M-apucă râsul când mă gândesc la ce mi-am dorit eu să devin când o să mă fac mare. Reiau doar câteva dintre opţiuni, ca să vă faceţi o idee despre cât de hotărât am fost în ce priveşte cariera: în plin regim comunism, prin ’86-’87, deci pe la 5-6 ani, planul era să ajung secretar general, să mă plimb cu elicopterul şi să apar la televizor (există o infamă înregistrare video a acestei declaraţii, despre care mi se tot povesteşte, dar pe care eu n-am văzut-o niciodată şi de care nu-mi amintesc, să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!).
Venirea democraţiei mi-a spulberat proiectul politic, dar nu mi-a ucis speranţele de mai bine. Pe la 8 ani visam să devin diplomat. Eram varză la meditaţiile de franceză şi abia mă mişcam la cele de engleză, dar îmi făcea teribil cu ochiul sintagma “vizită oficială”. Mama Ralucăi, o bună prietenă, m-a deconseillat: “Ţie ţi se văd toate emoţiile pe faţă, orice, numai nu diplomat…”
Am vrut, apoi, să mă fac ce-am văzut în jur: învăţător şi apoi profesor. Dintre profesiile liberale, mă vedeam când jurnalist, când fotograf, când actor, când scriitor, dar cel mai adesea director. La sfârşitul gimnaziului, directoarea m-a pus să-i promit că dau la ATF. Nu i-am promis şi n-am dat.
Liceul a adus cu sine opţiunile “serioase”. După o rătăcire de-o vară, timp în care am vrut să mă fac preot, m-am resemnat să mă înscriu în tradiţia familiei (pe linie maternă) şi să inaugurez a treia generaţie de chimişti. Într-a zecea, chimia mi se părea deja neinteresantă şi mă vedeam fizician. Apoi i-am descoperit pe Thomas Kuhn şi pe Horia Patapievici şi mi-am spus că merit un destin chiar şi mai măreţ. Părinţii au fost consternaţi să afle că odrasla se hotărâse să devină filosof.
De dat am dat şi la Filosofie şi la Ştiinţe Politice, dar de profesat mă ocup de 10 ani cu managementul şi cu comunicarea. Dacă cineva mi-ar fi spus acum două decenii că sunt mai multe meserii în care poţi să zbori cu elicopterul şi să apari la televizor, mi-ar fi făcut un mare bine. Singurul sfat pertinent pe care l-am primit despre carieră când eram mic a fost cel pe care mi l-a dat mama Ralucăi.
Nu cred că sunt un caz singular. Ştiu foarte puţini oameni care au ştiut de timpuriu ce vor să se facă şi care şi-au investit inteligent resursele în câteva opţiuni, în loc să şi le risipească într-o puzderie. Un exemplu este Raluca – o aud de la 7 ani că vrea să devină magistrat şi, de câţiva ani, e procuror cu acte-n regulă.
Nu spun că nu e bine să fii flexibil şi că mie nu mi-a folosit tot acest zig-zag. Dar tare bine mi-ar fi făcut să fi primit şi nişte îndrumări care să lege aptitudinile mele de posibilele profesii care-mi tot treceau prin faţa ochilor. Desigur, asta ar fi însemnat ca cineva să-mi măsoare aceste aptitudini şi să ştie să facă aceste corelaţii.
Omul la care mă gândesc este consilierul de carieră – încă absent în şcolile româneşti (un lucru bine semnalat şi de campania de astă-toamnă a lui Tudor Chirilă).
