Diana Cavallioti şi Radu Iacoban
“4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, singurul film românesc care a luat Palme d’Or-ul, vorbeşte despre coşmarul comunist la scară cotidiană. Fără puşcării şi fără securişti, la fel de impresionant ca un episod din “Memorialul durerii”, dar mai puţin crâncen, mai lesne digerabil azi pentru cei care nu ştiu sau nu mai vor să ştie.
Cu prima parte a “Amintirilor din Epoca de Aur”, Cristian Mungiu pare să fi făcut un pariu cu sine însuşi: să arate că se poate face şi comedie, povestind despre aceiaşi ani în care se petrece şi acţiunea din “4, 3, 2”. E o comedie uşoară, uneori subtilă, cel mai adesea efervescentă.
Mie a doua parte a “Amintirilor” (Dragoste în timpul liber) mi-a plăcut cel mai mult. E drept că sunt la a doua vizionare şi cu siguranţă am privit seria cu alţi ochi decât astă-vară, la Cluj. Dar mi se pare că această a doua parte a găsit cel mai bine linia de mijloc dintre cele două extreme: “4, 3, 2” şi prima parte a “Amintirilor”. În scenariile scrise de Mungiu pentru “Dragoste în timpul liber”, povestea comunismului se compune din emoţii fireşti, iar lumea aceea pare mai apropiată decât ne-am obişnuit s-o vedem.
“4, 3, 2” mi-a pus un nod în gât. Prima parte a “Amintirilor” m-a făcut să râd, de câteva ori chiar în hohote. “Dragoste în timpul liber” mi-a lăsat un zâmbet amar, ceva între certitudinea că şi în acel Infern exista viaţă, viaţă adevărată, cu toate suişurile şi coborâşurile ei, şi răsuflarea uşurată că i-am scăpat acelei lumi printre degete.
“Amintiri din Epoca de Aur” este un film scris de Cristian Mungiu şi regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Răzvan Mărculescu, Contantin Popescu şi Cristian Mungiu.
simplu, frumos, simplu si convigator (si aici) despre eleganta expresiei lui Cristi Mungiu; nu l-am gasit trecut in programul festivalului AstraFilm, dar eu sper sa fie si el cu filmele sale, cu tot, prezent acolo
[da, recunosc, am scris ca eu il prefer pe Cristi Puiu, dar aceasta nu inseamna, fireste, ca nu am o amare consideratie – a se citi ‘admiratie’- fata de C Mungiu]
unii am reusit sa scapam din inclestarea acelei maini, mai putini norocosi, caci ne-au atins degetele, lasind ceva urme (fiecare le simte altfel, probabil)
(iar acestea se simgtt, eu le simt cind ma apropui de ‘lada de zestre’ lasata de bunicii mei si nu am curjaul sau puteea (?) sa o deschid )
– cu scuzele care se cuvin, revin si intreeb : oare sa uitam de acele scurt metraje ‘Scurta istorie’ a lui Gopo si ‘Cintecele Renasterii’ al rafinatului Mirel Iliesiu ?
da, sunt filme scurt-metraj, dar au primit laurii … si nu oriunde si nu oricum …
[multimesc]
Sambata am vazut prima parte a “Amintirilor”, la Cinema Victoria in Iasi. Sala a fost plina de persoane intre 18 si 80 de ani, toti radeau, suspinau, cantau si aplaudau. Desi in ’89 aveam 5 ani, imi aduc foarte bine aminte acele clipe…L-a sfarsitul filmului, domnul Mungiu a tinut un discurs emotionant si a facut poze cu noi. M-am simtit in al noulea cer si am iesit din sala cu zambetul pe buze. Maine ma duc la partea a doua.