena: da, barbatii sint comozi (asta nu e o calitate? eu cred k, in ACEASTA, situatie, chiar e ;), in timp ce femeile au nu atit ‘demnitate’, cit un fel de orgoliu al masochismului…
mai intai, Dragos, imi place noul tau verde de pe site 🙂
@alex leo serban: nu pot fi de acord cu tine (iarasi):) inteleg ca tu vezi comoditatea in aceasta situatie ca pe o calitate (esti barbat doar, nu te poti denigra in direct :D…dar serios, eu tot nu inteleg cum… poate imi explica cineva care intelege, ca probabil sunt eu mai amortita la ora asta devreme :)…
in privinta masochismului…sunt oarecum de acord in sensul ca noua ne place cateodata sa ne victimizam mai mult decat este cazul si sa credem ca suferim mai mult decat se intampla de fapt…suntem mai dramatice noi femeile….dar nu crezi ca aveti si voi o unda (macar)de masochism atunci cand va intalniti intre voi la o bauta/pahar/chef pe motivul asta simpatic ca “sa mai uitam de suferinta”…ca nu putem altfel etc.? cand de fapt de cele mai multe ori voi ati trecut de mult peste etapa asta de suferinta dupa o relatie esuata? crede-ma, nu e nici o unda de rautate/misandrie in scrisul meu, sunt si eu curioasa de un eventual raspuns la ce am scris… 🙂
ai perfect dreptate! sa inteleg ca esti un bun cunoscator atat al barbatilor, dar in special al femeilor. felicitari pt articol si nu numai!
si p.s. mergem mai departe si ne vedem de ale noastre, intr-adevar…dar de fiecare data tot mai goale. pentru ca mereu va lasam voua, barbatilor, cate ceva din noi, ceva ce nu vom putea recupera niciodata!
o zi buna!
Am fost foarte impresionata sa regasesc tot doliu unei despartiri si in acelasi timp toata naivitatea cu care incepem o noua relatie, caci nu e speranta, nu se spunem ca de data asta o sa fie mai bine, ci pur si simplu ceva de impinge sa credem ca totul incepe de la 0, un intreg destin.
foarte frumos textul!
Clisee peste clisee, intr-o limba romana tare alambicata si suferinda(ma refer la comentarii).
Din pacate nu pot scrie.Eu pictez.Dar acest articol care mi-a ajuns intamplator in fata ochilor,m-a facut sa inteleg ca mai exista, inca, un barbat( nu tip,nu baiat, nu barbatel) care isi merita pe deplin acest rol.In sfarsit aud un Barbat care a observat ceea ce multora nici nu le trece prin cap.Un respect deosebit pentru femei, reiese din acest articol indiferent daca lui i s-a frant sau nu sufletul atat de tare incat niciodata nu il va mai putea “repara.”
@ roxana: ei lasa-ma, te pomenesti k iubirea/despartirea & dramele aferente vor fi fiind ceva din cale-afara de original!
se comenteaza in clisee pt k subiectu se preteaza 😉
@ elena: CEL MAI comod este sa nici nu te implici intr-o relatie; daca totusi te-ai implicat, e mai comod sa-i pui TU capat; iar daca totusi s-a intimplat (shit happens!), e mai ELEGANT sa nu te vaieti…
daca ai comoditatea pe lista de prioritati, nici nu ajungi la situatiile 2 & 3
… asa mai merge. poza asta e mult mai reusita 😉
@als, adica un subiect banal nu poate fi interpretat in mod original/inteligent?
Pai daca aplicam rationamentul tau la cultura umanitatii, atunci putem sa o aruncam la gunoi fara nicio remuscare.
@ roxana: evident k nu, nu trebuie absolutizat… dar e preferabil sa nu faci din rahat, bici!
amorul, pd alta parte, poate fi aruncat la gunoi fara nicio remuscare 😉
@als:
De ce nu? Cei care reusesc sa faca din rahat bici, se numesc GENII. Ratatii sunt cei care fac din bici rahat.
Cat despre aruncarea amorului la gunoi,e o problema. Cel putin 90% din creatiile(in toate sensurile) umanitatii se bazeaza pe acest mizilic.
aaah, deci esti de acord k amorul e un rahat? 😉
intr-adevar, e ‘o problema’… dar esti inconsecventa, pt k spuneai k te bazezi pe ‘genii’ pt a face bice?!
fyi: 1. geniile NU fac defel ceea ce spui, e un… cliseu naiv & pios (ma mir k nu l-ai remarcat!); 2. a te inspira din ceva e una, a produce ceva valoros – alta; nu inseamna k trebuie sa pui semnul egalitatii intre ceea ce te inspira & ceea ce produci – in fond, si o crima te poate inspira 😉
Seinfeld zicea ca “women nest. men hunt”
Bune gaselnite, bine scris.
un text pervers.. care iti atinge pielea inimii cu un deget fierbinte, te face sa te incordezi si sa te ascunzi si sa te intorci, sa vrei sa traiesti mai mult si sa mori chiar atunci, sa fii chiar tu cea pe care o viseaza, sa crezi ca esti tu desi stii bine ca doar uneori..