Am făcut tot acest ocol ca să vă prezint o prietenă, pe Mihaela Feodorof, pe scurt Feo. Am cunoscut-o în comunitatea Erudio, pe vremea când era director de resurse umane la BRD. Acum câteva luni, Feo şi-a deschis o mică afacere de consultanţă care oferă, între altele, exact genul de consiliere care mie mi-a lipsit şi care cred că lipseşte încă acut în sistemul educaţional din România. Feo are şi o prezenţă online la yourway.ro – vă îndemn călduros să-i treceţi pragul, fie că sunteţi părinte, copil sau tânăr profesionist.
nu stiu, dragos. mie toata aceasta discutie despre cariere si cai de urmat mi se pare plictisitoare. ca si cand cineva si-ar dori, cu adevarat, in viata asta, sa aiba o slujba, daramite o cariera. adica sa faca din slujba o chestie mareata, care sa-l reprezinte, prin care sa se prezinte pe sine lumii. aiurea. cat despre tine, nu stiu de ce ai sarit partea cand ai scris cartea, mie in perioada aia mi se pare c-ai fost cel mai intersant. pentru ca erai fucked up in a beautiful way.
si nu incerc sa spun ca acum nu faci chestii misto. faci chestii misto. insa, nu stiu cum sa ma exprim, salvezi natura, nu mai fumezi, mananci sanatos, faci sport, ai haine frumoase, apari la tv si-i ajuti pe oameni sa fie mai … ca tine, asa, e fara sare si piper, ya know?! we need wrong in people, mie-mi plac oamenii cu placa de baza un pic defecta. 🙂
cu prietenie, oricum, eu.
Interesant , intr-adevar , bine de stiut! Daca descoperi din timp inclinatiile copilului , stimulii la care raspunde , atmosfera care il face sa se dezvolte corect ,cred ca multi parinti- si copii !- ar fi scutiti de multe suferinte , intrebari, reprosuri, etc.
pai cu maica-sa, cum altfel :)?
Andreea, ai copii?
nu, dar am fost unul. 😀 si, din cate stiu, nici dragos n-are. dar, as i write, daca as avea unul, cu siguranta m-ar preocupa alte lucruri in ceea ce-l priveste decat ce functie va sta scrisa pe cartea lui de vizita si, cu siguranta, nu mai traim in vremuri in care prima noastra slujba este si ultima. oportunitatile de reinventare sunt nenumarate in the 21st century ;)in fine, cu observatiile pe care le faceam mai sus bateam un pic mai departe decat contextul la care te referi prin intrebarea pe care mi-ai pus-o. ceea ce am spus mai sus e doar parerea pe care o am vizavi de acest subiect 😉
Si in final tot nu ai ajuns nimic…
nu este vorba despre ce o sa scrie sau nu pe cartea lui de vizita , tocmai ! este vorba despre dezvoltarea , despre descoperirea abilitatilor lui si a contextului in care sunt puse in valoare !!! In rest , din partea mea, poate sa “se faca ” orice cand va fi mare fiul meu , sanatos sa fie !si sa-i placa ceea ce face ! cam despre asta este vorba atunci cand ai copii.
hm folositoare chestia asta cu orientarea în carieră, dar eu cred că nu ştii cu adevărat despre ce e vorba într-o meserie până nu încerci cu mâna ta, până nu vezi despre ce-i vorba la faţa locului. mi-ar fi folosit şi mie când am dat la medicină să ştiu exact cum e să fii-nu medic neapărat, dar student măcar-ei, bine, nu am ştiut chestia asta, m-am dus în necunoştinţă de cauză şi am renunţat după un an…e o decizie destul de complexă până la urmă…
frumoasa poveste! ai omis sau nu ai avut parte de ceea ce ni se intampla noua tuturor: parinti care sa ne indrume sa realizam in viata ce nu au reusit ei? 🙂
Mama Ralucai nu isi aminteste neam sa-ti fi spus ceva referitor la talentele tale in ale diplomatiei, dar intotdeauna a spus oricui a avut chef s-o asculte ca Dragos va ajunge cineva si este un copil exceptional de talentat.
In ce o priveste pe Raluca, ea se indoieste sincer ca a stiut ce-i aia un magistrat cand avea 7 ani, sau orice alta varsta inainte de cea a studentiei, da’ daca zici tu…:)
Bai, mie chiar mi-e dor sa mai imi raspunda maica-ta la telefon, sa ma intrebe foarte dragut de sanatate, dupa care sa imi zica pe un tot de scuza ca tu dormi :))!
