i-as spune “identity displacement”; e de prin cartile lui Kazuo Ishiguro… asa se intampla cand pleci; acolo nu esti 100% de-al lor, nu vei fi niciodata; aici, daca te intorci peste cativa ani, nu te vei mai putea adapta 100%; e prea diferit fata de ce ai trait acolo; si nici nu vei mai fi cel ce a plecat; vei avea alte vise, asteptari… nu iti vei mai gasi locul…

experiente diferite. traiesc in Bavaria de (doar?) doi ani si sunt foarte multumita. nu am gasit, pana acum, motive pentru care sa-mi fie dor de Bucuresti sau chiar si de Romania in general. mi-a fost dor la un moment dat de munte, de Carpati – si am inceput sa fac drumetii in muntii de aici. am fost in zone superbe din Alpi, care m-au vindecat de dor. am incercat sa nu ma mut aici cu prejudecati referitoare la nemti. chiar si asa, tot am fost placut suprinsa: oamenii din jurul meu sunt calzi, respectuosi, saritori, foarte civilizati, discreti. si au umor. vecinii nu se baga in viata ta. langa cosurile de gunoi de langa blocuri nu miroase urat. nu sunt caini vagabonzi pe strada care ataca doar pentru ca treci pe langa ei. intr-adevar, petrecerile in cluburi se cam termina pe la 2-3 dimineata si nu sunt decat in weekend, dar sistemele de ventilatie sunt atat de bune, de fumat oricum se fumeaza numai afara, muzica e super si atmosfera e asa faina, incat nu-mi vine sa ma gandesc la fumul gros din cluburile din Bucuresti si badaraniile unor baieti care se cred cool doar pentru ca au baut o bere in plus. la magazine primesti o reducere bunuta atunci cand nu platesi cu cardul, ci cash. ba de multe ori, si atunci cand platesti cu cardul. la serviciu, cel putin in locul in care sunt eu, programul de lucru e important pentru toata lumea si nu sta nimeni cu ochii pe tine sa-ti numere orele suplimentare pe care nu le faci daca nu ai de ce… furnizorii de internet, telefonie fixa, energie & comp sunt multi. da, e un pic mai greu pentru ca, daca nu ai idee despre ce poate si ofera fiecare, te poti trezi cu un contract cu o companie care nu livreaza tocmai cele mai bune servicii. si partea grea aici e ca nu prea poti scapa de contractul respectiv in mai putin de un an. altfel, ninge ca la balamuc aici de peste o saptamana. de acasa la serviu am peste 80 de km de condus. cu toata zapada si ninsoarea de neoprit, n-am avut nici macar o zi vreo problema pe drum – sistemul lor de curatat drumurile de zapada si polei e atat de bine pus la punct, incat imi vine cateodata sa plang de ciuda amintindu-mi iernile nenumarate in care m-am chinuit atata cu masina in Bucuresti. de prieteni mi-e dor. nu sunt suparata pe tara din care vin si nici nu vreau sa par aroganta. dar zau ca in toata experienta mea de aici de pana acum nu am gasit nici macar o bila neagra.

@runbaby: stiu ca traiesti in Germania pentru ca iti citesc – nu asa des precum mi-ar placea, dar il citesc – blogul 🙂 am citit postul tau la care Dragos a facut referire, si am inteles (zic eu). de aceea am si spus “experiente diferite”… la fel ca si dorurile. ceea ce a dat un accent nitel altfel a fost nu ceea ce tu ai scris. ci asocierea intre postul tau si postul lui Dragos cu calea ferata din poezia lui Marin Sorescu… iar aceasta asociere oricum nu m-a dus cu gandul la “ce naspa sunt strainii”, cum spui tu, ci la “ce naspa se simt romanii intr-o tara straina”.