Zice Cosmin Alexandru:
Politica e o meserie. Ca în orice altă meserie, te duci la serviciu, faci ceva şi apoi te uiţi să vezi ce-a ieşit. Dacă tot timpul ţi se spune că a ieşit prost, şi asta în principal din cauză că tu eşti în neregulă, şansele să dezvolţi o atitudine pozitivă faţă de ce faci sau faţă de cei pentru care faci sunt minime. Practic, sunt zero.
Şi atunci, cam ce fel de oameni se pot înhăma, cu şanse, la o carieră politică în România de azi? În acest moment, îmi pare că principala calitate care se cere de la un politician român e să fie cât mai imun la critici. Or, ca să poţi să nu-ţi pese de ce părere au ceilalţi despre tine, trebuie să fii orientat exclusiv către interesul tău personal sau al găştii care te ţine în braţe. În felul ăsta cercul se închide şi profeţia se împlineşte – politicienii sunt corupţi, nesimţiţi şi nu îi reprezintă pe cei care votează. Nu cumva însă felul lor de a fi e în mare măsură tocmai rezultatul felului în care noi, cei din afara ei, tratăm nediscriminat clasa politică?
Subscriu. Mă şi gândeam la un moment dat să facem un blog unde să-i lăudăm pe politicienii care merită lăudaţi. Dar unde găsesc eu 30 de oameni care să se angajeze să găsească măcar un lucru bun pe lună în politică atunci când e aşa de uşor să arăţi cu degetul relele pe care le vezi la tot pasul…
Mai bine faci un blog unde sa se scrie despre ce este rau in politica.
e decupata din psihologie “terapia prin lauda”. probabil ar functiona si in cazul politicienilor. pe de alta parte, unii dintre ei nici macar nu au nevoie de asta. se uita in oglinda si isi repeta cu incapatanare ca sunt “the best”.
apropo de politicieni, reguli, cenzura mi se pare ca esti usor rigid – am citit rubrica “politica privind comentariile”…eu te percepeam altfel.
dar poate ca modul in care tratam noi clasa politica e un agregat al subiectivismului fiecaruia. e imposibil sa nu existe atat sustinatori, cat si oponenti pentru fiecare dintre reprezentantii clasei politice. numai ca probabil sustinatorii sunt depasiti ca forta de oponenti, ca e inotdeauna mai usor sa combati decat sa sustii, de aici poate impresia generala de etichetare negativa a clasei politice. iar “terapia prin lauda” duce la plafonare…
Politicianul este clar o victima naiva a maipularilor alegatorului. Alegatorul parsiv convinge politicianul o data la patru ani sa candideze dupa care el alegatorul il uita pe acesta, il face sa se simta singur, ii provoaca angoase. Alegatorul timp de patru ani nu se gandeste decat la el, cum sa isi serveasca mai bine clientela apoi vin din nou alegerile. Politicianul insa s-a trezit si devine un alt om, mai pragmatic, mai crud. Acesta este motivul real al comportamentului nesanatos al politicienilor – tradarea primordiala a alegatorilor.
Lauda, lauda dar sa merite ca muncesc pe banii nostri si cred ca nu se cuvine a ne da socoteala.
Eu cred ca merita laudat domnul Mugur Isarescu pentru eficienta cu care isi face treaba la BNR, pentru atitudinea de care a dat si da dovada cat si pentru faptul ca a acceptat să fie premier in 1999 si a facut-o eficient, Romania inregistrand in acel an prima sa crestere economica de dupa revolutie. In acelasi timp il apreciez pentru ca a stiut sa isi aleaga oamenii potriviti acolo unde a fost cazul ca nu a munci de unul singur nici la banca si nici la guvern.
A lauda e usor deoarece presupune o exprimare a unei pareri personale despre activitatile si/sau calitatile unei persoane. Credibilitatea si valoarea unei laude este asociata intotdeauna cu personalitatea sau imaginea celui/celor ce aduce/aduc lauda. In cazul domnului Mugur Isarescu parerea mea nu valoreaza prea mult. Din fericire nu sunt singura care are acesta parere.
