E o vreme, iubito, cind curajul iti vine dintr-un om care repara o chiuveta. Dintr-un barbat care duce vesel o trotineta la subtioara, ca pe o piine. Dintr-un ciine care ti se aseaza la picioare cerind din ochi sa-l mingii, iubito. Dintr-un stadion de 80.000 de oameni, arhiplin, iubito, duminica. Dintr-o femeie care se trezeste la cinci dimineata, sa faca o tocana si dupa aceea sa schimbe trei autobuze pina la santier. Foarte rar, in viata, daca te uiti bine, iubito, curajul vine din asemenea fleacuri. E o vreme cind curajul vine din acceptarea ideii ca nu exista pe lume fleacuri. O trotineta, iubito, valoreaza cit o piine. O chiuveta, iubito, e la fel de importanta ca o tocana. Trebuie sa ai curajul de a recunoaste calm asemenea enormitati ca realitati exacte pe care se bazeaza echilibrul nostru, iubito. Begoniile nu au inghetat in noaptea aceea, ele dau in floare, iubito, la sfirsitul lunii, lasind lumii suprema incertitudine, aceea dintre agonie si nastere. Omul e admirabil- zice fratele meu, Albert – fiindca poate trai si in incertitudini. Imi trebuie mult curaj ca sa te pot auzi cum urli iubito, vino, vino, vino, si eu sa nu vin pentru ca sa-mi fac meseria de begonie, sa-mi infrunt egoismul, socotindu-l incert, sa pun mai presus aceasta hirtie alba si acest creion cu care te culc linga mine, aici, sa nu te mingii, ci sa te scriu si apoi sa lipesc atent plicul. E o vreme cind – iubito, iubito – tot curajul se tine intr-un virf de creion.

Radu Cosaşu

:: via Cristina Bazavan

Tags: radu cosasu