Una dintre cele mai interesante intalniri pe care le-am avut a fost cea cu Sunil Gupta, directorul catedrei de Marketing de la Harvard Business School. Cu doua zile in urma fusese vizitat de primul-ministru al unei tari asiatice, preocupat si el de imaginea brandului de tara. Mi-as fi dorit sa fi fost si Emil Boc pe aici.
Gupta vede patru domenii ale brandingului de natiune: turismul, investitiile straine, exportul, dar si „mandria nationala”. Un branding intern fara de care nu se poate construi ceva viabil in exteriorul tarii. Profesorul crede ca cele patru capitole trebuie sa fie reprezentate de un singur simbol, care sa dea forta si sa lumineze imaginea Romaniei.
Cele mai reusite campanii de branding national in America s-au sprijinit pe filme de mare succes. Crocodile Dundee defineste Australia si astazi, la 12 ani de la lansarea filmului. Spre disperarea australienilor, care au incercat, prin campanii succesive, sa dea o noua dimensiune brandului de tara, folosind simbolul Operei din Sydney, ori, mai nou, un alt film, cu Nicole Kidman – „Australia”. Pe de alta parte, turismul in Noua Zeelanda a crescut cu 30% dupa lansarea filmului „Lord of the Rings”.
Cel putin deocamdata, solutia de promovare a Romaniei in America nu pare a veni dinspre cinematografie.
:: Mihai Ghyka semnează o meditaţie pertinentă despre brandul “România” în ZF. Tolo are şi el un comentariu despre asta.
Reprezentantii Maxi Tours pentru Romania au sustinut zile etrecute,la Constanta, o dezbatere privind promovarea Romaniei prin…ce s-o nimeri numai promovare sa fie. Daca sansa nu vine din cinematografie si arta in general, nici din turism nu se grabeste. Pentru publicarea unui catalog de imagine a litoralului romanesc autoritatile nu au pus la dispozitie nici macar un elicopter pentru preluarea imaginiilor. Bravos natiune…