Mi-ar placea mai mult sa vad niste studii/analize facute asupra activitatii politicienilor pe baza unor criterii obiective si cu ajutorul unor metode statistice aplicate corect si cu rost. Majoritatea politicienilor candideaza sub umbrela unui partid ducand mai departe politica si interesele acestui. In politica si nu numai rezultatele in general sunt ale unei echipe, se construiesc pe ceea ce au realizat cei dinainte si cand e de bine se vad dupa ce li se incheie activitatea. La nivel national lucrurile nu se schimba de pe azi pe maine iar cele mai solide rezultate se obtin prin eforturi concentrate si indelungate.
Astfel ca, e usor de laudat domnule Bucurenci, e mai greu de cuantificat munca unui politician anume…
gresit. politicienii nu devin corupti, lenesi, nesimtiti din cauza imaginii reflectate asupra lor. sa luam un caz practic: victor ponta. un tanar de perspectiva, destept, care promitea si care nu facea parte din vreun cerc de mafioti. a fost corupt, la propriu si a ajuns astazi ceea ce-l stim. sincer, politicienii de azi nu merita nu o lauda, ci nici macar un scuipat. ma uit in urma la dezastruoasa guvernare CDR si-mi zic: macar ciorbea, constantinescu si diaconescu erau naivi si onesti…
puterea corupe, dar sunt si cativa oameni care reusesc sa-si tina capul limpede.
zilele acestea printre multe dicutii, desigur unele legate si de politica, am realizat ca toata lumea cere o schimbare, toata lumea astepata ceva, dar de la altcineva. cu totii vrem mai bine, dar nu facem nimic pentru asta. m-am ferit mereu de acest subiect si cu toate ca am avut o inclinatie catre aceasta meserie inca de pe bancile scolii am considerat ca am un suflet prea sensibil pentru a lupta cu “dragonii”. zilele astea mi-am incalcat promisiunea facuta mie si am decis sa contribui personal la schimbarea pe care o astept. pana atunci insa, invat cat pot de la profesorii mei si aprofundez cursurile.
il admir pe primarul capitalei pentru ca a avut taria de a refuza participarea la circul mediatic din jurul clasei politice. el a decis sa iasa in public doar atunci cand are ceva important de comunicat. mai departe vom vedea 🙂
…poate gasesti acei oameni la catavencu. Poate li se pare interesant un astfel de proiect. In acest fel vor pune in lumina realizarile bune, alaturi de cele mai putin bune, in care, cred eu, sunt deja specialisti. 🙂
exista pe vreundeva o contabilizare a faptelor bune din politica? sa putem shi noi , vulgul, sa ne extaziem?si daca nu, cum s-ar putea crea un stfel de letopisetz la care sa aiba si publicul cel larg , un larg acces?
şi după ce îi lăudăm eu propun să-i gâdilăm. Ori mor de râs ori terapia (prin râs) îi va face mai buni.
Eu sunt de acord, critica presetată pentru clasa politică luată ca întreg îi face pe ei imuni, pe noi indiferenţi şi îi ţine departe pe oamenii buni care ar vrea să intre în politică.
Ca exemplu, mie mi-a plăcut foarte mult “dosarul” electoral “Primariada” din Esquire-ul din mai 2008. O serie de articole geniale despre un sat pierdut în munţi care a reuşit pe picioarele lui (dar urnit de primar) să-şi pună telefoane (iar pentru asta fiecare gospodărie a trebuit să dea câte 200 de dolari acum câţiva ani), despre un puşti-primar de 27 de ani care a schimbat la faţă o comună din Timiş, despre un primar din Moldova pe care atât îl iubesc oamenii de îl tot realeg de 46 de ani încoace, despre Klaus Johannis, Radu Mazăre şi Gheorghe Ciuhandu. Mie seria asta chiar mi-a dat încredere.