Am fost ieri seară la Centrul Comunitar Rahova-Uranus “La Bomba” să ascult jam session-ul trupei Biluna. E vorba de puştii din zonă, care au învăţat de la percuţionişti profesionişti cum să facă muzică. Am ascultat muzică bună şi am văzut copii fericiţi.
Acum vreun an, am văzut în aceeaşi zonă (Piaţa de Flori, clădirea Ark, fosta berărie Becker Brau) un spectacol cu mai multe piese de teatru interactive despre problemele locuitorilor din zonă. Şi acel spectacol, şi proiectul Biluna, şi Centrul Comunitar “La Bomba” fac parte din iniţiativa “Ofensiva generozităţii”. Este, după ştiinţa mea, singurul caz de artă socială adevărată din România.
Rahova-Uranus este unul dintre acele cartiere unde nu vrei să rătăceşti noaptea, o favella în plin centrul Bucureştiului, ca atâtea altele. Am locuit cinci ani la capătul cartierului Rahova, foarte aproape de Ferentari, şi am văzut de-aproape această Românie pe care cei mai mulţi alegem s-o ignorăm. Aşa că am un mare respect pentru artiştii care donează din timpul şi din sufletul lor pentru revitalizarea acestor zone. Ieri seară, puştii de la Biluna zâmbeau cu gura până la urechi.
2 Kg de fericire si 1 ,,dram,, de incredere
Nu stiu cum sa reactionez la genul acesta de evenimente, eu sunt obisnuit cu sali de spectacole, unde acustica este masurata, unde reflectoarele bat spre scena…..
Am fost la Sibiu si am vazut in strada o piesa de teatru ce a starnit entuziasm in sufetul meu. Daca oamenii zambeau si erau fericiti, ce mai trebuie scena ? ce mai trebuie lumina ? parca teatrul a plecat din strada, nu ?
Zambiti ca e gratis 🙂
Cand pui suflet in ceva, te inconjori cu bunatate si ajungi sa nu mai observi nimic in jur in afara de… zambete. Pentru cel a carui asteptare sunt zambetele, cand le primeste urca in al noualea cer. E fericirea suprema. Iar cand o obtii, nu te intereseaza de unde, de la cine, de ce… te simti tu fericit sol al fericirii.
cred ca te pot contrazice: aona despre care vorbesti este tare departe de zona rahova ferentarei. am locuit 26 de ani in zona fostei barareii rahova si acolo lucrurile nu sint asa cum sint in ferentari.
un singr lucru e minunat: zona trebuie reinviata si cineva incearca sa o faca. odinioara acolo se faceau filmarile de la: fram ursul polar, capitanul moldovan si alte filme celebre. pe acolo erau vestitele circiumi: plosca de aur, jaristea si cinematografele gradini de vara: odeon si modern chiar si celebrul “foto miron” a fost cindva acolo.
zona a decazut insa de cind au “venit” demolarile si de cind pe locurile pe care altadata stateau case boieresi si cocioabe la un loc au crescut cladiri precum cea a academiei romane (neterminata inca) si balarii de tot felul. populatia era mai colorata in zona datorita faptului ca din casele parasite de oamenii fugiti in stainatate au fost bagate cu chirie la stat nationalitati conlocuitoare cotropitaore si demolatoare, dar atentie: in zona erai mai sigur decit la cismigiu de multe ori. mie 26 de ani nu mi-a fost frica sa umblu in zona si nici acum nu imi este. ajung insa ceva mai rar aolo, asta daca o data pe saptamina se poate chema rar.
hai, totusi, sa nu emitem judecati sau sa nu facem presupuneri atunci cind nu cunoastem in totalitate un fenomen, o zona sau un om.
multumesc.
