AP Photo/Richard Drew
Au trecut 8 ani. N-aş fi băgat în seamă o zi ca asta dacă nu mi-ar fi atras atenţia Cristi Lupşa asupra unui text legendar apărut în Esquire acum 6 ani sub semnătura lui Tom Junod. Un text care încearcă să dezlege misterul acestei imagini iconice a omului care cade, perfect simetric, perfect vertical, lăsând turnul de nord în stânga, lăsând turnul de sud în dreapta şi lăsând în urmă o lume care, cu o un clişeu repetat ad nauseam în acele zile, “nu va mai fi niciodată la fel”.
They began jumping not long after the first plane hit the North Tower, not long after the fire started. They kept jumping until the tower fell. They jumped through windows already broken and then, later, through windows they broke themselves. They jumped to escape the smoke and the fire; they jumped when the ceilings fell and the floors collapsed; they jumped just to breathe once more before they died. They jumped continually, from all four sides of the building, and from all floors above and around the building’s fatal wound. They jumped from the offices of Marsh & McLennan, the insurance company; from the offices of Cantor Fitzgerald, the bond-trading company; from Windows on the World, the restaurant on the 106th and 107th floors — the top.
For more than an hour and a half, they streamed from the building, one after another, consecutively rather than en masse, as if each individual required the sight of another individual jumping before mustering the courage to jump himself or herself. One photograph, taken at a distance, shows people jumping in perfect sequence, like parachutists, forming an arc composed of three plummeting people, evenly spaced. Indeed, there were reports that some tried parachuting, before the force generated by their fall ripped the drapes, the tablecloths, the desperately gathered fabric, from their hands.
They were all, obviously, very much alive on their way down, and their way down lasted an approximate count of ten seconds. They were all, obviously, not just killed when they landed but destroyed, in body though not, one prays, in soul.
Pentru mine, 11 septembrie a rămas o zi în care am văzut lumea schimbându-se definitiv sub ochii mei. A doua zi, căutam pe net imagini ca cea de mai sus şi tot nu-mi venea să cred că scenele de groază avuseseră cu adevărat loc. În anii care au urmat am trecut prin mai multe instructaje anti-tero, am făcut parte din echipa de urgenţă care a închis British Council în ziua în care coaliţia condusă de SUA a atacat Irakul şi le-am explicat în mai multe rânduri prietenilor care veneau să bem o cafea la BritCafé de ce e necesar să fie controlaţi ca la aeroport. Înrolat în armata paranoicilor pentru care nicio valiză nu mai e o simplă valiză în absenţa proprietarului, călătoriile cu avionul nu au mai fost la fel ca înainte, iar America a devenit un vis periculos.
Pentru voi ce a însemnat 9/11?
..ca nu este in ordine sa faci biznis cu teroristii si suporterii acestora – intrucat – sunt lipsiti de scrupule si razbunarea lor este plina de cruzime !
am realizat cat de mici si fragili suntem
groaza, desigur. si uimire ca asa ceva a fost lasat sa se intample.
totusi, as fi preferat sa nu folosesti aceasta poza. e mai bine sa nu mai folosim aceste poze, din respect pentru ei, cei din poze. nimeni nu isi poate imagina ce au simtit ei atunci si cat de fioros a fost de le-a determinat gestul.
The prequel of financial crisis.
….ce pot face un grup de oameni pentru o punga de petrol.
According to W.J.Durant, from 3421 years of documented history, there are only 268 years without war. War itself is a miserable and devastating event, but its historical, geographical and cultural effects (including art, literature and …) are important basis for human civilization and its cultural structure.
ca au tecut 8 ani nu-mi vine-a crede, in primul rand; probabil in primii 2 ani de-abia intelegeam ca s-a intamplat, convingandu-ne cu greu, ca orice om sanatos psihic. tocmai am terminat ‘extrem de tare si incredibil de aproape’- http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/extrem-de-tare-si-incredibil-de-aproape a lui jonathan safran foer, si ma gandeam ca 11/09 chiar a schimbat lumea, de fapt, pt. ca s-a intamplat atat de in prezent si noi traim in prezent; e trist si infricosator ca oamenii isi fac rau unul altuia la modul asta, pentru ca de multe ori sunt incapabili sa inteleaga ‘the whole picture’ sau pur si simplu nici nu au vreo sansa la asta; dar si cand isi pun aceleasi puteri in slujba binelui si frumosului, stim ca pot face cel putin la fel de mult, cu sperante mari spre autodepasire 🙂
… am aflat -o data in plus-, cu uimire si spaima, ca doar in astfel de momente inspaimantatoare !!!, se mai trezeste “omenescul” din noi, compasiunea, revolata, durerea pentru disparitia unor oameni, prin a caror viata franta, simtim ca si ceva din noi s-a stins … Oameni aflati la mii de kilometri, ne devin brusc atat de apropiati si dureros de dragi… Multe lacrimi au cazut pe Pamant in acele zile, multe ganduri pioase il inconjoara intr-o astfel de zi … Invatam oare ceva?! De secole astfel de atrocitati se tot petrec, in maniera potrivita timpului in care apar …
Neintelegerea absoluta a unor astfel de “libertati”, in a infaptui sau nu, Raul, o voi lua cu mine, cand voi trece pragul acestei Lumi “Dincolo” … si voi dori sa fiu limpezita, intreband:
“Cum oare, in Mare-Mila-TA-DOAMNE, ingadui ?!”