Mihai Ghyka este stră-stră-stră-nepotul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka. Asta înseamnă că şi-ar putea scrie pe cartea de vizită “Prinţ” sau “Principe”, dar n-o face, după cum nu pretinde nimănui să se refere la el, nici măcar formal, cu acest titlu.

Şi-a petrecut 12 ani din carieră lucrând pentru producătorul de bere Interbrew (devenit, apoi, InBev). Spune că cea mai mare realizare a lui în tot acest timp a fost brandul Bergenbier. Ghyka a început ca analist financiar, a deţinut apoi portofoliul de marketing, pentru ca, în cele din urmă, să fie numit CEO al InBev. Demisia lui, acum doi ani şi jumătate, a surprins pe multă lume, mai ales că motivul invocat a fost dorinţa de a se dedica unor proiecte personale, de a face puţin downshifting.

Dar surpriza adevărată a venit abia anul acesta, când noii proprietari ai InBev (redenumită, în curând, StarBev) i-au propus tot lui Ghyka fotoliul de preşedinte. Când acceptul a fost făcut public, Money Express a titrat inspirat: “A doua domnie a lui Ghyka”.

I-am propus să stăm de vorbă stimulat de acest moment de redefinire personală şi profesională, dar n-am zăbovit prea mult asupra produsului căruia i-a dedicat cea mai mare parte din carieră. E un interviu în care mi-am dorit mai puţină bere şi mai mult sânge albastru.

La josul scării

Ţi-ai început cariera în Canada, lucrând ca spălător de vase la un restaurant din cartierul englezesc. Nu o să te întreb ce cred că te întreabă toată lumea – cum e să fii descendentul unui domnitor şi să speli vase? O să te întreb ce ai învăţat tu din experienţa asta?

Cred că, esenţial, am învăţat că munca adevărată e un lucru greu şi că a câştiga bani e un lucru greu. Cei care ne-au găzduit iniţial, nişte români la care am ajuns în Canada, nu mi-au dat bani de buzunar, ci mi-au dat doar un start-up de bani într-un mod foarte frumos: mi-au dat câte o bancnotă şi câte o monedă din toate cele existente. Deci făceau în total, nu mai ştiu, 46 dolari canadieni sau ceva de genul ăsta. Nu era o sumă mare.

Mama a avut şansa de a găsi de lucru destul de repede, dar bineînţeles că underqualified, pentru că şi acolo e o “Organizaţia Asistentelor Medicale” şi trebuie nu ştiu câte echivalenţe pentru asta. Deci mi-a fost destul de clar. Mi s-a spus: „Mihai, aici e o tradiţie – studenţii lucrează vara şi va trebui şi tu să-ţi găseşti”. Eu ajunsesem exact vara. Dacă aş fi venit în septembrie să zic, era ok. Că mergeam la şcoală şi aveam până în mai anul următor să mă obişnuiesc cu sistemul şi după aia să-mi caut de lucru.

Dar să te duci într-un sistem absolut liber, să citeşti ziare şi să trimiţi CV-uri (nici nu ştiam ce e acela un CV) era o poveste. Era foarte dur la 18 ani, venind dintr-un sistem închis, să te duci într-o economie liberă şi să începi la josul scării. Dar a fost o experienţă foarte bună. Şi nu vorbeam engleza sau vorbeam foarte puţin engleza şi eram într-un mediu complet englezesc. Mai vorbeam puţină germană, deşi astăzi nu mai am acest avantaj.

Ce limbă străină vorbeai? Franceză?

Vorbeam franceză. Totdeauna am vorbit franceză acasă. Cred că de 600 de ani se vorbeşte franceză la noi în familie. Acasă şi eu cu fiul meu tot franceză vorbesc. Şi mai vorbeam încă germană. Patronul era evreu şi eu ziceam că vorbesc cu el germană, dar nu înţelegeam cum îmi răspundea el.

În idiş, probabil.

Da, el îmi răspundea în idiş. Şi ţin minte că bucătarul era sârb, şi la masă (fireşte că noi mâncam acolo), îmi făcea foarte multe mizerii bucătarul: fie îmi dădea pastele nefăcute, fie îmi punea foarte mult sos, fie îmi ardea friptura. Totul era evident făcut, se încrunta şi vorbea urât şi, până la urmă, nu mai ştiu cum a venit vorba, m-a întrebat de unde sunt. I-am explicat şi, ştiind că e sârb, i-am zis că şi eu sunt ortodox. Şi zice: „Nu, tu nu eşti, tu eşti evreu ortodox.“ „Nu, nu, eu ortodox ca matale, creştin ortodox.” „Păi cum vorbeşti cu patronul?!” El era convins că eu sunt evreu ca şi patronul. Unii dintre sârbi nu au o simpatie faţă de evrei şi el era unul dintre aceia. Atunci, în antisemitismul lui, îmi dădea mâncarea proastă.

Am devenit cei mai buni prieteni ulterior, îmi dădea fripturi foarte bune şi ştiind că şi eu sunt ortodox, era liniştit. Chestia asta, chestiunea asta religioasă era esenţială acolo în bucătărie, pentru el. Pentru ceilalţi, erau chinezi, negri, nu era nici o problemă. Pentru el era fundamental.

Şi cu chinezii probabil că nu avea o problemă?

Nu. Relaţiona foarte bine cu toată lumea. Şi cu patronul relaţiona bine, dar probabil că era o chestie de autoritate, era acolo un clenci.

Problemele interconfesionale sunt întotdeauna între confesiuni apropiate.

Da. Şi, de obicei te răzbuni pe cel mai mic în grad.

:: în următoarea parte, vorbim despre cum a trăit familia Ghyka în România în timpul dictaturii şi  despre plecarea în Canada

prima parte | a doua parte | a treia parte | a patra parte

Tags: bergenbier, canada, cariera, ghyka, grigore alexandru ghyka, inbev, interbrew, mihai ghyka, munca, starbev, vase