ePayment: engage!

În iureşul de dinaintea plecării în concediu, am reuşit să pierd cardul BRD ePayment cu care vă povesteam că trebuie sa fac cumpărături şi să câştig puncte de fidelitate.

Cei de la BRD s-au mişcat exemplar şi în câteva zile aveam deja alt card, dar eu eram deja pe picior de plecare şi mi-am promis să nu mai lucrez şi să nu mai scriu pe blog în vacanţă. Aşa că reiau acum experimentul de shopping (promoţia cu punctele de fidelitate e valabilă până la sfârşitul lui ianuarie).

Am studiat acum mai atent site-ul epayment.ro şi am stat de vorbă cu oamenii de la InfoCenter-ul GeCAD ePayment. Am aflat aşa: nu acumulez puncte decât dacă fac plăţi pe magazinele online care folosesc sistemul ePayment, iar punctele de fidelitate le pot cheltui doar pentru a obţine reduceri de până la 20% în magazinele partenere (vreo 15).

Ce mi se pare straniu este că, deşi cei de la GeCAD şi cei de la BRD vorbesc de peste 800 de magazine online care folosesc sistemul ePayment, în lista asta nu apar decât vreo sută. Tipul de la InfoCenter cu care am vorbit mi-a explicat că, tocmai, dat fiind numărul mare de magazine, lista nu le poate cuprinde pe toate. Mie, drept să vă spun, ăsta nu mi se pare un motiv (vorbim de 800 de magazine, nu de 80 de mii…).

Deocamdată am să pornesc escapada de cumpărături de la această listă. Dacă mai descopăr ceva pe parcurs, vă ţin la curent.

  1. Dragos ce bine ca ai revenit, te invatai pe acolo nu de alta…

    Pai intre timp din cei 800 vreo 700 nu mai platesc comisioanele catre epayment, astfel promoveaza si ei pe cine plateste comisionul nu ?

    Bre nea Bucurenci, daca vrei reduceri si te pasioneaza cardurile ia arunca un ochi aici : http://www.lyoness.ro

    Sunt Victor Maxim si sunt un om liber

  2. @Dragos,
    Intr-adevar, sunt aproximativ 800 de magazine online care folosesc sistemul ePayment. Lista de pe site-ul nostru este actualizata pe masura ce primim de la clientii nostri informatii si aprobarea de a fi listati.

    @Dragos, @Delia
    Cand veti cumpara online de pe magazinele preferate, sunt 90% sanse sa observati logo-ul ePayment pe site-urile lor, asadar sa acumulati puncte.

    Multumim pentru feedback, e un bun reminder pentru noi sa reincepem demersurile de actualizare a listei.
    Succes la cumparaturi! 🙂

    @Victor
    Aici gasesti datele financiare referitoare la tranzactiile prin card in 2009 confirmate de Romcard: http://www.epayment.ro/noutati/rezultate-2009.html
    In cazul in care, asa cum prespui, 700 din 800 de magazine online nu ar mai lucra cu ePayment, cu siguranta, ne-am uita la alte cifre.

Leave a Reply