Pai da-i un telefon si roag-o sa-ti spuna ca dorm ;))
Ce te faci când nu ştii pe unde s-o apuci https://bucurenci.ro/2010/01/ce-te-faci-c…
RT @dragosbucurenci: Ce te faci când nu ştii pe unde s-o apuci https://bucurenci.ro/2010/01/ce-te-faci-c…
RT @dragosbucurenci: Ce te faci când nu ştii pe unde s-o apuci https://bucurenci.ro/2010/01/ce-te-faci-c…
RT @dragosbucurenci: Ce te faci când nu ştii pe unde s-o apuci https://bucurenci.ro/2010/01/ce-te-faci-c…
Ce te faci când nu ştii pe unde s-o apuci https://bucurenci.ro/2010/01/ce-te-faci-c…
RT @dragosbucurenci: Ce te faci când nu ştii pe unde s-o apuci https://bucurenci.ro/2010/01/ce-te-faci-c…
RT @dragosbucurenci: Ce te faci când nu ştii pe unde s-o apuci https://bucurenci.ro/2010/01/ce-te-faci-c…
RT @dragosbucurenci: Ce te faci când nu ştii pe unde s-o apuci https://bucurenci.ro/2010/01/ce-te-faci-c…
Lume multa… Pareri multe… Fete multe… Buna seara, Dragos! Fiecare are o stea… Unii o ignora, altii o cauta… Si altii o gasesc.
O noapte frumoasa…! Plina de stele…! Nu stiu daca mai ninge… De aici de la mine nu se vede cerul tau.
@Raluca, îşi aminteşte, nu-şi aminteşte, eu tot o iubesc (apropos, tu nu dormeai?)
@Andreea: scumpa mea… de oameni din astia plicticosi avem nevoie, daca imi dai voie sa iti spun. Vestul e plin de ei… mai putin Romania. Poate cand o sa avem mai multe persoane in jurul nostru care sa fie interesate de mai mult decat de bani, mancare, distractie si somn, Romania va ajunge tara in care ne dorim sa traim.
La final, faci reclama mascata sau nemascata?
@Iulia: şi dacă e mascată/nemascată, ce contează? să fie, dar s-o ştim şi noi, nu?
@kates Just kidding
Foarte frumoasa povestirea ta! Cred ca prietena ta va fi de un real folos! Eu stiu clar ca mi-as fi dorit sa fiu indrumata mai bine. Am terminat Facultatea de Drept, in timp ce lucram in televiziune, am trecut la turism si acum iar tv, pentru ca e important sa fac ceea ce imi place.
Dragos, dupa ce am citit ce ai scris mai sus mi-am adus aminte de un film de pe TED.com care se numeste “Ken Robinson says schools kill creativity”.
@Bus, ştiu bine prezentarea lui Robinson, am pus-o cândva şi pe blog, dar nu prea văd legătura.
ar fi interesanta o paralela intre ce vroiau copii de dinainte de 89 si cei de dupa. eu in 89 aveam 6 ani si nu prea stiu ce am vrut sa fiu cand voi fi mare. apoi am stiut: am vrut sa devin mecanic auto iar in final am facut facultatea de filosofie…nu regret nimic, doar ca nu am timp de inca o facultatate(arhitectura)
numa’ bine
oamenii cu suflet de copil isi vor dori intotdeuna ca meseria sa le reprezinte pasiunea cea mai mare care o au. calcule cu ce o sa am peste x ani daka aleg nu stiu ce chestie la moda este inexistenta. ce poate fi mai frumos decat sa fi tu insuti..faza cu consilierea imi pare un alt semn al alienarii care ne cuprinde incet/incet
O-hoo, n-am mai intrat de cand ai fost in vacanta si uite ca s-au adunat ceva posturi de citit.
Dar nu pot sa nu comentez la asta. Din motivul simplu ca m-a atins in mai multe feluri. Unul din feluri e ca eu am fost un copil care din clasa a VI-a a stiut ce vrea sa se faca atunci cand va fi mare. Al doilea e ca acum, cand sunt mare, fac ce am visat atunci. Iar al treilea e ca ceea ce am visat atunci (si fac acum) e consilierea in cariera. Si e minunat 🙂 . Si cred in asta foarte mult.
