There is a crack in everything

leonardcohenMi-am spus ieri părerea despre brandul Tuborg în urma întâmplărilor care au dus la mutarea concertului lui Leonard Cohen. Câţiva cititori şi prieteni mi-au atras atenţia că e posibil să mă fi pripit. Admit că n-ar fi fost exclus. Am reacţionat rapid şi emoţional ca, probabil, mulţi dintre fanii lui Cohen care au aflat ştirea.

Astăzi, însă, mi-am acordat timp să verific desfăşurarea evenimentelor. Am vorbit cu Dragoş Chişcoci, PR la Emagic şi cu Alina Bratu, PR la Tuborg.

Filmul evenimentelor

Din comunicatul celor de la Events ştiu că biletele s-au pus în vânzare pentru concertul Cohen din 5 mai.

De la Dragoş am aflat aşa:

– în iunie Tuborg Green Fest urma să se organizeze în weekendul 11-13 septembrie în Parcul Izvor

– la început de iulie Primăria Capitalei a hotărât să organizeze în acel weekend în Parcul Izvor Serbările Bucureştiului (sau ceva similar)

– pe 22 iulie Tuborg şi Emagic anunţă organizarea Tuborg Green Fest în weekendul 4-6 septembrie. Nimeni nu ia legătura cu Events.

– pe la mijlocul lui august, Events ia legătura cu Emagic şi cere mutarea festivalului. Emagic propune alte date, dar Tuborg refuză. Emagic consideră că nu există altă locaţie în care festivalul putea să aibă loc.

– Emagic începe să propună diverse soluţii pentru minimizarea perturbării celor două concerte. Emagic mută scena dintr-un colţ al parcului în altul. Events refuză să mute scena Cohen. Pe tot parcursul negocierilor, Events rămâne inflexibil: în Parcul Izvor nu poate avea loc un eveniment în paralel cu concertul Cohen. Aceasta este şi poziţia celor de la AEG Live International, organizatorii turneului Cohen.

Alina mi-a confirmat, în mare, ce ştiam deja de la Dragoş.

Ce a urmat, ştim cu toţii: cu o săptămână înainte de concert, Events, nesatisfăcuţi de soluţiile propuse de Emagic, decid mutarea concertului Cohen pe Stadionul Tineretului.

Ce cred eu

Acestea sunt faptele. Opinia mea e următoarea: există un principiu elementar al primului venit care le dă dreptul moral celor de la Events şi publicului lui Cohen să ceară să nu le fie perturbat concertul anunţat cu atâtea luni înainte. Acest drept a fost încălcat de Primărie şi de cei de la Tuborg.

Faptul că Emagic a încercat să minimizeze pe cât posibil impactul Tuborg Green Fest asupra concertului Cohen este absolut lăudabil. Că au produs experţi care au garantat că acest impact nu va exista este şi mai bine. Dar nicio asigurare a niciunui expert nu ar fi rezolvat problemele care ar fi apărut pentru Events dacă, totuşi, concertul Cohen ar fi fost perturbat de Tuborg Green Fest. Şi ştiu, din proprie experienţă, că singura probă adevărată în ce priveşte sunetul este la eveniment. În acest caz, proba ar fi venit prea târziu.

Toţi plătitorii de bilet ar fi cerut socoteală lui Events, nu lui Emagic şi nici lui Tuborg. Dacă aş fi fost managerul Events, aş fi procedat exact la fel.

Cine a greşit

Nu cred că putem vorbi de o responsabilitate foarte mare în cazul Emagic. Ei organizează un eveniment pentru un client la datele şi în locaţia hotărâte de acesta. Cred că responsabilitatea este egal împărţită între Primărie şi Tuborg, care au procedat similar: şi-au împins propriul eveniment peste un altul în total dispreţ faţă de publicul evenimentului astfel dat deoparte.

În ce-i priveşte pe cei de la Events şi cei de la AEG Live International, cred că au avut poziţia corectă cap-coadă: nu acceptă ca un eveniment cu un profil cu totul diferit de muzica lui Leonard Cohen să aibă loc la o distanţă atât de mică de acesta. Nu şi-au schimbat această poziţie şi nu au cerut altceva decât să li se respecte dreptul primului venit.

Am, totuşi, o problemă şi cu cei de la Events: într-adevăr, tonul comunicatului lor a fost excesiv de patetic, iar reducerea unor concerte Guano Apes şi Chicane la un simplu festival de bere a fost nedemnă şi răutăcioasă.

