Diseară, de la 23.30, pe TVR1, vorbim despre mişcare, dar nu facem apologia mersului la sală.
Reportajele prezintă comunitatea dansatorilor de tango din Bucureşti, a alergătorilor amatori şi profesionişti pe care-i întâlnim tot mai des pe trotuare şi prin parcuri, dar şi două programe de fitness care nu au legătură cu trasul de fiare: pilates şi CardioMix.
Ca să dau un exemplu, eu am reluat lecţiile de tango întrerupte acum un an. Elwira Petre, campioană europeană de dans sportiv, cea care ne-a fost instructoare mie şi Amaliei Enache pentru Gala Verde, a fost şi de data asta alături de mine în greaua încercare de a pune puţină armonie în mişcările mele.
Foto: Anna Todiraş
Şi tot pentru această ediţie, am fost în vizită la Clubul Washi din Craiova, susţinut de Grupului CEZ, unde copiii iau lecţii de karate tradiţional, stilul shotokan (trebuie să-i vedeţi pe puşti, sunt adorabili).
Ceilalţi invitaţi ai emisiunii sunt: Dana Deac, în postura de alergătoare la maraton, Daniel Măndiţă, unul dintre creatorii şcolii de tango argentinian TangoTangent, şi antrenorii Cori Gramescu şi Mihai Dragomir.
Emisiunea se difuzează în reluare sâmbăta de la 11.00.
Sunt tare curios să primesc comentariile voastre – e o ediţie pentru care am făcut multe îmbunătăţiri, multe dintre ele sugerate de voi aici pe blog.
“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ.
Aoleoo, poate te pune Cori la abdomene si iti striga “inca zece” pana se termina emisiunea.:))
Te-ai cam lăsat de activism şi de mediu, etc
Chiar înainte de a atinge maturitate!
BTW:
Criza era prezisă de:
http://en.wikipedia.org/wiki/The_Limits_to_Growth
http://en.wikipedia.org/wiki/Matthew_Simmons
deci totul are legătură cu mediul şi resursele(cum se numeşte mediul când trebuie să aducă profit) şi economia şi-a atins limitele şi asta se numeşte criz.
Coincidenţă că preţul petroulului era anul trecut în iulie 147$, cred că şi anul acesta va face rău pentru că se văd tendinţe de a atinge 100$
Cred că e nevoie să te mai ocupi şi de astea nu de alta dar eşti asociat cu chestia asta, bine asta dacă îţi mai rămâne timp 🙂
tocmai te-am vazut dansand. bun asa. ce tare era batrana de la maraton. 83 de ani………..
foarte tare emisiunea, e frumos de verde!
ps: cum se numeste melodia care tot apare razlet prin emisiune??? pls!!!
E bine că din ce în ce mai mulţi oameni fac mişcare şi că prin mişcare nu se înelege doar “mers la sală”. Chiar am descoperit, cu vreo săptămână-n urmă, mulţi oameni dansând. Dansând cu zâmbetul pe buze. Dansând seara, după orele de muncă, până la “epuizare”.
Deci asta se filma acum doua saptamani la practica de tango. 😀
Mi-a venit sa intru in Pamant de rusine cand am vazut-o pe tanti de 83 de ani, dar m-am si bucurat; ne-ar trebui mult mai multe persoane ca ea.
Dar nu m-ati convins ca ati urcat cele 22 de etaje, sa fim seriosi. 🙂
Insa, per ansamblu, mult mai bine.
PS: Stilul de karate prezentat este de fapt shotokan (cel mai raspandit in Romania), nu washi. Washi este clubul sportiv (si nu are nicio legatura ca denumire cu karate).
Miraluna, mea culpa pentru greşeala cu washi. Când am filmat, nu fusesem încă la Craiova şi nu ştiam exact cum stau lucrurile. Dar să ştii ca cele 22 de etaje le-am urcat pe bune. Eu nu mai folosesc ascensorul de luni de zile, iar Laura a gâfâit, dar a rezistat.
vreau sa stiu unde se pot lua lectii dans de la ELVIRA PETRE
@magda, scrie-mi pe mail (dragos at maimultverde punct ro) şi vă pun în contact
Salut Dragos,
Mi-a placut editia de aseara filmata le mosia lui Dinescu. Hm… de emisiune ce sa zic… ma mai gandesc… Imi place insa melodia de pe genericul emisiunii…
Posibil ca tu sa mai fi postat pe undeva pe blog numele piesei dar nu m-am descurcat sa-l gasesc. Ma ajuti?