Nu prea am idee cum ai putea să rămâi cu ideea unei aceleași cariere pe parcursul anilor. Împreună cu maturizarea vin și alte opțiuni. Eu, însă, spre deosebire de tine, mă consider mai statornică. De la 5 ani tot visam să devin paleontolog și uite că, deși au trecut o grămadă de ani peste mine, tot la asta mă gândesc. Nu neg că am luat, totuși, în calcul și alte meserii 🙂
Si cel mai funny e ca Patapievici a facut Facultatea de Fizica 🙂
la mine e cel mai simplu sa-mi indeplinesc visul din copilarie. mi-am dorit sa devin vanzatoare, deci…am toate sansele sa ma implinesc. cat despre incotro o s-o apuc, Dumnezeu cu mila si cu ghidajul. Fac facultatea de drept si inca una de contructii masini unelte. ma intreaba lumea la ce cariera m-a gandit, ce treaba are una cu alta, de unde si pana unde. habar n-am. inertia, viata si diferite conjucturi m-au adus aici. o sa vedem unde or sa ma duca in continuare.
Faci ce crezi ca e bine pentru tine
Ce altceva sa faci? :-??
Asta chiar ar fi o functie inutila, deocamdata,in scolile romanesti. Pentru asta exista parintii. Ca sa fie mai apropiati de copiii lor. Cine nu cunoaste mai bine aspiratiile copilului decat parintele lui? Daca i-a acordat ceva timp. Mai bine ar baga in fiecare scoala cate un psiholog (bine pregatit, iar profesorii inainte de a-si cunoaste doar materia, ar mai face mai multe cursuri de pedagogie. Si mai este inca ceva. Orice copil are propriile vise. Sa-l lasam pe copil sa viseze pentru ca fiecare dintre noi, cand era mai mic, se imagina facand o meserie. Si in loc de consilier de cariera mai bine s-ar reinfiinta meseria de parinte, pe care unii, care au copii, nici nu o cunosc.
@Nenciu Adina: in cele mai multe scoli deja exista un psiholog. Dar rolul lui este in primul rand de consilier in cariera, si e foarte bine ca-i asa. Nu-mi ajung cuvintele sa descriu motivele, si asta ii include si pe parinti 🙂 . Ce bine-ar fi sa fie asa cum spui tu, sa fie apropiati de copiii lor si sa le cunoasca asteptarile, pentru a le putea fi sprijin de nadejde in orientare.
In realitate, exista putini astfel de parinti. Si multi parinti dezorientati la randul lor; nesiguri pe ei si pe rolul lor de parinte si contrariati de felul de a fi al propriilor copii.
Si da, ar fi minunat sa te invete cineva sa fii parinte (si din fericire incep sa apara la noi cursurile pentru parinti). Dar este minunat ca exista consilierii in cariera si ca fac treaba pe care o fac.
Daca tot vobesti de cariera vin si eu sa te consolez si sa iti spun ca in clasa a VII a eu eram hotarata sa devin… medic chirurg si ma ducea “profa” de istorie pe la sala profesorala sa le spun si celorlalti profesori ce decizie “inteleapta” am luat ,ei bine nu am ajuns medic chirurg (departe de mine acest gand )asa ca nu esti singur!!!Dar in schimb eu am primit niste sfaturi foarte bune tot de la “profa” de istorie care m a indrumat si pentru liceu si pentru facultate ea spera sa ma vada ia ghici… diplomat!!!oricum merci pentru site ul prietenei tale
Cand eram mica vroiam sa ma fac invatatoare sa primesc si eu cadouri de 8 martie! Am crescut si am tot schimbat locuri de munca si meserii, tari si orase fara sa-mi gasesc locul si scopul. Cred, nu sunt sigura insa ca mi-am gasit drumul. Cel mai important insa e ca nu-l mai fac singura ci alaturi de fiul meu si totul pare mult mai simplu si mai usor. Ne mai abatem de la drum? nu-i nimic pentru ca nu mai sunt singura. Si inca ceva :cand faci ceva, orice, cand o apuci pe un drum fa-o cu pasiune si cu daruire.