Cer scuze, pentru ca randurile mele au zambetul sters. Chiar acum, m-am inscris in randurile voluntarilor pentru “mai mult verde”. N-am facut-o pana acum, aflandu-ma ceva mai departe … iar ziua de azi, am ales-o fortata de “oferta de generozitate” a doamnei M. Radulescu de a vinde hainute pentru copii. Banii ce vor rezulta sunt pentru a fi “pusi de-o parte pentru micutul Ayan. Nimic rau pana aici, ci doar firesc. Magazinul se afla insa intr-un Mall din Constanta, construit pe terenul defrisat din Parcul Tabacarie… Parcul asta a fost la acea vreme o mare si frumoasa izbanda castigata asupra unui teren mlastinos, plin de stuf. Asa era prin 1975 … In timp, copacii ajunsesera sa sprijine Cerul, aleile erau pline de copilasi, locurile de joaca presarate peste tot, Teatrul de vara linistit integrat in atata verdeata … iar Biserica-Maramuresana -de lemn-iti con-sfintea ceea ce devenise deja limpede cu fiecare frunza a fiecarui Copac …Anume, ca locul e Dumnezeit … ca Omul poate sfinti fie ea si o mlastina … Cam asa a fost candva …
Acum, jur-imprejurul lacului sunt numai santiere – blindate de aprobari, desigur, una mai LEGALA ca alta!-, parcari alaturi de “minunatul Mall”, ce a facut sa fie retezati multi, prea-multi Copaci-Verzi … Magazinul cu hainute pentru Copilici acolo se afla, iar din copacii franti nu au mai ramas nici macar radacinile, nici macar sparanta ca ele vor da vreodata lastari ce sa fisureze zidurile intre care distinsa doamna vinde hainute pentru copilasi … Vremea Copacilor a trecut?! chiar a trecut?!
Intrebari / nedumeriri adresate lui Dragos Bucurenci -alatari de meritate aprecieri.
Asadar: – de ce exista limita de varsta a voluntarilor. Eu nu-mi doresc sa scad nici o saptamana din anii ce-i am, dar am fost “obligata” sa devin cu niste ani mai tanara. Asta nu inseamna ca nu pot sadi copaci. Chiar nu inseamna!
– de ce sunt cerute date atat de personale, precun serii si numere de CI/CNP. Toate astea se pot da fata-n fata, la prima actiune-verde.
Va sunt alaturi si ma bucur ca existati toti cei care faceti asta cu onestitate. Ceilalti, ar fi mai bine, sa-si vada doar de vanzarea de hainute.
Acum, dupa ce am citit tot ce ati scris voi -Dragos, Iguana, John, Victor-, zambetul este si al meu. Multumesc!
<>
Te-as contrazice, Dragos: vezi proiectul de arta si cultura sociala cARTier (Iasi, 2004-2007). http://www.pro-helvetia.ro/cartier.htm#
@NoraViIanusevici
Singura limita de varsta pe care o impunem la inscrierea voluntarilor este cea minima, de 18 ani. Solicitam datele personale in conformitate cu prevederile legate. Ele sunt necesare pentru a ne asigura ca cei inscrisi pe platforma sunt persoane pe care chiar putem pune baza cand antrenam resurse pentru actiunile la care urmeaza sa ia parte.
Dragă Silvana,
să nu devenim atât de scrupuloși. Dragoș a numit ceea ce facem noi artă socială, pt. că așa se spune în România, la majoritatea proiectelor de intervenție socială. Însă, avea dreptate să spună “singurul” caz… și aici rectific pentru a fi la fel de corectă… este singurul caz din România de ARTĂ COMUNITARĂ / ARTĂ ACTIVĂ. Este o mare diferență între ofensiva generozității și proiectul cARTier. De altfel, ieri, 11 iulie 2009, Matei Bejenaru a fost prezent la dezbaterea publică “Cum ar trebui să fie un Centru Comunitar” din laBOMBA – Centrul Comunitar Rahova-Uranus și am schimbat împreună păreri, impresii și experiențe. ARTA COMUNITARĂ este altceva decât ARTA SOCIALĂ.