..facut sa aduca placere mintii si ecouri sufletului, cu rasuciri de condei ce provoaca volute in crescendo printre amintiri, aduna toate tu-urile despartirilor pe care le mai stii, fatza in fatza cu ei-ii respectivi, si cu intelepciune regasesti fragmente din text alandala pe fruntea multora din ei, fara acord gramatical intre sex si verb..
urat, foarte urat. 🙂
“Spre deosebire de ele, noi nu suntem aproape niciodată atât de consecvenţi. Noi putem părăsi dintr-o toană, dintr-un chef, dintr-un capriciu.” … dar oare ELE nu o fac in acelasi mod uneori? , atunci cand gasesc “un exemplar” mai bun , intorcandu-ti spatele , fara sa dea nici un raspuns macar la simpla intrebare “de ce?”.
“Acel “Eşti sigur că asta vrei?” nu e nici maliţios, nici ironic. Este ultima şansă pe care o dau relaţiei înainte de a apăsa, la rândul lor, frâna.” ….. de multe ori aceasta intrebare nu este deloc acea sansa “acordata” barbatului;este o simpla “manipulare” [ si zic manipulare pt ca barbatii pot fi usor manipulati de femei in dese situatii] pt a forta oarecum razgandirea barbatului, sau doar o intarziere a propriului raspuns, pentru a afla si decizia masculina, inainte de a se pune acea frana.
“În vreme ce noi ne amăgim de fiecare dată că va mai exista un “va urma”. “…acest “va urma” exista intotdeauna pt fiecare, nu doar pentru una din parti. Insa modul, in care se va petrece acest “next” , depinde foarte mult de felul cum este conceput de cei care il vor avea si sant implicati in el.
Asa ca nu este niciodata o “amagire” , chiar daca “va urma” se va intampla cu acea persoana , sau cu una noua.
Intr-o despartire , cand nu mai este nimic de facut , si cei doi o apuca pe drumuri diferite , singurul lucru de care ar trebui sa se tina cont in ultima instanta este “DEMNITATEA” cu care se face retragerea din relatie. Daca cei doi au aceasta demnitate , cu siguranta cand se vor mai intalni peste un timp , isi vor aduce aminte cu placere de ceea ce a fost odata,si cel mai important, isi vor aduce aminte unul de celalalt. Nu se vor “instraina” odata cu trecerea timpului.
Postul asta este interesant si bine gandit. Dar , ceea ce ai scris tu aici nu este decat o exemplificare a unui anumit gen de femei,si anume “femeile care chiar sant femei , cu doar fac pe femile … (gen pe cale de disparitie …ce-i drept), dar care inca exista. Personal, daca as fi parasit intr-un mod corect , as putea spune ca din momentul acela, respectul pentru persoana respectiva s-ar dubla.
Multumesc.
ce ai scris tu aici m-a lasat fara replica. Generalizam cand afirmam ca toti barbatii sunt misogini si nu inteleg absolut deloc femeile. Tu esti excetia pana acum si pari sa dai dovada de multa empatie
deci da…frumos n-am ce sa zic
dar cum ar spune un clasic aflat inca in viata – doua cuvinte am sa-ti spun- FEMEIA E VAGABOADA!! ;-))
Admiratie…respect…putin conventionalism in opinia ta despre femeile care ‘parasesc”, provoaca o despartire sau pur si simplu o abandoneaza…dar de ce nu spui nimic despre femeile care nu au nici delicatete, nici discretie, nici demnitate atunci cand sunt parasite sau cand sunt nevoie sa plece?Ele se simt tradate, ele se jelesc apropae oricui ii este amic din cercul comun, ele spera ca fostul sa se intaorca la ele…Cu siguranta, exista si astfel de femei…Iubirea lor e poate mai intensa decat a celor care “accepta” despartirea…Chiar reinnodata, iubirea lor nu va mai fi ca inainte sau poate va fi si mai intensa decat prima data…Femeile acestea cred despre ele insele ca nu au dat tot ce aveau de dat, ca nu au avut timp sa se daruie total si atunci implora o a doua sansa…cu mai multa sau mai putina demnitate…ele exista si nu trebuie sa ne rusinam sa recunoastem asta:Iubirea te face sa pierzi simtul demnitatii si poate, peste ani, sa te rusinezi de patima aceea…ceea ce nu e cazul…Iubirea cere intelegere si toleranta…Ea vine cu varsta, cu experienta…
Am primit acest articol din partea unei prietene….ca o dedicatie pentru momentele prin care trec acum. Am zambit pe parcursul lecturii insa m-am simtit “descoperita” si nu foarte confortabil, poate pentru ca mi-a placut sa cred ca un barbat nu vede aceste lucruri. Tot timpul am sperat ca partea masculina nu trebuie sa stie cat de greu ajung sa dau delete la folderul acela din suflet si cand ajung sa faca asta e clar ca dispare chiar si din recycle bin.