Despre branduri şi unde locuiesc ele

Nimic însă, din ce-am aflat astăzi, nu schimbă părerea mea cu privire la brandul Tuborg. Oamenii de acolo nu înţeleg că Leonard Cohen este mai mult decât un cântăreţ. Este un lovemark: un brand pe care mulţi dintre noi îl iubim cu pasiune.

O prietenă care trăieşte în State îmi spunea că nu-i vine să creadă că în România găseşti CD-uri cu Cohen în toate benzinăriile. Mi-o aduc aminte pe Oana Pellea anul trecut, în picioare, ascultând cu lacrimi în ochi aproape tot concertul. Mi-l aduc aminte pe Biju Morar la concertul Cohen, dându-mi un ghiont şi arătându-mi-l pe Valentin Ceauşescu, care fredona, ca şi mine: “Nu ştiu ce mi se pare mai ciudat, că tu ştii toate versurile sau că el ştie toate versurile…” Mi-l aduc aminte pe Marius Tucă radiind de bucuria imensă pe care ne-o oferise tuturor.

Un om de comunicare trebuie să vadă dincolo de decibeli şi să înţeleagă încărcătura simbolică a asocierii dintre Leonard Cohen şi un festival de bere cu muzică eclectică şi acces gratis. Un brand există în minţile şi în sufletele oamenilor, iar cei care se ocupă de brandul Tuborg tocmai l-au scos din sufletul multor fani ai lui Leonard Cohen.

Un bemol

Nu pretind că am perfectă dreptate cu ce am spus mai înainte. Sunt opiniile mele şi sunt, fatalmente, corijabile. Mai jos, un posibil argument în acest sens:

Leonard Cohen în concert la Glastonbury, la 100 m de o altă scenă pe care avea loc un alt concert.

Mai vreau să spun şi că Alina Bratu, PR-ul de la Tuborg, a ţinut să precizeze că nu a fost în intenţia lor să se suprapună cu concertul Cohen. Alina, ţi-am spus şi la telefon, nu vă acuză nimeni că aţi vrut să stricaţi un concert cu tot dinadinsul. Nu vi se reproşează reaua voinţă, ci doar lipsa de respect faţă de publicul unui artist extrem de special.

  1. Foarte frumos demersul tau de a infatisa situatia din punctul de vedere al tuturor partilor implicate. Mie mi se pare oricum un lucru total neserios doar si sa organizezi un eveniment de talia asta intr-o perioada in care se stie se stie ca se va organiza un altul la fel de important. Apoi intervine distanta dintre scene si restul… Oricum… concertul Cohen din toamna asta va fi cea mai importanta chestie bifata pe anul asta…

  2. bautor de bere

    nu o sa mai beau berea tuborg in viata mea
    nu mai fac cinste cu bere tuborg
    pentru mine berea tuborg nu o sa mai existe

    un fain bautor de bere

  3. “Că au produs experţi care au garantat că acest impact nu va exista este şi mai bine”

    da intr-adevar o exprimare foarte fina apropo de ce crezi cu adevarat. :))

    ca mai bem tuborg sau harkonen sau ce-om bea total irelevant, toata treaba pute a rromania, asta-i problema, situatia asta s-ar mai fi putut repeta in bosnia sau afganistan daca n-am fi facut-o noi primii sa-i avertizam ca “asa nu”

  4. Felicitari – E foarte bun post-ul asta… e bine ca pune evenimentele intr-o lumina ceva mai clara… foarte rar am ocazia sa vad astfel de reactii de “follow-up” dupa epuizarea unui subiect “fierbinte” unde toata lumea urla frustrat, uitandu-se de fapt doar la parte din problema.

    Sa nu uitam insa ca pe langa lipsa de locatii disponibile pt evenimente pe care toti ni le dorim, autoritatilor li se cam rupe de evenimentele astea…

    http://chestii-care-ne-omoara.blogspot.com/2009/04/cine-dracu-or-fi-aia-de-la-depeche-mode.html

    Nu uitati domnilor ca multa lume vine la Bucale special pt concertele mari. E si asta o forma de micro-turism. Trebuie sa doarma undeva, sa manace ceva, sa bage benzina, poate chiar intra undeva si isi cumpara si alte chestii (care le au bine-mersi si acasa in “provincie”). Sunt oameni care ii servesc pe acestia, iar din vanzarile lor se platesc salariile si implicit si impozitele locale. Castiga Bucurestiul…

Leave a Reply