Dacă ar fi să-mi fac bagajul pentru o insulă pustie, n-aş lua cu mine altceva decât literatură. Nu filosofie, nici ştiinţă. Dar dacă e să vorbim de cărţi care mi-au schimbat viaţa, pe primul loc se detaşează la mare distanţă de orice alte titluri o carte de psihologie, What do you say after you say hello? a doctorului Eric Berne.
Citind-o, m-am dumirit mai bine în legătură cu destinul omului şi cu liberul lui arbitru, decât reuşisem s-o fac în trei ani de facultate de filosofie. Mitul peşterii din “Republica” lui Platon descrie foarte plastic starea jalnică a fiinţei umane în raport cu realitatea, dar povestea lui Socrate nu ne spune cum au ajuns acei oameni în peşteră, cine i-a înlănţuit, cine i-a pus să se holbeze la nişte umbre care pâlpâie pe pereţi şi cine i-a convins că din astfel de umbre se compune realitatea.
Cartea lui Eric Berne mi-a dat toate aceste răspunsuri şi astăzi, la patru ani de când am citit-o pentru prima dată, încă sunt de părere că sunt cele mai pertinente răspunsuri pe care le-am primit în viaţa mea. După ce am citit “Republica”, m-am simţit mai cult. După ce am citit “What do you say after you say hello?”, am început să văd un pic mai bine prin ceaţă.
:: răspuns la ancheta revistei Elle din numărul de februarie: care este cartea care ţi-a transformat viaţa?
dragos, frankl ai cetit?
Daca ar fi sa aleg o carte a lui Berne as alege “I’m ok. You’re ok”,care mi-a schimbat perspectiva despre relatiile dintre oameni. Dar totusi, Berne nu e nici pe departe preferatul meu si asta pentru ca are o perspectiva mult prea americana asupra psihlogiei (chiar daca e nascut in Canada :)). Totul este prea superficial si prea bazat pe comportament si solutii si nu pe tratat cauzele. Dar e si asta o scoala si am vazut multi oameni care se adapteaza mult mai bine la psihologia americana care ofera rezultate mult mai rapide.
Pe o insula pustie as lua fara sa ma gandesc “Luni de fiere” a lui Bruckner. Am citit-o de 5 ori si planuiesc sa o mai recitesc. E cam dura, dar merita!
urmatorul pas al omului conform noii filozofii este supercultura corectitudinii politice, invatata la cursuri de comunicare
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=313&cmd=articol&id=12444
un exemplu :))
Ai putea sa-mi imprumuti si mie cartea, daca o ai? Daca treci cumva pe la Esquire si o lasi acolo, o iau eu cumva. Merci.
sau, cum se mai spune .. vorbim convingator despre “albastru” cu toate ca nu putem sa afirmam cu certitudine ca in “notiunea” de albastru recunoastem atare culoare .
si, poate ca .. observatia lui a. n. whitenhead caracterizeaza cel mai optimal gandirea antica pe marginea “mit-ului” din perspectiva unor critici .. declarind-o drept o serie de “note de subsol” la adresa lui platon .
oricum, se mai zice ca frumusetea unui argument are mai multa valoare decat cea a unei metafore .
dar departe de acest lucru .. valoarea la care se masoara si se preteaza scriiturile lui platon – l-au ajutat sa supravietuiasca pina astazi ( asa cum rar se intimpla )
si totusi, in “jocul umbrelor” esti convins sa crezi ca ceea ce vezi este real – atata timp cat esti “legat” de ceva ( si la propriu si la figurat )
si probabil ca dupa ce te-ai eliberat si hotarit sa spui “hello” .. restul se regleaza . cumva ..
..cu ocazia aceasta tin sa va multumesc pentru cartile ‘sugerate’ si tin sa te felicit Dragos pentru nenumaratele..realizari +(poz.) -i like
@Irina, “I’m OK, You’re OK” nu este a lui Eric Berne, este a soţilor Harriss, care s-au format cu Eric Berne. Este o vulgarizare, dacă mă întrebi pe mine, a analizei tranzacţionale şi nu o vulgarizare dintre cele mai fericite.
Încearcă şi “What do you say after you say hello?” – e mult mai bine scrisă. Din ce scrii despre Eric Berne, nu cred că l-ai citit. “What do you say” e tocmai despre cauzele pe care te plângi că nu le tratează.
”ANALIZEI TRANZACTIONALE”…WHAT THE FUCK CE ZICI MA?
viata lui antonie cel mare scrisa de prietenul lui athanasie pentru mine a insemnat cu adevarat o schimbare de directie.
se gaseste in vreo librarie cartea aceasta? sau se poate comanda doar pe net?
@andrada
O gasesti tradusa in limba romana – “Ce spui dupa buna ziua” – de cei de la Editura Trei. Fie in librarii, fie direct de pe site-ul lor.
mersi mult! o sa o caut 🙂
stiti ce ma intreb eu? cum ati ajuns domnule dragos bucurenci la aceasta carte? de ce n-am ajuns si eu (avand o varsta similara) si de ce n-am regasit-o si in lecturile altora. serendipitatea?
Ma bucur sa gasesc aici cuvinte asa frumoase despre cartea lui Eric Berne. Felicitari Dragos pentru ceea ce faci!
vai, dac` berne nu era psihiatru ( ala care demonteaza fiecare silaba dintr-un tecst si pe milimentru patrat din creier ) hihihi 😆 atuncea .. precis se face ruocher si canta cuvinte frumoase in valentin`day .. of tumorou !!! 😆
si offtopic :
cum spunea Nietzsche: este intotdeuana ca intre Achilles si Homer !
unul este cu trairea ! si .. inventia !
celalalt o descrie ! si, felul cum o face este il califica la un adevarat scriitor ! pentru ca..exprima afectul si experienta celorlalti ..
prin aceste cuvinte.. el este artistul!, care , desigur, din putinul pe l a trait .. mult-ul doreste sa-l descopere !
p.s. cred ca ti se iarta de catre “militantele activiste” acesta absenta postare sau sa-i zicem non-postare ” de ziua femeii !
ai dreptate !, tacit ! se intelege !
nu trebuie sa existe o zi prin care “dumneaei” isi exprima prin epistola nelinistile , neajunsurile , nemultumirile , inferioritatea ! NU !!!
fiecare zi , trebuie ca este atat a femeilor cat si a barbatilor
in sfarsit ( poate ca ..involuntar ) nu ai facut exces de sensibilisme pseudo-traditionale ! .. etc !
cu toate ca inclini spre acestea !
Ma intreb cati dintre cei care comenteaza au citit cartea. Traducerea in romana nu mi s-a parut extraordinar de inspirata. Ca sa folosesc un eufemism… Exista si “Games People Play” de acelasi autor. Nu stiu insa daca a aparut in romana.