Nu toate femeile sunt asa, dar cele care au puterea sa faca asta vor parasi un barbat chiar si invocand motivul ca nu le aduce flori.
De ce a trebuit sa ne descoperi ?
Ne era ata de bine asa ….. 🙂
se spune “aliniate’nu “alineate”,ce dumnezeu… poate gramatica nu e sexy ,dar de ce s-o parasesti,asa,nu e frumos…
vai, mihaela, vai… pentru cineva care se bate cu pumnu’n piept sa este ferue de grammaire roumaine, vad ca nici macar virgulele nu stii sa le pui cum trebuie.
iubita mea, virgula se pune imediat dupa cuvantul caruia ii urmeaza, iar intre ea si urmatorul cuvant trebuie sa existe un spatiu (o pauza, cum ai spune tu…).
oricum, imi intaresti convingerea ca traim intr-o tara in care toata lume se pricepe la femei, fotbal, politica si limbi straine. iar pentru tine, romana chiar pare o limba straina. deci, te pricepi!
dragos, jos palaria! am fost crescut intr-un mediu eminamente feminin, iar ceea ce sunt acum datorez in mare parte femeilor din viata mea, incepand cu mama si terminand cu fetita mea. desigur, sotia mea si-a adus si ea aportul… (sic! – sunt curios daca o sa inteleaga mihaela :-)) si ii multumesc din suflet pentru tot ce mi-a daruit frumos in viata.
legat de spusele tale: da, ele au un alt fel de a fi oameni, fata de noi, barbatii.
exista o demnitate atat in bucuria lor, cat si in suferinta lor. stiu sa sufere tacut, chiar daca lacrimand; noi, astia cu sex tare, ne facem de ras de multe ori…
frumos grait ….
Sunt impresionata de continutul acestui text…bine gandit,de o coerenta extraordinara, amprentat de impartialitate, as putea spune ca este reflexia mintii si sufletului unui om cu adevarat profund in gandire,exprimare si de ce nu, trairi emotionale.
E despre femei tari.
Pot sa spun ca te-am regasit(ma refer la blog).Imi esti taaaare simpatic!! Cand citesc ceea ce scrii ma simt ca si cum eu as scrie …intr-un moment de relaxare.
Merci ca existi.
Atunci cand am citit acest articol in “ELLE”,mi-am zis ca e imposibil ca un barbat sa poata scrie asa ceva.Fiecare propozitie imi aducea aminte de un capitol, mai nou sau mai vechi, al cartii vietii mele intitulat “Iubire”;ma rascolea dar ma linistea in acelasi timp.
Cred ca suferinta nu depinde de sex,nu depinde de cine si cum “da papucii”,nu tine de numarul de telefon sau de mutatul periutei,ci depinde in totalitate de felul in care suferi sau crezi sau nadajduiesti sau rabzi intr-o relatie.
As vrea sa cred ca nu suntem un obiect al actiunii,al relatiei,ci subiectul principal care,in ciuda cazaturii,se ridica intotdeauna,dupa o lupta data in primul rand cu sinele si apoi cu cel care credeam ca odata reprezenta “totul”pentru noi,acest “tot” atat de efemer.
“Esti sigur ca asta vrei?” e categoric.Mereu asteptam si speram la un raspuns care sa ne arate ca cel de langa noi lupta pentru relatie la fel cum luptam noi,atunci cand speram sa mai avem macar un ultim motiv pentru care sa o facem.
E greu sa iesi dintr-o relatie,oricat de mult ar fi tinut aceasta.E greu pentru ca fiecare relatie are un sertar in sufletul nostru unde depozitam toate amintirile frumoase sau mai putin frumoase,iar dupa ce totul se incheie,inchidem sertarul si aruncam cheia cat mai departe,cu speranta ca nu il vom mai deschide niciodata.Fiecare relatie lasa o urma care ne ajuta sa mergem mai departe,daca ne dorim cu adevarat asta…
Totul e relativ… oamenii difera de la caz la caz… Trairile si actiunile dintre sexe s-au inversat de multe ori in ziua de azi… Femeia pleaca de tot ca sa isi refaca viata… Barbatii prin natura lor (poligama) nu concep pierderea in totalitate, de aici si cele ce se regasesc in textul tau.